marți, 31 ianuarie 2012

Nasterea vaginala dupa cezariana-povestea Andrei

Andrea din Galati, devenita, zilele trecute, mamica a doi baietei, ne-a povestit experienta celei de-a doua nasteri, nasterea vaginala dupa cezariana (NVDC).

Povestea mea: O minune vine întotdeauna însoţită de altele  

De curând au avut loc doua minuni deodată în viaţa mea:
  • Ivirea pe lume a celui de-al doilea băieţel, a doua minune a familiei, perfect sănătos 
  • O naştere vaginală după cezariană, după care mă recuperez rapid

Despre ce s-a întâmplat până în prima parte a sarcinii am mai scris aici:
  http://www.maternitate-constanta.ro/forum/viewtopic.php?f=10&t=1821.

Aceasta este cea de-a doua sarcina si nastere a mea:

Toată sarcina a decurs normal
 Bebe a fost activ din momentul în care a mişcat în burtică şi până la naştere (mă rog, cât de activ a putut fi pe ultima "sută"). Singurul incovenient a fost când am avut greţuri în primele 3 luni, dar au trecut repede.
 Începând cu prima ecografie, de depistare a sarcinii, şi încheind cu ultimul TNS, am făcut toate ecografiile, analizele şi testele necesare recomandate de medici. Toate au ieşit mereu bune. Acest lucru mi-a adus linişte la fiecare pas şi am putut rasufla uşurată până la pasul următor. Mişcările bebeluşului, perioadele lui de activitate/somn pe care le ştiam şi care se repetau zilnic m-au liniştit în permanenţă.

Pe tot parcursul sarcinii m-am simţit în formă, am avut tensiunea arterială normală, am luat în greutate normal. Am făcut diverse activităţi, am fost mereu activă şi am avut grijă să mănânc variat şi hrănitor, să fac mişcare etc. Cu ceva bellydance şi ceva fitness specific trimestrului respectiv de sarcină mi-am menţinut tonusul muscular. M-am şi odihnit foarte mult (ore în şir, ca ursul, fiindcă ştiam că mă aşteaptă momente grele la naştere şi zile mult mai grele după).

Am avut si emotii
Singurul lucru care ne-a dat emoţii mari, pe lângă uterul cicatriceal, a fost placenta. La ecografia morfologică de trimestrul trei s-a văzut că este matură. Aşadar cezariana, pentru mine, a stat ca sabia lui Damocles deasupra capului mereu fiindcă dacă placenta nu hrănea bine bebeluşul sau nu-i oferea oxigen destul acesta trebuia scos cât mai repede posibil - era o situaţie în care i-ar fi fost mai bine în afara uterului.
Alte emoţii, dar nu la fel de mari, le-a dat şi cordonul ombilical, care nu se vedea bine la ecografii dacă este sau nu în jurul gâtului (dar era sigur la nivelul acestuia).

Până în săptămâna 33 m-am dus lunar la consultaţii la Dl Dr. Zaher Mohamed şi/sau la Dr. Ciornei Bogdan, depinde cine era atunci disponibil pentru consultaţii. Am avut mereu încredere în amândoi, fiind colegi, chiar dacă Dr. Zaher Mohamed era medicul meu principal şi cel cu care mă familiarizasem mai mult.
Urma ca travaliul să decurgă normal, fără vreo intervenţie medicamentoasă, pentru a nu pune în pericol fătul şi starea uterului la nivelul cicatricei.

Datorită stării placentei, după aceea am fost chemată la doua săptămâni.La 37 saptămâni(16 ianuarie), Dr. Zaher mi-a spus că peste o săptămână când vin la control să rămân în Constanţa până la naştere. Aveam colul încă destul de lung şi perfect închis. Totuşi am fost avertizată că în orice zi mă pot aştepta la declanşarea travaliului.

Ma pregateam pentru nastere
Cam din 18 ianuarie a început să curgă un mucus transparent, cu fiecare zi curgând mai des. Mi-am zis că, dacă e dopul gelatinos, tot mai am timp să plec duminică spre Constanţa, aşa cum ne programasem 
Sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 11, am simţit cum uterul se contracta uşor, îndelungat şi nedureros. Pe la ora 13 deja curgea mucusul cu o mică pată roz. Mă apucase disperarea la gândul că dacă rămân în Galaţi voi naşte acolo şi mă vor tăia şi îmi vor distruge visele, speranţele, voi fi în condiţii mizere şi iar voi fi traumatizată.

Am luat legatura cu Ela, cea care a avut prima NVDC in Isis
Aşa că am sunat-o pe Ela din Piatra Neamţ că nu ştiam ce să mai fac.
Discutând cu ea, m-am calmat şi m-am lămurit: dacă eu aveam sentimentul că nasc curând, era bine să-mi fac repede bagajele şi să plec cu soţul în aceeaşi zi.
 Aveam două variante: cu trenul sau cu microbuzul. Deşi ajungea târziu şi după mai bine de cinci ore, mi s-a părut mult mai comod şi mai sigur cu trenul.

Am luat trebul spre Constanta
Zis şi făcut. La ora 16:59 eram în tren şi îmi revenise bucuria. Pe drum uterul se contracta la intervale lungi, tot nedureros. Nu prea puteam sta în şezut, doar pe-o parte sau mult pe spate mi-era mai confortabil. Cu mai puţin de jumătate de oră înainte de sosirea în Constanţa (pe la 22,adică) simţeam nevoia să stau în picioare şi să-mi balansez bazinul.
La 22:25, înainte să ajungă trenul în gară, cum stăteam eu veselă în picioare, simt ceva presiune, rupere şi o curgere mare de lichid transparent şi foarte cald prelingându-se frumos pe picioare şi udându-mi pantalonii  
Ela îmi spusese să rămân liniştită dacă "se rupe apa" fiindcă mai e timp până la naştere  
Soţul meu era mult mai calm ca mine.
 Mi-am luat drept fusta un prosop mare peste bazin şi pantalonii uzi şi aşa am coborât din tren pe vânt şi zăpadă, ţintă la un taxi.

La 22:45 eram în Clinica Isis întâmpinată cu căldură
 Am completat câteva acte. Lichidul tot curgea.
A venit şi medicul de gardă care la ecografie a văzut că bebe era bine, a observat şi că am avut mult lichid ("aha," îmi ziceam eu, "de aia îmi părea burta mai grea în ultima săptămână... nu din cauză că copilul avea cine ştie ce greutate!"  ). Încă nu aveam dilataţie.
M-a întrebat dacă sunt "naturistă" (fără intervenţii medicamentoase, fără ajutor cu epidurală) şi am zis DA. M-au ajutat să-mi pun cămăşuţă de la ei şi după ce mi-am lăsat lucrurile în cameră mi-am trimis soţul la gazda din oraş (că se putea odihni findcă mai dura ceva până la naştere) şi eu m-am dus în sala de naştere unde am rămas până a doua zi.

Linistita in sala de travaliu
După ce am ajuns în sală mi s-a făcut primul TNS, şi apoi din 2 în 2 ore câte unul, cu durata de 20 de minute. Între ele eram singurică, lăsată în voia mea, având la dispoziţie tot ce era necesar: apă, torşoane, puteam suna şi chema oricând pe cineva. Mai venea din când în când cineva din personalul clinicii să vadă cum mă simt şi dacă aveam nevoie de ceva. În rest, linişte şi pace.
Tot cam pe-atunci am cunoscut-o personal pe Liliana, pe care o stiam din discutiile cu Antoanela din Piatra Neamt si de pe forumul Isis. La un moment dat, mi-a adus mingea de travaliu şi mi-a arătat cum să stau pe ea.

Câteva ore am avut contracţii neregulate
Abia în jur de doua dimineaţa au început să fie regulate (dacă îmi mai aduc bine aminte). După monitorizarea de la patru dimineaţa aveam dilataţie trei, iar peste câteva ore, cam înainte să se schimbe turele personalului, aveam dilataţie sase-sapte.
 Nu ştiu cum am ajuns la dilataţia asta. Mi se spusese încă de la început că ar fi bine să mă odihnesc între contracţii, să aţipesc puţin, să nu-mi consum resursele de la început fiindcă va dura travaliul. Medicul din garda de noapte a zis că vede că rezist aşa că mă voi descurca şi sigur năşteam până în după-amiaza de duminică.
Şi-a luat la revedere şi Liliana, că şi ea pleca din tură şi rămânea să îmi continui "călătoria", cu o alta colega care urma sa intre in tura de dimineata.

Imi alegeam pozitiile din timpul travaliului in functie de durere
De multe ori, în timpul contracţiilor m-am simţit mult mai bine în picioare, folosind mişcări de balans ale bazinului, şoldurilor sau pe vasul toaletei (mai ales ca mie tot mi-a curs apa ore întregi) şi mereu mi-am masat singurică puternic, osul sacru de-o parte şi de alta, coccisul, în timpul fiecărei contracţii şi acest lucru le-a făcut mult mai suportabile, alături de respiraţia de relaxare învăţată de pe CD-ul Sorinei (http://www.nastereprinhipnoza.ro/cd-pregatire-nastere).

 Între contracţii eram destinsă, calmă, discutam.
(Liliana, vazându-mă din afară, poate zice dacă aşa a fost sau nu).

Am atipit cand dilatatia era mai mare
De aţipit am putut aţipi stând pe mingea de travaliu, unde preferam poziţia şezut dar lăsată pe spate - nu simţeam presiune în partea anterioară a bazinului, doar în cea posterioară - sau în timpul monitorizărilor, pe pat, între contracţii, deşi pe pat mi-a fost mai greu la început şi culmea, am aţipit foarte bine când dilataţie era mai mare.

În tura de dimineaţa a intrat moaşa Laura (asistenta şefă)
 Mi-a pus muzică numai bună de dansat din şolduri. Am mai rezistat dansând, masându-mi cu putere sacrul, dar deja nu mai puteam sta decât în picioare cel mai bine. La un moment dat contracţiile au devenit tot mai puternice. Laura mă avertizase că vor fi mai puternice şi le voi simţi mai puternic când vor fi una după alta după o extrem de mică pauză între ele.

 De atunci m-a ajutat cu masajul în zona lombară şi a sacrului - are o forţă fantastică în mâini şi când mă masa parcă îmi lua durerea cu mâna şi totodată mă ajuta să respir astfel încât să trec prin contracţie mai bine.
Din păcate, când începuse să îmi fie şi mai greu, de vreo doua ori Laura a trebuit să iasă din salon, că era chemată.
 Cât nu era Laura a venit Dna Dr. Bucur şi îmi spuse că mai am puţin.
 Îi răspund:
 "Faceţi şi Dvs. ca mama mea când trebuia să mă convingă să mai merg pe jos câţiva km. Mă păcălea spunându-mi că mai e puţin!" 
A doua oară când Laura a plecat îmi venea să urlu de furie că nu era acolo şi că mi-ar fi fost mai bine dacă stătea cu mine.Şi am sunat să o cheme la mine. Când am văzut-o, probabil i-am zis încruntată: "Te rog să nu mai pleci de lângă mine!"   Şi a rămas cu mine, şi a făcut schimb de loc cu o altă colegă care să asiste la cezariana ce urma să aibă loc în aceeaşi dimineaţă.

Ma asteptam sa dureze mai mult
Cum-necum, cu ajutorul Laurei, am ajuns, la ora zece dimineaţa, la dilataţie zece. Nu-mi venea să cred. Mă aşteptam să dureze mai mult! Aveam dilataţie, dar bebe nu coborâse.
De atunci încolo am stat doar pe masa/pat. Îmi era de folos să mă împing în mâini şi tălpi, mai ales ca mai era până aveam voie să împing bebeluşul.

A venit dr. Zaher
 Cand a venit, intrand pe uşă, m-a intrebat: "Ce mai faci fetiţă?" (Cine ştie dacă o fi zis cu adevărat asta, că începuse să vină mai mult personal în sală, şi discutau pe diverse teme. Între contracţiile mele făceau glume, râdeau, mă mai întrebau ceva etc.) Eu eram mai mult atentă la ce îmi spuneau Laura şi Dr. Zaher. Mă străduiam să le urmăresc reacţiile şi să îi ascult când îmi spuneau ce şi cum să fac.
 Întrebat dacă "taie" (perineul), Dr. Zaher - uitându-se la faţa locului - a tras concluzia că nu e necesar, şi uite aşa, fără să îi spun, am scăpat de episiotomie.
(Notă: Din cauza candidozei din timpul sarcinii ţesuturile mele nu aveau elasticitatea normală şi au suferit, dar n-are nicio importanţă că am fost cusută din cauza asta. Pentru mine este important că nu s-a intervenit deloc şi am născut normal.)

Nu vroiam sa vina sotul, in acel moment m-ar fi enervat
Înainte de expulzie m-au întrebat dacă vreau să vină soţul că e pe hol.
"NU! SĂ STEA ACOLO PÂNĂ SE TERMINĂ!"  Nu vroiam să mă vadă, m-ar fi enervat chiar! 
În fine, după câteva încercări nereuşite, am reuşit în sfârşi,t să împing bine şi am născut "spontan" un pui mic şi alb şi ud, o urlătoare mică, pe care Dr. Zaher vesel mi-a pus-o pe piept.

 Uau! Minunat! Ce senzaţie să simţi presiunea şi să încerci să scoţi afară un cap mic şi apoi puf! într-o secundă să iasă restul corpului şi gata! Al tău bebeluş e cu tine! 

Mi-a fost scoasa repede placenta şi s-a verificat cicatricea, totul era bine. Uraa! 

Dupa nastere
Doua ore am stat întinsă în sală, până mi-au trecut frisoanele, timp în care soţul meu a stat cu mine, m-a ţinut de mână, mi-a arătat ce mândru e de mine (mai ales după ce a aflat că nu am făcut epidurală), a văzut bebeluşul (care a stat la incubator până ce vernixul s-a absorbit în piele, timp în care bebe era liniştit, dădea din picioruşe şi mânute).
Şi i-am dat copilului un nume care a venit spontan în mintea fiecăruia din noi. De data asta eu eram cea care trebuia să îi dea nume copilului, dar se pare că am avut amândoi aceeaşi intuiţie, aceeaşi inspiraţie, cu acelaşi nume deosebit.

Dupa nastere, eram pregatita sa imi primesc puiul
După aceea am fost dusă în camera noastră, unde am mâncat. După ce mi-am mai adunat forţele, am sunat să anunţ că eu sunt pregătită să-mi primesc puiul în cameră atunci când el va putea fi adus la mine.Dacă nu mă odihneam între contracţii, aşa cum îmi recomandase personalul medical, nu aveam puterea să mă ridic din pat imediat ce am terminat de mâncat (m-au ajutat ei şi cu nişte calciu după naştere, ce-i drept, dar odihna, cât a fost a însemnat foarte mult).

Cât am stat internată cu puiul în cameră am avut totul asigurat: masa - care în primele doua zile mi s-a părut puţină, la efortul pe care îl depusem aveam o foame de lup, plus că am alăptat de la început; scutece pentru bebe, torşoane pentru mine, cămăşuţă, papucei, săpun, etc.
Practic nu am avut nevoie de mare lucru de la mine, deşi aveam bagaj mai mult că înainte de plecarea din Galaţi nu mă aşteptasem să mă internez atât de repede 

Îi mulţumesc Dr. Zaher Mohamed pentru:

  • şansă, încurajări, încredere şi ajutorul deosebit acordat la naştere
  • a fost omul potrivit pentru împlinirea unei minuni în viaţa noastră
Fie ca prin intermediul dânsului şi al celorlalţi oameni extraordinari de la Clinica Isis să aibă loc cât mai mult succese şi minuni!
Andrea din Galati, mamica a doi baietei minunati

duminică, 29 ianuarie 2012

Deşi am născut prin cezariană, am visat să nasc natural

În rândurile următoare vă prezentăm gândurile Andrei, din Galaţi, care şi-a dorit să nască natural după ce în urmă cu trei ani, a născut prin operaţie cezariană un baieţel la unul din spitalele din Bucureşti.
Am extras pentru voi ideile semnificative pentru reuşita unei naşteri vaginale după cezariană prin prisma Andrei. (NVDC)

De ce v-aţi dorit o naştere naturală?
Am dorit ca, experienţa primei naşteri, cu tot ce a adus ea neplăcut, să fie înlocuită de una nouă, îmbătătoare, pozitivă, să mă simt cu adevărat puternică şi mai împlinită.
Care au fost sentimentele după prima naştere?
Am avut multe tristeţi în suflet, multe şi mari dureri sufleteşti, dezamăgire, sentimentul de neîmplinire.
Aţi fost familiarizată cu riscurile unei NVDC-naştere vaginală după cezariană (VBAC)?
Da, am aflat care sunt riscurile şi am fost mereu conştientă de ele. Cei doi medici care mi-au urmărit sarcina pînă la final, Dr. Zaher Mohamed si Dr. Ciornei Bogdan, s-au asigurat că înteleg bine care sunt acestea.
De unde aţi aflat că aveţi posibilitatea să naşteţi natural după o operaţie cezariană?
După prima naştere (2008), diverse persoane din anturajul meu afirmau că în România niciun medic nu îmi va permite să nasc natural dupa cezariană. În schimb, ştiam sigur că, este posibil în afara tării. Şi nu am  accept at ideea. M-am ambiţionat,iar cu prima ocazie am căutat pe internet. Aşa am descoperit prima oara mămici care recunoşteau că, în mod oficial, nimeni în ţara noastră nu asistă o NVDC, dar povesteau de câţiva medici din diverse spitale româneşti care în anumite cazuri permiteau.
 Încă nu se ştia de Maternitatea Isis.
Ce surse de informare aţi avut? Ce informaţie aţi considerat-o valabilă?
Internetul a fost prima mea sursa de informare: site-urile straine (având în vedere că în destule ţări există o cazuistică plină) apoi, pe masură ce au apărut cazuri şi în România, cele romăneşti. Am căutat, în primul rând, cazuri reale, nu statistici, de aceea am preferat să citesc cât mai multe şi mai diverse poveşti cu NVDC-uri reuşite.
Apoi, am apelat şi la surse din mediul medical. Era de ajutor să înţeleg care erau motivele pentru care unele cadre medicale erau pro şi altele contra unei NVDC.
 Din sursele romăneşti, abia după ce a apărut primul caz la Isis, am început să iau în serios ideea. Până atunci, eram în cumpănă, fiindcă, ce era aplicabil în afara ţării, nu era la noi şi eu încă nu aveam această şansă.
De ce v-aţi adresat maternităţii Isis? De unde aţi aflat de posibilitatea de a naşte vaginal după cezariană în Isis?
La prima sarcină
Căutam modalităţi de a naşte natural şi aflasem şi de naşterea în apă. Astfel, am urmărit discuţiile de pe un forum, în care mămicile relatau despre o maternitate privată, unde era posibil să naşti în apă.
 Deşi am născut prin cezariană,
Mi-am păstrat acest vis şi urmăream forumul, până când, într-o zi, cineva a scris de existenţa încă a unei maternităţi private – era vorba de Maternitatea Isis din Constanţa.
 Fiind o maternitate nouă, am căutat pe detalii pe internet. Şi aşa, am dat de diverse bloguri legate de maternitate şi de forumul acesteia.
 Din forumul Maternităţii Isis, după ce a apărut povestea primei NVDC reuşite, am realizat că, în sfârşit, exista un loc în care şi eu am o şansă. Şi la scurt timp după ce am citit povestea respectivă l-am contactat pe Dr. Zaher pe e-mail, i-am scris pe scurt despre prima naştere şi dorinţa pentru a doua iar dumnealui s-a arătat deschis să discute cu mine, când va fi cazul.
Fiindcă eu şi soţul meu hotărâsem să mai aştept până rămân iar însărcinată, îmi doream doar sa ştiu că am o poartă deschisă undeva şi că, atunci când am nevoie, am la cine apela ca să-mi văd visul cu ochii.
Care au fost sentimentele în momentul in care aţi hotărât NVDC?
Încredere, bucurie, nerăbdare, teamă, îngrijorare! Era o călătorie în necunoscut din foarte multe puncte de vedere.
Ce fel de persoană sunteţi? Care este profesia dvs?
Din afară, par o perfecţionistă şi pe bună dreptate, sunt şi meticuloasă în anumite cazuri. Iar dincolo de acest perfecţionism se ascunde o persoană realistă, capabilă să accepte realitatea, cu „imperfecţiunile” ei şi să vadă că ceea ce contează este rezultatul.
Sunt economist de profesie.
Cum gestionaţi situaţiile stresante din viaţa de zi cu zi? Puteti aminti unul, pe care l-aţi depăşit şi ce factori psihologici caracteristici dvs v-au avantajat?
Dacă le privesc ca şi cum aş fi un observator, aş spune că adesea găsesc modalităţi de a le gestiona bine.
De exemplu, când primul meu copil trecea prin traume fizice şi sufleteşti, aveam de ales: plâng şi eu şi pe el nu-l ajut cu nimic şi devin o povară pentru ceilalţi (cadrele medicale ce-l îngrijeau) sau mă adun, mă întăresc şi astfel, sunt un adevărat sprijin, o mamă adevarată.
Şi mereu am ales varianta a doua. Am privit cu cât mai multă detaşare situatia – avantajul meu major este că sunt capabilă să mă detaşez repede şi foarte bine de o situaţie.
 M-am adunat, am gândit la rece, am căutat să văd ce îi este util copilului şi am căutat să fiu aşa cum are el nevoie: puternică, stăpână pe mine, capabilă să zâmbesc, iubitoare, capabilă să îndur sete, foame, oboseală şi critici din partea altora, capabilă să fac glume etc.
 Sunt situaţii în care propria-mi persoană şi ceea ce simt,  trece pe ultimul loc.

Aţi avut sprijin emoţional în decizia dvs de NVDC? Cine si cum?
Cine nu a văzut o NVDC reuşită nu mă putea susţine, am înţeles acest lucru. Dar cel puţin, soţul meu şi apoi puţinele prietene adevărate, au avut încredere în mine, cu tot cu scepticismul normal pe care îl aveau, şi au încercat pe cât posibil, să mă sustină. Cel mai mare sprijin, trebuia să vină din interiorul meu – şi a fost cel mai greu lucru, fiindcă am avut propriile întrebări, temeri, îndoieli, etc.
Spre sfârşitul sarcinii, am avut o susţinere neaşteptată din partea unor mămici care-mi erau străine, dar cu care discutam pe forumul Isis.
Şi, în final, am creat o legatură aparte cu prima mămică care reuşise NVDC la Isis, Antoanela din Piatra Neamţ, o persoană care m-a ajutat enorm, exact când aveam nevoie.
Care au fost considerentele după care aţi ales medicul care v-a urmărit sarcina?
În primul rând, era singurul medic care oficial accepta ca o gravidă să incerce NVDC.
  • Era cel despre care toate mămicile care au avut de-a face cu el, ziceau numai de bine.
  • Era cel care îmi răspunsese la e-mail şi îmi lăsase o poartă deschisă.
  • Era şeful unei clinici noi şi, gândeam eu, nu-şi putea permite să greşească şi bănuiam că dacă lua o decizie, stia foarte bine ce face şi mă pot încrede în el.
A avut medicul dvs vreo influenţă în decizia NVDC?
De fapt, medicul a venit cu propunerea, chiar când nu mă aşteptam, atunci când a văzut că au fost îndeplinite anumite condiţii pentru a putea naşte astefel. Eu îi spusesem la prima consultaţie că îmi doresc acest lucru, iar dumnealui a fost deschis dar mi-a comunicat că nu poate lua o decizie fiindcă era prea devreme deoarece nu se ştia cum va decurge sarcina.
Care au fost factorii care au contribuit la reuşita NVDC dvs?
Încrederea în forţele proprii, în modul în care m-am pregătit, în corpul meu. Apoi încrederea în medicul ales şi în echipa sa.
Şi toate învăluite în credinţa că Viaţa/Dumnezeu îmi va arăta cum e mai bine pentru mine si copil.
Puteţi descrie în câteva cuvinte experienţa naşterii?
Minunată, surprinzătoare, împlinitoare, dătătoare de puteri nebănuite.
Vă amintiţi momentele semnificative ale travaliului?
Greul a început după dilataţie 6-7: contracţiile au devenit tot mai puternice, iar lucrul pe care nu credeam că voi reuşi să-l fac a fost şi ultimul necesar: împingerea copilului.
Au fost timpi în care aţi crezut că poate fi greu să duci la bun sfârşit un travaliu cu un uter sectionat?
Culmea, nu. Nu-mi era de cicatrice, ci de cum să fac să pot suporta durerile din timpul contracţiilor. Grijile cu cicatricea le-am lăsat în seama echipei medicale, care ştiam că e pregătită să intervină cu succes. Plus că, evitam poziţiile în care simţeam presiune în zona cicatricei şi preferam poziţiile în care simţeam presiune în alte părţi ale bazinului.
Ce v-a motivat să depăşiţi momentele stresante?
Circumstanţele, mediul în care mă aflam, atmosfera la care contribuia întregul personal medical respectându-mi nevoia de intimitate şi linişte şi faptul că vedeam clar că mă descurc ascultându-mi intuiţiile.
Ce aşteptări aveaţi de la mediul naşterii, atitudinea cadrelor medicale?
Aveam aşteptări similare cu ceea ce a fost defapt, dar fiindcă eu nu am apucat să-mi exprim doleanţele nici în scris (printr-un plan de naştere) şi nici verbal, am fost foarte surprinsă când am observat că mediul era, nu doar aşa cum mi-l doream, ci mai mult, deşi nu spusesem nimic nimănui, parcă fusese ceva de la sine înţeles sau o discuţie telepatică.
Am avut parte de linişte, singurătate, eram văzută doar în momentele necesare, din 2 în 2 ore, iar la ultima fază a travaliului şi la expulzie am avut parte exact de sprijinul necesar. A fost minunat.
Stiaţi că urmărirea unui travaliu cu un uter secţionat, poate fi uşor emoţionant pentru cadrele medicale?
Stiam, mai ales că au fost puţine cazuri reuşite în România.
Aţi simtit în atitudinea cadrelor medicale emoţii cu privire la starea dvs sau a fătului? Cum aţi perceput că au depăşit aceste faze?
Nu am simţit niciun fel de emoţie din partea lor, doar încredere şi încurajare. Singurul lucru aparte a fost chipul doctorului Zaher, în ultima faza, un chip serios când urmărea evoluţia copilului prin canalul naşterii, un chip care arăta maximă concentrare, care era pregătit oricând să intervină în ajutorul nostru.
Ca o proaspată mămică, care a trecut printr-o experienţă emoţională unică, puteţi transmite câteva sfaturi femeilor care îşi doresc o NVDC?
În primul rând,
Să fie realiste, bine informate şi conştiente că orice sarcină şi orice naştere este unică. Şi că, sunt foarte puţini factori pe care să îi putem controla sau influenţa (starea noastră psihică şi emoţionala înaintea, în timpul sarcinii şi la naştere) şi sunt mult mai mulţi factorii, unii dintre ei decisivi pentru o NVDC (sănătatea şi poziţia fătului în uter, implicit placenta şi lichidul amniotic, starea noastră de sănătate din timpul sarcinii) care nu depind de noi, deşi putem încerca să ajutam sănătatea sau să ajutăm la schimbarea poziţiei copilului, dar nu înseamnă că vom reuşi!
În al doilea rând,
Să îşi asculte intuiţiile, vocea interioară, să aibă încredere în ele însele, să-şi clădească această încredere.
În al treilea rând,
Să facă ce simt  că le-ar ajuta, să fie mai aproape de împlinirea acestui vis: să danseze, să cânte, să facă exerciţii fizice adecvate, plimbări în aer liber, să se odihnească, să se relaxeze, să înveţe să se liniştească, în special în situaţii dificile. Să se pregătească fizic, psihic şi emţional pentru ambele variante (cezariană/naturală), fiind pregătite pentru orice, îşi cresc şansele să se întâmple ceea ce-şi doresc.

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Femeia uita durerile nasterii

Cine se adreseaza unei maternitati private?
Am putea spune ca, adresabilitatea catre o maternitate privata este crescuta, numai in randul femeilor care sunt la prima nastere, fiindca adesea gravidele isi doresc doar un singur copil, iar nasterea intr-un sistem privat reprezinta o investitie in copil.
De asemenea, am intalnit femei care sunt la al doilea copil si au avut la prima nastere o experienta diferita fata de ceea ce isi imaginau, de aceea se adreseaza unui sistem privat, pentru a-si asigura o nastere fara dezamagiri, asa cum o anticipeaza.
Dar, in clinica noastra, intalnim tot mai frecvent mamici care nasc al treilea sau al patrulea copil.

Si atunci vorbim de o Romanie unde nivelul de trai a scazut, asa cum popularizeaza toate mijloacele media?
Vorbim de o Romanie in care familia isi programeaza doar un singur copil fiindca, planul lor financiar pe termen lung nu poate asigura confort decat unui singur copil?
Sau gandim ca familiile cu trei copii, sunt familii simple, asa cum credeam in copilaria noastra?
Ori ne gandim ca doar o familie care isi poate permite sa creasca trei copii, va face acest pas?

Si care este realitatea Romaniei? Care este realitatea in maternitatea Isis?
Contrar ideii ca avortul este o metoda de contraceptie des folosita, foarte multe femei casatorite, care au deja un copil sau doi, aleg sa nu recurga la aceasta tehnica invaziva.
Aleg un mod de protectie, insa de multe ori natura le ofera cate o surpriza, materializata intr-un sufletel rasadit in pantecul unei mame. Aceste femei au deja un plan de familie si de viata prestabilit impreuna cu partenerul lor.

Sentimente de neliniste, tristete
O sarcina survenita pe neasteptate poate aduce usoare sentimente de neliniste, poate chiar tristete. Si totusi, multe femei isi gasesc echilibrul destul de repede!
Planurile care se conturau pana in acel moment, incep sa se reformuleze.
Gandurile materiale care initial, aduceau ingrijorare, acum se transforma in visare.
O mama care deja a purtat in pantece un copil, doi sau trei, cu usurinta isi va aminti sentimentele placute ale sarcinilor, in special, daca partenerul este cel care o sustine si o incurajeaza.

O casa cu multi copii-visul ascuns al femeii?
De multe ori, visul oricarei femei este de a avea o casa plina cu copii, o familie numeroasa unde copiii sa se inteleaga, sa se sustina reciproc, isi doresc familia traditionala, a bunicii, unde nu exista calculatorul, televizorul si orice alta motivatie materiala.
O sarcina care ia o femeie pe nepregatite, ii poate permite ca visul sau sa devina realitate.

Alte familii, aleg sa cresca inca un sufletel, considerand ca exista un arbitru al propriei vieti, iar copiii sunt cei pe care nu ii programam, ei vin atunci cand vor.
Adesea, aceste familii au un nivel mediu de trai, sunt echilibrati si de cele mai multe ori se evidentiaza printr-o gandire pozitiva, cu credinta in divinitate.
Povestea unei familii cu trei copii
Va spuneam ca in maternitatea noastra, aleg sa nasca din ce in ce mai multe femei care sunt la a treia nastere.
In randurile urmatoare poate fi o simpla poveste de viata, o poveste comuna multor familii din Romania si in special din Constanta.

O dupa amiaza linistita
Internare pentru nastere-doctor Peteanu. Gravida la a treia nastere. In doua ore s-a nascut cea de-a treia fetita a familiei.
In sala de nastere, nu am avut timp sa observam comportamentul gravidei, totul a fost atat de rapid, atat de normal, fara sunete, calm, constiincios.

Un cuplu interesant, o perioada aglomerata
In zilele care au urmat in salon, mama a alaptat fetita exclusiv la san, iar daca sistemul medical i-ar fi permis, ar fi putut pleca imediat dupa nastere acasa, fiindca lucrurile se desfasurau normal, iar ea avea pregatirea si puterea sa se descurce fara ajutor.
In ziua externarii, i-am rugat in mod deosebit, sa mai astepte cateva minute, fiindca povestea lor despre nastere si viata de familie, ne-ar fi placut sa o impartasim cititorilor Jurnalului Isis.

Ne intampina un tatic cu multe experiente de viata si dornic sa ni le comunice
In zilele noastre, cand femeia alege sa nasca natural de trei ori, ne intrebam, de ce o face, care ii sunt valorile, de cine este sustinuta, fiindca este atat de simplu sa alegi operatia cezariana.
 Poti trece printr-un travaliu, doua, dar sa treci de trei prin durere?

Se aseaza comod pe un scaun, ne invita sa luam loc pe pat, doar el este gazda!
In ultimul timp, in urma experientelor cu familia mea, in special cu copiii, am invatat sa nu mai fiu adeptul medicinei clasice: bisturiu, taieturi, chiar daca sunt momente cand acestea sunt necesare.
Consider ca este important sa fiu informat si sa fiu propriul meu stapan. Mi-a placut sa studiez pentru mine din vesnica dorinta de autoperfectionare. Si am ajuns la concluzia ca, stiinta este limitata si nu putem repara chiar tot, iar inainte de a ajunge la medic ma informez foarte bine.

In familia noastra se naste natural
Mama si sora au nascut natural. Ele au nascut la tara, dar eu am putut avea alte conditii de nastere, de ce sa nu nasc natural, daca am avut posibilitatea sa nasc intr-o clinica privata?

Prima oara am nascut mai greu
Am avut un travaliu de cinci ore. Nu stiam la ce sa ma astept, chiar daca eram informata si citisem destul de mult. Dupa prima experienta mi-a parut ca este greu si nici nu ma  mai gandeam ca voi mai naste vreodata.
Parerea tatalui:
As spune ca a fost o nastere normala fata de nasterile altor femei care au stat mai mult de doisprezece ore in travaliu si intr-un final au facut cezariana!

Cand ati uitat durerile primei nasteri?
Dupa un an , nu ma mai gandeam la nastere ca la o experienta urata, consideram ca e timpul ca fata noastra sa mai aiba un frate.
Parerea tatalui:
Noi gandeam ca este placut sa avem o familie mai mare, copiilor nostri le-ar fi fost bine mai tarziu daca aveau mai multi frati. Apoi am gandit ca petrecem mai mult timp impreuna si ne doream o familie cu multa armonie.

Va asteptati ca nasterea a doua sa fie diferita?
Speram ca nasterea a doua sa fie diferita si mai usoara, dar nu asa de rapida!
A fost un travaliu foarte scurt, timp de o ora, iar durerile nu le-am perceput atat de mari ca la prima nastere. Defapt, acum constientizez ca la a doua nastere am stat mai mult acasa, pe cand la prima am plecat spre spital, inca de la primele contractii.

Mi s-a rupt apa cand faceam cafeaua
La a doua nastere, mi s-a rupt apa cand faceam cafeaua, dar nu m-am grabit sa plec!Am ramas sa imi termin cafeaua, am facut dus, dupa care am plecat la spital.

Ce a fost diferit la a doua nastere?
La prima nastere sotul meu era plecat din tara. Ma simteam singura, abandonata in spital, iar ceea ce m-a dezamagit a fost faptul ca medicul cu care programasem sa nasc, nu mai putea veni. Aceasta situatie mi-a dat o stare de nesiguranta.

Ne facusem planul de familie
Dupa nasterea celui de-al doilea copil, eram convinsi ca familia noastra isi va pastra aceasta structura. Am urmat o specializare si urma sa ma angajez, dar am renuntat in momentul cand am aflat ca sunt iar insarcinata.

Ce parere aveati despre familiile cu trei copii?
Avem prieteni care au trei copii si ne parea greu din punct de vedere financiar, cat si prin prisma timpului alocat fiecaruia. Toata lumea se ingrijora de aspecte financiare si chiar daca au fost momente cand aspectele materiale nu ne ingrijorau, gandeam ca oricand este loc de mai bine.

Cand ati ramas insarcinata a treia oara, ce ati gandit?
“Nu-i adevarat!” “Nu are cum sa mi se intample asta!”
Eram suparati, fiindca consideram ca planurile pe care le facusem, nu le mai puteam indeplini.
Am avut programare la avort, m-am imbracat si mi-am zis ca nu pot face asta, sunt ghidata de credinta in Dumnezeu si nu imi pot accepta propriul copil?

“Dar...”completeaza, tatal
Dar calitatea omului este de a fi adaptabil, de aceea am refacut planurile. Si am preluat o idee a parintilor nostri: ne-am uitat in jurul nostru, mai jos decat noi, dupa care am vazut ca defapt noua ne este bine.

Vi s-au schimbat acum planurile de viitor?
Acum avem trei fete, iar planurile noastre ca si familie, sunt aceleasi, dar ne vom reinventa de fiecare data, pe masura ce fetele noastre cresc.

Daca un alt parinte trece printr-o situatie similara
Noi am considerat ca am facut alegerea cea mai buna. Nu suntem in postura sa oferim sfaturi, fiindca fiecare familie este intr-o situatie diferita. Dar este important sa se sfatuiasca impreuna, sa nu se lase influentati de parerile celorlalti, sa nu copie modele.
Parerea tatalui:
Este mai usor de suportat frustrarea obtinuta in urma unei greseli proprii, decat dezamagirea pe care ti-o ofera ceilalti.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Este a mea aceasta minune mică?

Pentru a vă familiariza cu familia despre care vorbim în acest articol, vă invităm să-i urmăriţi câteva secunde în video următor.



Ne aflam în salonul 205, după opt ore de la naşterea naturală a Maiei
“Cum vi se pare experienţa de mămică, după aceste ore care s-au scurs de la naştere?”
“Am încercat să nu îmi creez aşteptări, fiindcă am dorit să fie bine pentru mine şi copil, iar acum, că am născut, pot spune că a fost minunat!”
“Privesc  zămbind, această mamică, care îmi spunea despre naşterea ei că a fost minunată. Şi nu venisem să  scriu poveşti frumoase pentru mămici, chiar doream să cunosc particularităţile acestei mămici, ale acestui  cuplu, care părea atat de împlinit, după o experintă minunata ,dar consumatoare de resurse!”
Cum poţi spune despre o experienţă, care implica consum energetic, fizic , emoţional şi, nu în ultimul rând, durere, că a fost minunată?
Evident, se raporta numai la rezultatul final, fetiţa Maia, care dormea liniştită în patuţul ei.
Oare în câte experienţe din viata rămânem doar cu gustul fericirii, fără să ne amintim paşii grei prin care am trecut pentru a ajunge in acea fază?
Atmosfera de familie în salon: mama, tata, bunica si bunicul
“Am fost primita ca într-o familie, invitata să mă aşez, iar gazdele erau ei, cei de mai sus, încîntaţi fiind, să ne împărtăşească ce simt, ca părinţi şi mai ales, ca bunici.
Tatăl se aşeză pe pat în faţa mea, o prinse cu tandreţe pe proaspăta mămică de după umeri, pregătit să povestească despre experienţa lor.
A început să povestească cu inversunare despre un  anumit studiu, în care citise că femeile se recuperează mai uşor după naşterea naturală şi că oricât de pozitivă ar fi fost soţia lui, după o cezariană, nu ar fi avut psihicul pe care îl avea în acest moment.
“Era convingerea lui şi nu aş fi vrut să intrăm în polemici.”
Vorbiţi cu atata convingere, care este sursa ei?
Femeia este lăsată de Dumnezeu să nască. Femeile au fost extraordinar de puternice în toată istoria omenirii. Ele au trecut singure prin războaie, având gija de copii, de casă, născând copii.
Să inteleg că, în zilele noastre, femeile şi-au pierdut puterea?
Nu. Poate a fost uşor redirecţionată către cariera, latura financiară, iar latura maternă a fost discret trecută în plan secund. Aceasta este evoluţia în societate.
Pentru mine, soţia mea este o femeie puternica
Ştie să fie EA, ştie să spună ce vrea, să facă ce vrea, în orice circumstanţă, să fie independentă.

Ce factori au contribuit în alegerea dvs?
Mama: Nu am ales, nici măcar nu am luat în considerare o alta varianta de naştere.
Sunt puţin contrariată că, acum, în societatea noastră, o femeie care naşte, este considerată eroină, iar prietenii mei nu înţelegeau de ce aleg să nasc natural, fără să am în vedere măcar, epidurala.
Tata: Am gândit că voi fi alături de ea, indifferent de alegerea ei, fiindcă suferinta va face parte din experienţa ei, nu eu trec prin naştere. Aşa cum spunea şi  soţia mea, aceasta convingere a venit din interior, ceea ce a simţit ea în legătură cu această alegere, am simţit atât eu cât şi părinţii noştri.
Părinţii dvs v-au susţinut în această alegere?
Mama mea, care a născut de trei ori natural, a vorbit foarte frumos despre naşterile ei.
…………………………………………………………………………………
De pe pat, proaspăta bunica, zâmbitoare ne spune:
“Fiecare experienţă negativă am transformat-o într-una pozitivă.
 Şi i-am susţinut în alegerea de a naşte natural, naşterea unui bebeluş am asociat-o cu naşterea fluturelui de mătase.”
Povestea fluturelui de mătase
Povestea fluturelui de mătase este interesantă, fiindca el trece prin mai multe faze: ou-larvă-cocon cu crisalidă-fluture de mătase.
Într-o zi un copil, care era nerăbdător să vadă fluturele care va ieşi din cocon, s-a gândit sa îl ajute  şi i-a desfăcut usor crisalida. Fluturele a ieşit, dar nu ştia să zboare şi i-a fost greu să se adapteze.
Esenţa poveştii: trecerea prin toate aceste faze ale fluturelui îl ajută pe acesta să se pregătească pentru viaţa la aer, să devină cu adevărat, puternic.
Sunteţi din Bucureşti, de ce Maternitatea Isis ?
Sora mea a născut în această vară aici. Ştim despre maternitate de la cursurile de pregatire pentru naştere pe care le-am făcut la Centrul Motherhood din Bucureşti.
Tatăl: Sunt foarte încântat de ceea ce am învăţat la curs, aş fi spus că e natural să o susţin pe soţia mea în timpul travaliului, că voi şti ce trebuie să fac, dar am învăţat cât de important este suportul soţului la naştere, să nu fiu insistent, agasant şi, în principal, să îi respect dorinţele.
Apoi, mă luau fiorii numai la gândul că voi ţine în braţe acea mică faptură care era în pântecele soţiei mele, iar la curs am realizat că nu este atât de fragilă, ca este natural să am grijă de ea, fără să am emoţii.
Mama: Cursul mi-a dat putere să trec peste travaliu, să nasc, să ajung să îmi ţin în braţe fetiţa, fiindcă acum, după aceste ore scurse de la naştere, pot spune că nu a fost uşor!
Când s-a declanşat travaliul?
Eram în Bucureşti cănd am început să pierd dopul gelatinos. Atunci am sunat părinţii, care au fost alături de noi şi am venit împreună la Isis. Am ajuns la doua dimineaţa şi în urma controlului medicului, am fost sfatuiţi să mai stăm acasă, dar sa fim atenţi că, în curând se va declanşa travaliul.
Am rămas acasă până pe data de 31 decembrie, cand simţeam că nu mai am stare. Am făcut tot ce se putea pentru a grăbi instalarea contracţiilor, dar intrasem într-o stare de agitaţie şi mi-am spus că este timpul să plecăm la Isis, fără să simt vreo durere.
Ne-a întâmpinat Claudia, moaşa, care ulterior, a stat alături de noi
Era seara de Revelion, chiar nu puteam să stau acasă, simţeam că este timpul să se întâmple ceva.
Eram convinsă că, dacă vom sta acolo, mă voi simţi în siguranţa, spre deosebire de casa prietenilor noştri, dar când medicul de gardă, dr. Dumitru Loredana, ne-a efectuat primul control, s-a rupt apa.
Cum ai perceput durerea?
Am simţit o durere atipica, nu a fost aşa cum mă aşteptam. La un moment dat am fost dezamăgita fiindcă mă aşteptam ca dilataţia să progreseze mai repede.
Chiar am zis că nu mai pot, fiindcă de câteva ore aveam durere, iar eu aveam dilataţie tot trei. Atunci a fost anunţat medicul cu care urma să nasc, dr. Zaher Mohamed, care m-a informat că am dilaţie şapte, iar in scurt timp urma să nasc.
Am rămas surprinsă, deoarece eu doream să îl rog să îmi instaleze “epidurala”, fiindcă durerile erau atat de intense!
Dr. Zaher mi-a schimbat decizia
Faptul că doctorul m-a asigurat că voi naşte în doua ore, mi-a dat încredere, mi-a oferit siguranţa, în felul acesta mi-a dat putere să rezist până la capat.
A fost momentul în care am intrat in apa. Într-adevăr, aşa cum citisem, am simţit cum durerile s-au diminuat, contracţiile le-am perceput că au scăzut în intensitate.
După puţin timp, după ce am intrat în apă, am avut dilataţie completă şi medicul m-a anunţat că este timpul să împing.
Ai intrat într-o stare speciala în apa? Relaxare totală, detaşare de spaţiu?
De multe ori, atunci când gravidele simt efectul relaxant al apei, intra într-o stare specială, noi o numim –transa, când nu conteaza locul, timpul, persoanele care sunt în jurul lor. Este modul lor instinctiv de a se proteja de durerea puternică a contracţiilor şi simt nevoia de singurătate, linişte, semiîntuneric. Multe dintre femei, chiar pot aţipi câteva secunde.
În acele momente, emisfera dreapta a creirului este cea care domină. Emisfera dreaptă este răspunzatoare de comportamentele instinctive, iar cea stângă este cea în care este implicată raţiunea, cunoaşterea.
Femeile, instinctiv, ştiu să nască
Ce le împiedică pe femeile din ziua de azi să nască, să finalizeze un travaliu pe care şi l-au dorit? Faptul că emisfera stânga, prin dezvoltarea cunoşterii, aduce multe informaţii, care pot fi negative şi induc femeii, ideea de pericol. Atunci ea se va retrage, precum mamiferele şi va aştepta să se liniştească, pentru a prelua controlul emisfera dreaptă.
Însa, în zilele noastre, pentru travaliile întrerupte cu o cezariană, este valabil lanţul:
Emisfera stângă-cunoaşterea negativă-pericol-stagnarea dilataţiei-diminuarea sau accentuarea bătăilor inimioarei bebeluşului-operaţie cezariană, pentru a-i oferi siguranţa bebeluşului
Revenim la noptea dintre ani
Mama continua povestea:
În general, mă înconjor de oameni în care am încredere. Medicul meu din Bucureşti mi-a spus că:
“Dacă ai luat hotărârea de a naşte natural, nu te mai întoarce! Nu asculta părerile şi sfaturile negative ale celor din jur!” Şi asta am făcut!
Iar despre medicul din maternitatea Isis
Când am fost la primul control, a reuşit să îmi inspire încrederea totala, încât mi-am spus:
“El este!”
Când am văzut că travaliul meu se apropia de sfârsit, aşa cum prevăzuse dr. Zaher, eram atenta la tot ceea ce îmi spunea dumnealui. Nimeni şi nimic nu mai conta in jur. Eram centrata pe reacţiile lui. Eram convinsă ca nu vrea decât să mă ajute. Avea un mod aparte de a mă încuraja, mă simţeam ca o eleva conştiincioasă şi în puţin timp, am reuşit!
Mi-a spus cum sa respir, cum sa împing, cât de mult să îmi ţin respiraţia, iar în tot acest timp, lângă mine a fost soţul meu, care m-a încurajat şi Claudia, care, de asemenea mi-a inspirat siguranţa, chiar dacă îmi părea tânără, avea o voce blânda, dar fermă. Mi-a creat acea impresie-ştie ce face-merg pe mâna ei!
Este a mea aceasta minune mică?
Imediat dupa ce s-a născut, a făcut câteva mişcări prin apă, după care mi-a aşezat-o pe piept.
Nu-mi venea să cred că minunea aceea mică este a mea, că a stat în interiorul meu, că sunt mama, că am un copil!
Ce simţi acum şi ce gânduri ai despre alăptare?
Acum mă simt linistită şi fericită, iar alăptarea va fi uşoară, fiindcă am facut cursurile, am citit mult, am experienţa surorii mele. Nu vom fi pariţii care vom creşte copilul într-un cocon, ci ne gândim că dacă vom fi noi liniştiţi, aşa va fi şi fata noastră. Dacă noi ne stresăm şi avem emoţii, aşa va fi şi ea.
Noi suntem calmi, iar părinţii ne-au fost model, credem că, la rândul nostru, vom fi părinţi buni.
        Sfaturi pentru părinţi:
·         Dacă crezi că, lucrurile vor fi grele, aşa le vei avea, iar alăptarea va fi dificilă, cu tendinţa de a renunţa în scurt timp şi creşterea bebeluşului va fi presărată de momente împovărătoare
·         Dacă crezi că, va fi dificil, dar interesant de trecut, vei reuşi să ai o experienta mulţumitoare, aşa cum ai inticipat.
·         Dar dacă crezi că, ai resurse să treci printr-o experienţă grea, pe care o vei depăţi pas cu pas, iar la final, vei avea sentimentul de satisfacţie, de control, vei ramâne cu acest gust şi în timpul alăptării, cât şi în paşii următori ai creşterii şi educării copilului tău