miercuri, 28 septembrie 2011

Gemenele Cristina si Irina s-au nascut prematur

Controlul periodic al bebelusilor externati din maternitatea Isis
La o luna si jumatate de la externarea din maternitate, Liliana vine cu gemenele la controlul pediatric. Ne minunam de fetitele ei cu care ne-am obisnuit! Au stat cu noi destul de mult timp astfel incat sa ne gandim ca fac parte din familia Isis.
Cristina si Irina impreuna cu parintii ei au trecut prin emotiile unui inceput, inainte de data la care ele erau asteptate. Astazi, fetele sunt atat de frumoase, intalnim o mamica fericita, incat ne gandim: „Oare cand a trecut timpul? Cand au crescut micutele?”
Aceasta este povestea celor doua micute relatata de mama lor
„La 33 de săptămâni am început să am diverse neplăceri. M-am adresat doctorul Bogdan Ciornei si am ales Isis datorită condițiilor din maternitate și modului cum ne doream sa fim tratati de personalul medical.
Nu am știut că voi naște prematur. M-am internat inițial, pentru un simplu tratament și în ciuda acestui tratament după patru zile fetele au vrut cu orice preț să iasă, sa se nasca.
Am inceput sa plang de frica, nu stiam ce se va intampla
 În momentul când medicul de garda mi-a spus că vor pregăti sala de operații am început să plâng de frică, de teama că nu știam ce se va întâmpla și cum va decurge totul. Din fericire totul a decurs bine și nu am întâmpinat nici un fel de problemă. Prin urmare, nu am avut mult timp pentru a mă decide unde voi naște. Fiind deja internată acolo, am mers mai departe tot acolo.
Nu-mi amintesc de recuperea mea de dupa operatie
Primele zile de convalescența au trecut ușor, recuperarea mea fiind destul de rapidă.
Gândindu-mă acum la recuperarea după operație, nici măcar nu îmi mai amintesc durerile. În schimb starea psihică era destul de problematică.
Eram socata de greutatea fetelor
Am avut un șoc foarte mare când după operație domnul doctor mi-a spus că greutatea fetelor este de 1500 si 1600grame, în condițiile în care cu patru zile înainte de operație la eco ieșise că fetele au 2000 și 1700 grame.
Erau atat de mici si firave
 Primele zile fetele au stat la incubator, cu tratament cu ampicilină și gentamicină. De câte ori le vedeam începeam să plâng, deoarece mi se păreau incredibil de mici și de firave. Pampersii erau cât toată burtica lor, le îmbrăcau cu totul.
Acum momentele acelea sunt deja depasite, dar atunci mi se păreau un capat de țară. Soțul meu s-a ținut tare și el a fost punctul meu de sprijin, el m-a ajutat enorm ca să nu cad în depresie. M-a încurajat și acum totul este ok.
Dupa ce au stat la incubator patru zile, au făcut icter și au fost mutate într-o băliuță specifică salonului, unde au mai stat vreo trei săptămâni.
Chinul mare a fost cu laptele
 Primele zile mă mulgeam plângând, forțându-mi sânii să îmi dea colostru pentru a le putea ajuta. Lucrurile s-au ușurat cu pompa electrică, dar chinul tot a durat, deoarece mă mulgeam din trei în trei ore și le dădeam fetelor cu biberonul. La un moment dat m-am externat o săptămână, deoarece eu eram bine, nu doream ca anumite costuri să devină prea piperate, prin urmare, am lăsat fetele acolo și m-am dus acasă, unde mă mulgeam și din sase în sase ore aduceam lapte fetelor la Isis. 
Am plecat acasa dupa trei saptamani
După trei săptămâni am plecat acasă cu ele, dar ne-am reîntors pentru vaccinurile obligatorii, în momentul când am făcut greutatea necesară.
Evoluția lor a fost deosebit de bună, din punctul meu de vedere, atât în maternitate, cât și acasă. Începutul a fost greu dar am considerat că Dumnezeu ne-a dat exact cât putem duce, prin urmare nu ne-am deznădăjduit, ci am mers mai departe. Mulțumesc celui de Sus că sunt sănătoase și că nu ne-au făcut nici un fel de probleme.
La isis am fost tratată regește în mare parte. Majoritatea asistentelor erau drăguțe și săritoare. Mi s-a ținut o evidență clară a zilelor post-operatorii precum și a recuperării. Singura neplăcere a fost cauzată de anumite persoane din familie si din afara familiei, care erau atât ce îngrijorate de situația mea financiară, încât mă tot îndemnau să îi cer domnului doctor să plecăm la spitalul județean.
 Cu toate că nu am plecat la spitalul județean totul a fost foarte bine la Isis și am obținut și un discount considerabil la sfârșitul perioadei de trei săptămâni de spitalizare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu