marți, 15 martie 2011

O nastere cu ifose

 Despre o  nastere cu ifose, ne povesteste Elena Parapiru,  redactor al unui ziar galatean

M-au privit cu suspiciune:

 „De ce să naşti la Constanţa? La Galaţi nu avem Maternitate, Spital Judeţean?”
Cum să-mi lămuresc în doar câteva cuvinte prietenii şi colegii, că nu-mi doresc o naştere „de fiţe”, în altă localitate?
Că şi eu, şi soţul meu, avem nevoie să fim şcoliţi în ceea ce înseamnă meseria de părinte? Că neştiind nimic despre bebeluşi, putem să-i oferim fiicei noastre doar NIMIC?

Aşteptările nu mi-au fost înşelate. Despre povestea noastră la ISIS, în rândurile de mai jos.

De ce nu?

„Nu înţeleg de ce oamenilor li se pare în ordine să facă un credit pentru mobilă, dar pentru copilul lor nu li se pare important să dea un ban grămadă. De parcă la stat nu plătesc încoace şi încolo”.
Corect, mi-am aprobat prietena, bifând în acelaşi timp ca pozitiv gândul de a pleca să nasc la ISIS, în Constanţa.

Intuitia nu m-a inselat

Pe 4 martie, m-am internat împreună cu soţul meu şi „aventura” învăţării „alfabetului de părinte” începea.
Intuiţia nu m-a înşelat: primesc explicaţii la toate nelămuririle noastre. Nimic nu mi-ar putea da mai multă încredere că oamenii din faţa noastră sunt profesionişti: după explicaţiile mult-aşteptate, soseşte şi invitaţia de a continua cu întrebările.
Programasem operatia cezariana
Naşterea prin cezariană de a doua zi a decurs exact cum mi se spusese că va fi.
Timp de 24 de ore cât am rămas în Reanimare, asistente şi doctoriţe s-au perindat ritmic, care schimbându-mi perfuziile, care aducându-mi bebeluşul să-l cunosc, care făcându-mi injecţii. Iar îngrijirea din momentul în care eram atât e vulnerabilă fizic a continuat

.


Nu cred în „Mama şi copilul”. Cred în noi trei - familia noastră

Cele trei vizite la Reanimare ale soţului meu – care filmase toată naşterea fiicei noastre – au contat cât nu aş putea vreodată să descriu. În extaz după ce îşi veghease copilul, Cristi mi-o „povestea” pe micuţă începând de la gângurit şi până la graţia cu care îşi întorcea căpşorul în incubator.

Pare puţin?

 Pentru mine, a-mi avea iubitul alături clipă de clipă a făcut ca, odată cu naşterea copilului nostru, să renaştem şi noi doi, ca un cuplu complet.
Copilul nu l-am făcut singură, aşa că excluderea bărbatului meu de lângă noi în perioada începuturilor nu putea fi decât absurdă.
Nu cred în „Mama şi copilul”, cred în familia noastră.

Maternitatea ca „program”


„ISIS este un program-şcoală.

 Şcoală de mame şi de taţi”, concluzionam într-o discuţie avută la cinci zile distanţă de la naştere, cu soţul meu.
Suntem încă la ISIS când scriu aceste lucruri, iar realitatea traiului complex, în care părinţii sunt egali ca importanţă – amândoi fiind informaţi în egală măsură de către personalul medical – ne dă tot mai multă încredere că odată plecaţi de aici, nu vom fi pierduţi.

Vom avea un bagaj de viata

Că vom porni cu un bagaj real de cunoştinţe. Că fiica noastră va simţi toată viaţa că mama şi tatăl ei îi sunt cei mai apropiaţi oameni de pe pământ.
Că mirosurile şi mângâierile noastre ne vor ocroti fetiţa de trauma de a fi considerată un copil neînţeles, care urlă din motive misterioase.
Că în subconştientul ei, încrederea în noi şi în ea însăşi nu va putea fi vreodată strămutată – am fost împreună de la început. Zi după zi.

Concret, despre ISIS

Consiliere psihologică, explicaţii despre sugar, tehnici de liniştire a copilului, aplicarea practică a orarului de alimentaţie, deprinderea spălatului, a comunicării prin contact cu nou-născutul, consultaţiile şi tratamentele pe care le primesc zilnic – pe foarte scurt, aşa arată orarul ISIS al unei zile obişnuite.

Organizarea din interior

Încă de dimineaţă, organizarea nu lasă loc timpilor morţi: primim în cameră masa, apoi urmează cele cinci minute în care personalul specializat igienizează locul - camera şi baia.
Urmează vizitele medicului neonatolog şi ale asistentei de la Neonatologie. În jumătate de oră sosesc medicul care mă consultă pe mine şi asistenta care îmi dă tratamentele. Masa este strânsă, iar final vine şi asistenta care îi face toaleta completă fetiţei noastre.
Avem in permanenta legatura cu personalul medical

Telefonul fix face legătura atât în camera personalului medical – disponibil 24 de ore din 24 - , cât şi la recepţie. Seara, programul de dimineaţă este, în linii mari, reluat.

O camera de hotel

Camera este mai degrabă una de hotel decât de spital: două paturi pentru mamă şi tată, plus un pătuţ pentru bebeluş, baie, încă o chiuvetă în cameră pentru toaleta copilului, televizor şi frigider, internet wireless.

Sotul mereu cu mine

Subliniez – soţul meu rămâne alături de mine în tot acest timp, el nefiind niciodată gonit din cameră, din varii motive care funcţionează în maternităţile de stat (că nu este septic, că nu are ce căuta sau că nu are chef vreun doctor să fie „asistat” în momentul consultului).



Se poate şi altfel

„M-am dus la maternitate bou, şi m-am întors vacă”, îmi povestea zâmbind amar o colegă de presă, la doi ani după naşterea fiului ei. Acum, la atâta timp distanţă, îşi permitea să râdă de începuturile stângace pe care viaţa a obligat-o să le aibă în relaţia cu Mihnea, băieţelul ei.

De asta imi era teama

„Speram să învăţ măcar cum să ţin la sân copilul, cum să îl spăl. Ca să mă descurc cu el când ajung acasă. Nu mi-au arătat nimic. Repezită fiind de către asistente - şi eu, şi celelalte mame din salon -, aveam dialog doar cu doctorul venit să verifice dacă ne-am muls şi dacă avem scaun. Toată experienţa m-a umilit. În fond, m-am dus să nasc şi să învăţ să fiu mamă, dar am ajuns la maternitate bou şi m-am întors vacă”, oftează Sorina.

Inutil să spun că este doar una dintre poveştile horror cu care te „aşteaptă” generaţia mea de mame. Resemnate – cum evident că aş fi fost şi eu – înalţă neputincios din umeri: nimic din ce au citit în cărţi nu a putut fi aplicat.

Soţii le-au privit ca pe nişte extratereştri când au avut crize de plâns, la trei zile după întoarcerea acasă. Telefoanele panicate la prietene şi mame au fost singurele care au îndepărtat cât de cât criza de neputinţă.

Împreună

„Poate dacă aveam fetiţă, soţul ar fi fost mai apropiat de ea”, încerca Otilia să-mi justifice lipsa de interes a partenerului pentru copilul cuplului. Recunoştinţa pe care o simt faţă de actualul context este cu atât mai mare cu cât ca ea, ca ei, puteam fi şi noi trei.

Am avut trairile noastre

Am trăit propriile noastre momente de panică. Propriile frici. De ce plânge copilul? Abia a mâncat, deci trebuia să doarmă. De ce are icter? Cum o afectează asta? Când îi trece?

Scoala de mame si tati, Isis

Comunicarea, transparenţa şi naturaleţea cu care problemele sunt întâmpinate – acestea sunt atuurile ISIS. Locul în care doi oameni care se iubesc învaţă să fie părinţi la şcoala de mame şi de taţi.

Pentru Cristina, fetiţa cu chip de poveste. Pentru noi, care vrem să îi înţelegem cât mai deplin miracolul.

Elena Parapiru

(Autoarea articolului „ISIS – şcoală pentru mame şi taţi” este redactor de investigaţii al cotidianului gălăţean „Viaţa liberă” – www.viata-libera.ro. Ea şi soţul ei, Cristinel Luca – redactor al Departamentului Economic din acelaşi ziar - au ales pachetul de 1.000 de euro – costul naşterii prin cezariană şi al cazării timp de 7 zile în maternitatea privată ISIS)

4 comentarii:

  1. Bravo! Felicitari! E placut sa auzi ca in Romania zilelor noastre mai exista astfel de locuri,astfel de oameni care se gandesc la viitor, adica la copiii nostri!
    eu am nascut la Buzau si cand am avut "nesimtirea" sa intreb ceva despre copil ,pe la ora 21, doctorita de garda s-a simtit foarte deranjata... a venit o asistenta si s-a rastit la mine ca trebuie sa acopere 3 sectii "ca asa vrea Basescu"!De aceea ma bucur sa aud ca sunt si locuri placute, in care te simti ca acasa...Dar cum nu toti ne permitem, ramanem sa suparam putinele asistente din spitalele de stat...

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna! Suntem incantati sa te "vedem" printre noi! As vrea sa nu ne raportam neaparat la relatia umana din cadrul unei institutii, dar ceea ce descrii tu este o nemultumire personala si nu are legatura cu tine neaparat.
    Sunt oameni care se simt impovarati de anumite sarcini, care pot fi manati uneori de problemele persoanale si atunci au astfel de reactii.
    Este adevarat ca, un sistem medical a permis manifestari de acest gen, invartindu-ne in cercul celor care se simt defavorizati in tara aceasta:sanatatea si invatamantul.
    Daca invatam sa fim diferiti in relatiile umane in functie de situatie, sa ne debarasam de trairile personale pentru putin timp, putem sa avem satisfactii oriunde.
    Nu stiu daca sunt isfose la noi, va pot spune ca lumea investeste in nastere, asa cum ar investi intr-o mobila, masina. Sunt oameni care nu vor sa ramana cu amintiri neplacute desre acest eveniment care se intampla destul de rar in viata lor.

    RăspundețiȘtergere
  3. investitia in nastere este in mod sigur una care renteaza! preferam sa ne rupem de la gura si sa fim tratati omeneste, uman, sa simti ca esti in siguranta in acele clipe unice, sa elimi stresul ca..daca n-ai cotizat destul sau a scapat cineva nu mai ai parte de aceelasi tratament! sa fim tratati la fel, indiferent de cultura, clasa sociala sau pregatire profesionala...
    sfatuiesc toate viitoarele cupluri de parinti sa ia in calcul si nasterea intr-o clinica cum este ISIS. Aici te simti ca acasa, protejat si iubit! ca intr-o familie!

    felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, investitia in nastere...
    Interesanta exprimare si totusi nasterea creaza o prima experienta in viata de familie, iar daca vrei sa pornesti cu dreptul o poti face.

    RăspundețiȘtergere