O nastere vaginala dupa cezariana alaturi de mama

Dragii nostri,

Am sesizat ca femeile care au nascut prin operatie cezariana inca nu au aflat faptul ca pot naste natural a doua oara, dupa ce prima data uterul a fost sectionat.
Din anul 2010, in cadrul maternitatii nostre, se produc nasteri pe cale vaginala dupa operatie de cezariana, pe care le vom denumi NVDC.

Dupa o scurta analiza, am constatat ca lumea virtuala nu mai era familiarizata cu acest concept, iar noi nu mai scriam despre el, fiindca il percepeam ca fiind normal, vedeam normalitatea acestui act in maternitatea noastra.

Asa cum bine stiti,

Ne adaptam continuu politica de sustinere a nasterii naturale.

Poveste de culise:

Un sfarsit de saptamana. Mesaj telefonic. Avem un NVDC in Isis. Pacienta echipei: dr. Zaher Mohamed, dr. Ciornei Bogdan, dr. Buda Ioana.

De regula, mamicile care se adreseaza acestui tip de nastere sunt prezente si in alte medii virtuale: grupurile de sprijin pentru NVDC, de sustinere a nasterii naturale, iar ele se adreseaza maternitatii noastre cu intrebari sau participa la cursurile de pregatire pentru nastere.

Aceasta mamica parea ca nu era atat de prezenta intr-o lume virtuala incat sa o reperam.

Luni la amiaza

Liniste in salon. Pacienta se odihnea  asezata pe o parte, bebele era linistit, bunica statea oarecum de veghe in patul alaturat pentru a proteja unitatea “ mama-copil”.

Calm, deschidere, relaxare.

Primim acordul pentru a va transmite si voua povestea unei nasteri vaginale dupa o operatie cezariana.

Primul copilas l-a nascut in anul 2011

Era pacienta doctorului Zaher. In timpul sarcinii a cochetat cu ideea de a naste natural. Totul a decurs firesc pana aproape de momentul nasterii, in jurul varstei de 40 de saptamani, cand a ales sa nasca prin operatie cezariana.

“Priveam si incercam sa gasesc o explicatie valabila pentru care o femeie ce parea atat de hotarata in acest moment, ar fi renuntat, acum trei ani, la ideea de a trece prin experienta nasterii.

- Ce a determinat aceasta retragere a ta?
- Frica venita dinspre oameni, din partea femeilor care au nascut si nu au avut experiente pozitive la nastere. Emotiile de sfarsit de sarcina m-au facut sa aleg cezariana, fiindca frica nu imi dadea pace.

Primul contact cu mama, imediat dupa nastere

Ce amintiri ai despre aceasta experienta?
De cele mai multe ori femeile care aleg a doua oara sa nasca natural au avut experiente negative ale primei nasteri; ele spun ca au avut dureri dupa operatie, relateaza ca alaptarea a fost dificila si adesea renunta din motive necunoscute lor, in acel moment.
De aceea doresc sa isi completeze experienta trecuta cu o nastere diferita, in care lucrurile sa se intampla conform planului naturii.

Dar ... surpriza!
Recuperarea de dupa cezariana a fost surprinzatoae, au fost prezente dureri dupa operatie, firesti - le percepuse ea, timp de doua saptamani, iar pe baietel l-a alaptat timp de noua luni.

 Si, totusi, de ce a aparut gandul nasterii naturale?

“Prima sarcina a fost putin dificila, am avut multe emotii, simteam ca mi-as fi dorit sa ma pot bucura mai mult de ea. Medicul meu de atunci, dr. Zaher, m-a incurajat sa nasc natural fiindca acesta este firescul si mi-a parut rau ca am renuntat la gandul nasterii, indemnata de frica.
Citeam ce scriau despre nasterea lor mamicile pe forumuri, in lumea virtuala, iar eu nu traisem aceste momente.

 A aparut parerea de rau

Simteam ca femeia este implinita prin nastere. Eram insarcinata a doua oara. Sarcina am ales sa o traiesc total diferit. Cand ma gandeam ca as putea trece printr-o nastere naturala primul gand s-a indreptat catre uter, imi era teama sa nu se desfaca si sa ii fac rau bebelusului.
Am ales sa ma indrept catre nastere naturala si sa ma bucur de sarcina. Ma informam si m-am incarcat cu multe articole pe care le postati pe pagina facebook. De asemenea, povestile despre nastere mi-au deschis poarta cautarii unei alte experiente pe care doream sa o traiesc.

Am impartasit acest gand medicului meu si a fost de acord.

Ceilalti -prieteni, familia- nu ma incurajau, erau axati doar pe ideea pericolului. Am ramas ferma in decizia mea: era doar parerea lor si eu imi propusesem sa trec prin aceasta experienta.
O priveam si as fi vrut sa stiu ce trasatura de caracter poate determina o femeie sa nu se lase influentata de fricile altor persoane. Sau daca are experiente determinante in trecut.

O intrebare cheie pe care o adresez adesea este:

“ Te poti raporta la o mare realizare din viata?”
Evident ca, o mamica care are deja un copil, va gandi ca cea mai mare realizare a ei este un copil...

 “Am terminat Management, am lucrat trei ani, apoi am ramas acasa sa ma ocup de micut”

“Da, pot spune ca sunt o fire hotarata!”

Un om care se indrepta catre profesie isi poate schimba optiunile pe masura ce anii trec si prinde indemanare in arta parintitului.
“A fost decizia mea, hotararea mea! Iar gandurile cu care m-am alimentat in sarcina au fost numai pozitive.
Optimism. Incredere.”

 Raman si privesc.

Un om pentru a trece printr-o experienta noua, intr-o lume unde multi altii pot destabiliza, are nevoie de incredere, dar si de sprijin. In acest context au fost alaturi de ea si de alte persoane. Incerc sa le descopar.

“ -Sotul ce parere a avut?

- El ma sustine in orice decizie iau. Are incedere in mine.

Mama a fost cea care a fost alaturi de mine tot timpul…”
Va spuneam ca atunci cand am intrat in salon era bunica alaturi de mama. Ea ii privea protector. Acum se asezase usor lateral, pe un taburet si ne privea. Era calma, parea ca si-ar dori sa mai spuna cate ceva, dar o astepta pe fata ei.

In privirea ei am inteles ca astepta ca fiica ei sa isi spuna povestea, iar prin ea sa creasca, sa simta ca a avut o mare realizare-aceea a normalitatii maternitatii. O realizare.

Simteam ca isi dorea sa ii spuna ca a trecut printr-o situatie unica, dar atat de mareata pentru copilul ei. O priveam pe bunica si prin tacerea ei, prin privirea incurajatoare simteam ca a fost alaturi de mamica noastra tot timpul. O bunica care prin prezenta ei, prin atitudine, cuvintele spuse si nespuse, oferea lectia suprema de dragoste: dragoste neconditionata fata de fiica care nascuse a doua oara si se autodepasise.

Bunica trecuse pe plan secund.
Stiam ca ea a contribuit la ceea ce este astazi fiica ei.
Stiam ca bunica prin tacerea ei, prin zambete, prin aprobari, o trecuse pe fiica ei printr-o olimpiada a vietii.
Un concurs, o olimpiada unde femeia nici macar nu mai gandeste sa participe. O nastere vaginala dupa cezariana?! Un exercitiu greu de viata.
Simteam mandria si reusita comuna a femeilor. Ele doua: mama si fiica.
Era parte importanta a acestui travaliu, a acestei decizii de a naste natural, a acestei reusite.
Crescuse doi copii, o fata si un baiat. Este croitoreasa, imi raspunse ea cand am intrebat-o.
Am adresat aceasta intrebare fiindca am simtit multa informatie valabila in privirea ei, informatii despre o nastere fireasca, fara sa para a se indrepta prea mult catre medicalizare, catre complicatiile nasterii.
Si totusi de unde  are aceasta informatie?
Era doar un om care simte, care are incredere in trupul femeii ca este facut perfect.

“Inainte nasteau femeile si nu se intampla nimic. Acum de ce s-ar intampla?”

Ii spun ca, astazi femeile considera firesc sa se opereze si ca se recupereaza foarte repede dupa operatie daca este decizia lor.
“ Eu nu am simtit acest lucru. Mie mi-a fost teama de o interventie chirurgicala.
 -Puteti sa ne spuneti noua, tinerelor, de ce sa ne orientam catre nastere naturala?
Priveste calma si fara sa isi caute cuvintele imi raspunde simplu:
-Fiindca ne dorim copii. Unele femei se tem rau de durere, se sperie, ele cred ca vor zace, ca vor avea durerea care te doboara, dar nu este asa!”
Fiica asculta si ne spune ca nu este nici prima nici ultima femeie care a ales sa nasca natural dupa o operatie cezariana, de aceea era convinsa ca va depasi acest moment.

“ Am vrut sa simt durerea, sa imi pot permite sa simt relaxarea dintre contractii”

Auzind aceasta dorinta a ei de a simti durerea nasterii, primul meu gand a fost ca perceptia ei despre sine ca persoana vis a vis de durere este una pozitiva.
“In alte experiente dureroase sunt destul de sensibila, nu suport durerea, dar de aceasta data am avut o forta interiora, o putere izvorata din dragostea fata de bebelus. In timpul contractiilor ma gandeam la el, imi spuneam ca trebuie sa fie bine. Au fost momente cand simteam ca este greu, erau chiar idei de renuntare, dar gandul care ma salva era: daca am pornit cu aceasta decizie, voi face in asa fel incat sa implinesc ceea ce mi-am propus.”

 Cum a inceput travaliul?

Aveam 40 de saptamani. Seara in jurul orei 20.00  au inceput contractiile. Nu erau regulate. Au inceput sa se indeseasca, erau la 20 de minute, apoi s-au indesit brusc si erau la 5-7 minute. Ne-am indreptat catre spital, am ajuns in jur de 4 dimineata. Au inceput sa fie din ce in ce mai dese, dar suportabile.

“- Ati avut vreun moment cand ati perceput contractiile mai dureroase?”
- In acest moment nu imi amintesc exact ora, stiu ca eram ametita, probabil in jurul orei 22.00.”
Imi place atat de mult sa aud cum fiecare mamica descrie starea speciala intr-un alt fel!
Femeia pentru a nu simti durerea din timpul contractiilor, se va proteja de ele, intrand in transa. Alexandra, tocmai imi descria transa ei.

“Eram in salon alaturi de mama si ma plimabam, ma uitam la televizor, nu ma ajuta deloc daca stateam intinsa pe spate. Cand ma asezam in pat, durerile erau mai puternice, insa bebelusul trebuia monitorizat in anumite perioade stabilite de cadrele medicale. Atunci ma asezam si treceam prin durere cu gandul ca dupa ce se termina inregistrarea ma voi plimba din nou.”

Urmaresc cum in povestea ei ne spune adesea ca trecea peste durere cu gandul la bebelus.
De foarte multe ori a aparut aceasta exprimare “Ma gandeam la bebe ca sa ii fie bine”

Un gand firesc, as spune, toate mamicile se gandesc in timpul travaliului la micut, insa exista un moment cand gandul se indreapta mai mult catre durerea proprie, ingrijorandu-se adesea de intensitatea durerii, ce poate avea la un moment dat praguri mai greu de trecut, dar ce pot fi depasite.

Gandul ingrijorarii indreptat catre bebele din burtica?
O nastere vaginala dupa operatie cezariana aduce cu sine multe emotii pe care mama le poate constientiza sau nu. Uneori exista o teama excesiva a femeii care este atenta la orice durere diferita care apare la nivelul uterului, aceasta o asociaza cu desfacerea vechii cicatrice.

Exista tehnici de control a acestei temeri pe care multe femei o invata la cursurile de pregatire pentru nastere, altele o practica instinctiv, altele o gestioneaza printr-o puternica credinta in Dumnezeu.

De aceasta data gestionarea fricii a fost facuta cu succes. Ea si-a indreptat temerea catre bebelus si in acest fel si-a dat o motivatie pentru a avea control asupra psihicului. A transformat temerea, un sentiment negativ care ar fi putut influenta evolutia normala a travaliului, in unul pozitiv, acela de protectie a bebelusului.

“Aproape de final, am simtit ca durerea este atat de puternica, incat simteam ca nu mai pot suporta, dar am invatat ca daca nu te mai gandesti la tine, ci la bebe, durerea trece. Au fost cateva ganduri de renuntare, dar ma incurajam sa mai stau putin, ma incurajam si asa au trecut orele.

Cand medicul a venit si mi-a spus ca este timpul sa nasc, mi-a trecut toata frica!”

 Ai avut o persoana de sprijin?

Noi consideram ca pentru reusita unui NVDC factorul emotional este foarte important, iar adesea el ne este oferit de o persoana de sprijin care poate fi reprezentat de partener, de o persoana apropiata, de mama sau de doula.

“Persoana mea de sprijin?

Mama! Daca eram singura nu stiu daca reuseam!” Relatia din timpul nasterii ne-a apropiat mai mult, imi facea masaj in zonele duroase, spate. Cand imi era teama sau aveam sentimentul ca nu se mai termina, mama imi amintea cuvinte si expresii din copilarie: “Esti puternica!” “Esti responsabila!”

Te-ai gandit ca cicatricea uterina s-ar fi putut desface?

“Nu, nu am avut niciodata acest gand, cicatricea era veche, era de trei ani si depinde foarte mult de constitutia fiecaruia, iar eu ma simteam o persoana puternica.”
"Ea este o persoana rezistenta la boala, racelile ii treceau repede inca de cand era mica. A stiut ca este rezistenta, cu gandul acesta a mers mai departe, “ ne spune mama care asista la discutie, in timp ce il linistise pe micut care dadea semne ca ar dori sa se trezeasca.

 Ati constientizat nevoia naturala de a impinge?

“Da, simteam cum in timpul contractiilor se lasa presiune si aveam nevoie sa imping, insa eram destul de atenta la medicii care-mi erau alaturi, dr. Ioana Buda si dr. Ciornei Bogdan.
Din punctul de vedere al durerii, in timpul impingerii nu am simtit durere ci senzatia de eliberare.
Patrick Denis a venit pe pieptul meu imediat dupa nastere si am avut acea senzatie despre care vorbesc toate mamicile. A avut 3780 grame si a supt imediat dupa nastere.

Si cateodata la caldurica si oxigen prind mai multa putere

In incheierea povestii tale, Alexandra,

Ne spui de unde ai aflat despre primul contact al lui bebe cu mama, contactul piele-piele?
“ Am vazut peste tot, am auzit! Urmaresc pagina facebook a Spitalului Privat Isis, citesc Jurnalul Isis, intru si citesc parerile mamicilor de pe grupuri si forumuri de discutii.”

 Un gand pe care il transmiti acum femeilor din Romania?

• Daca isi doresc foarte mult un copil, sa ramana calme, sa se bucure de sarcina si sa mearga mai departe. Sa nu se axeze pe ideea pericolului, sa nu permita fricii sa apara, doar sa se bucure de momentele prin care trec.
• Sa isi aleaga un medic care sa le impartaseasca dorintele.
• In experienta mea, a contat mult parerea medicului si faptul ca el m-a incurajat sa nasc natural. Daca la un moment dat el ar fi spus sa facem cezariana, m-as fi indreptat fara retinere catre ea, atata incredere aveam in el in orientarea lui catre nastere naturala!
• Sa aleaga un mediu al nasterii care sa le ofere liniste, sa poata avea o persoana alaturi, cum am avut-o eu pe mama si sa poata avea un cadru medical cu care sa poata rezona.

 

 

 

Cum sa uit nasterea mea?

Femeia purtatoare de viata

 Suntem impresionati atunci cand vedem femei insarcinate, le oferim locul nostru dintr-o incapere sau dintr-un mijloc de tranport, deschidem usa cu elan daca simtim ca putem ajuta.
Femeia care poarta un copil are mirajul ei, iar alaturi de bucuria pe care si-o poarta cu demnitate, adesea femeia insarcinata trezeste in noi sentimentele propriei sarcini, sentimentele barbatului care a a fost alaturi de sotia sa atunci cand i-a purtat primul sau urmatorii copii, iar pentru tineri, femeia insarcinata inspira respect, sentiment de protectie, iar o familie nou formata, o tanara prospat devenita femeie va visa cum va fi atunci cand va purta propria fericire.

Oferim sfaturi?

Cand intr-un grup de femei apare o femeie incantata de transformarile trupului ei, intotdeauna discutiile sfarsesc cu povesti despre nastere, alaptare si cresterea copilului. Cand intrebam gravidele daca isi doresc sa auda aceste povesti ale experientei tranzitiei altor femei, multe dintre ele ne relateaza ca aceste sfaturi sunt bune, insa adesea cele care au conotatie negativa nu fac decat sa le trezeasca sentimente de panica, frica.

Experiente diferite, trairi diferite

Oare tinerele sau batranele mame isi doresc sa le induca starea de panica? Considerati ca in spatele sentimentului de protectie, a induiosarii pe care o trezesc, ar dori cineva sa le intristeze?
Nicigand, dragele noastre!
Femeile se raporteaza la propria experienta a nasterii, a cresterii micutului, a tot ceea ce a insemnat devenirea sa ca mama. Sunt amintiri pe care le poarta cu ele o viata si vor vorbi continuu despre ele fiindca fac parte dintr-o etapa pentru care suntem construite, fizic,  emotional si spiritual. O batrana va povesti despre nasterile ei chiar de sute de ori in propria-i viata, iar daca amintirea ei va fi una placuta, va fi preluata de fiica sa, nepoata sau chiar stranepoata sa.
Femeia uita durerile nasterii. Ea isi transforma experienta initiala, una dureroasa ar spune cele care nu au trecut prin ea, in una frumoasa.
Ce le face pe aceste femei sa uite? Sa se incarce numai cu amintiri placute?

O mica privire in trecutul nasterilor noastre

Femeile care au depasit varsta de opt zeci de ani, povestesc cu duiosie despre nasterile lor, cu impacare, cu multe sfaturi pozitive, considerand ca durerea este trecatoare sau dau o importanta minima durerii. Trecerea prin viata poate da o nota de intelepciune oricarei relatari a unei bunici dragi, dar sa ne amintim de componenta psihica a bunicii, dar nu in ultimul rand si de cea fizica.

Bunica stia ca ea va da nastere pruncilor, ca aceasta este menirea ei si o facea cu intelepciune, cu deminitate. Ea nu avea de ales, nu avea timp sa se bucure de sentimentele sarcinilor prin care a trecut, fiindca sarcina de a curata casa, de a asigura mancarea sotului si familiei sale de baza, reprezentand parinti, socrii, era mult mai importanta. Bunica era activa acum saizeci de ani timpul fizic ii era ocupat cu indeletniciri in jurul casei, ba chiar bucatica de pamant de la marginea satului, ceea ce ii permitea sa ii tina mintea ocupata, sa aiba linistea sau agitatia ca a terminat  o sarcina agricola sau casnica.
Factorul psihologic nu era atat de preganant in tot ceea ce insemna nastere, alaptare, ingrijirea si educarea micutilor, erau regulile bunei credinte, regulile "Bunului Dumnezeu", cum imi relata o batrana careia incepusem sa ii vorbesc despre influenta primilor pasi ai copilariei in dezvoltarea ulteriora a adultului.

Femeile care au nascut acum patruzeci de ani

Din acest moment, am simtit ca se schimba perceptia femeii despre nastere, incep povestile despre nasterile dureroase, despre regretul ca nu a putut face o cezariana, despre problemele in alaptare.
Decodificand mesajul trist pe care-l transmit aceste mame proaspetelor femei fericite ca-si poarta copilul, am gasit in urma lor experiente cu cadre medicale in medii spitalicesti. Au ramas amintiri nesterse in trecutul acestor mame cu moase, medici, asistente, ingrijitoare, infirmiere.

 Nasterea se mutase in spitalNumarul nasterilor crescuse considerabil intr-un sistem sanitar care functiona intial, apoi abundenta nasterilor l-a determinat sa functioneze ca un ceas, adesea poate fara sentimente. Femeia era un mecanism perfect sau imperfect care venea sa nasca si o putea face sau nu. Atunci interventiile medicale ajutau femeia. In sufletul femeii s-a nascut ideea, izolata intr-un salon sau alaturi de alte femei care isi asteptau in dureri pruncul pe lume, ca spitalul trebuie sa ajute femeia sa nasca, sa faca "ceva". Rezerve, saloane pline de femei care asteptau creau o stare de agitatie, o conotatie negativa a mediului nasterii, a nasterii care trebuia sa vina o data! Si femeia stia ca se putea termina mai repede si mai usor...Cum?

 Cu o cezariana, fiindca "sigur se intampa ceva daca am stat douazeci si patru de ore in dureri, dar mi-au facut cezariana numai cand au vazut ca nu mai pot..."

Aceasta este perceptia multora dintre mamele noastre, care aveau sentimentul de neincredere, care se lasau impresionate de durerea femeilor care-si purtau durerea cu stoicism sau disperare intr-o sala de travaliu prea aglomerata. Considerau ca acea femeie care a fost retrasa din grupul lor si dusa catre o cezariana, este o fericita fiindca i-a fost scurtata durerea.

Mamele noastre dragi ne pot indruma cu usurinta sa alegem "o cezariana" si sa ne putem simti binecuvantate, sa putem alege sa alimentam copilul cu lapte praf, fiindca ele nu au avut aceasta posibilitate si este normal sa le intelegem: istoria se scrie o data cu trecerea noastra prin viata, iar noi putem fi victime, luptatori sau invingatori.

Cum ne-a schimbat pe noi, femeile, istoria?

Dragele noastre mamici, femei care veti naste, istoria ne-a indepartat de instinctele materne, ne-a indus sentimentul de frica, de anormal atunci cand percepem durere! Evolutia ne-a dezvoltat medicina, psihologia si atat de mult ne-a dezvoltat patologia sarcinii si a nasterii. Ne axam de multe ori numai pe experientele negative, consideram ca sarcina este numai un procesc medical si dorim sa se sfarseasca cu bine, iar cezariana este un act medical sigur.

De ce are nevoie femeia care naste din ziua de astazi?

• sa fie fericita, sa se bucure de sarcina ei alaturi de partenerul ei si intreaga familie
• sa nu fie receptiva la povestile triste ale altor femei daca simte ca acestea o impovareaza, iar daca simte ca are nevoie de ele pentru a-si depasi straile de panica, sa aiba si o interpretare medicala a acestor povesti oferite de un cadru specializat
• sa aiba incredere in instinctele sale
• sa se lase purtata de dragoste, de credinta

Cat de important este mediul nasterii?

• sa ii ofere siguranta actului medical
• sa poata fi insotita de familie
• sa aiba posibilitatea sa aleaga modul in care va naste
• sa ii ofere confortul mental si material pentru a nu fi distrasa de alti factori negativi
• sa aiba sprijinul cadrelor medicale si posibilitatea accesului la o informatie valabila

Maternitate privata: confort sau incredere?

Dragii nostri cititori,
V-ati invatat ca Maternitatea Isis sa abordeze intr-un alt mod evenimentele care se petrec la nastere, cat si in perioada imediata acesteia. Am revolutionat o lume virtuala, informata si dornica ca medicina, implicit lumea nasterii, sa poata avea o alta fateta, aceea a respectului fata de om, pacient, practici si conduite medicale.

Maternitatea Isis a fost prima care a preluat acest concept:
Nasterea reprezinta mai mult decat un act medical.
Nasterea si alaptarea intr-o institutie medicala inseamna respect fata de om, anticiparea nevoilor emotionale ale acestuia si nu in ultimul rand imbinarea actului medical cu respectul fata de persoana.

V-ati pus poate intrebarea de ce se intamplau toate acestea in Maternitatea Isis,
 atunci cand sistemul medical avea o atitudine rigida fata de pacient, usor autoritara, generand ideea ca puterea de actiune si de decizie este strict a autoritatii medicale. Multi dintre noi am acceptat aceasta conduita, ne-am revoltat in sinea noastra, dar am mers mai departe, fiindca in acel moment era singura varianta prin care puteai obtine o prestatie medicala. Daca ati observat, am folosit acest termen, "prestatie", fiindca de multe ori actul medical se rezuma la stricta prestatie a unui serviciu.

Salon Maternitatea Isis

Orice inceput este greu
In aceasta lume virtuala a existat si exista o mare categorie de parinti care au preluat informatii din America, Canada, Spania, Italia, etc, au avut experiente satisfacatoare in alte tari si si-au dorit ca acest lucru sa se poata realiza si in Romania.
Orice inceput este greu. Sistemul medical de stat a fost presarat de cabinete private in care medicul din spital avea o alta conduita, avea timp pentru pacient, fiindca sistemul privat nu functioneaza decat pe baza de atentie.
Treptat a existat o adresabilitate maxima a pacientilor catre cabinetele medicale din sistemul privat: inainte de confirmarea medicala, directionarea terapeutica pacientiii obtineau atentie, timp pretios pentru discutii umane cu medicii carora le incredintau trupul.
S-au facut acute polemici precum ca sistemul medical este corupt si ca nimic nu va schimba atutudinea cadrelor medicale.

Dar iata ca, sistemul privat functioneaza!
Oameni revoltati de atitudini diferentiate dintr-un sistem de stat si altul privat, se indreapta tot mai mult catre privat. In acest fel omul, cadrul medical, invatat sa aiba o anumita conduita intr-un sistem de stat este modelat de pacientul care achita un serviciu.
Si va intrebam: puterea pentru schimbare apartine in acest caz cadrelor medoacle sau pacientului?

Poze nastere Maternitatea Isis

Privatizarea sistemului medical a fost inceputul schimbarii in sistemul sanitar?
Evident, a fost o treapta pe care sistemul medical, respectiv relatia cadru medical-pacient, trebuia sa o treaca.
Pas cu pas, acele cadre medicale care s-au detasat de ceilalti, prin atitudine deschisa fata pacient si au fost selectati, in detrimentul celor care s-au incapatinat sa ramana la vechile practici, atitudini.

Sistem privat, dar practici medicale demonstrate benefice pacientului
Maternitatea Isis, s-a desprins de sistemul medical de stat dorind sa acorde servicii umane, intelegand nevoile pacientului.
Dar asa cum spuneam mai sus, studiile in domeniul maternitatii au demonstrat ca practicile medicale pot fi continuu imbunatatite, imbinand profesionalismul medical cu trairile pacientului si directionarea pozitiva a acestuia.

Atitudinea generala a Romaniei, vis-a-vis de gandirea pozitiva
Au fost pasi simpli, dar grei. A fost deschidere catre pacient, dar si reguli strict medicale de urmat. Au fost oameni care s-au modelat pentru a lucra intr-un sistem privat.
Cat de simplu este pentru Romania sa lucrezi intr-un sistem privat?
Cat de simplu este in Romania sa poti respecta actul medical, dar sa acorzi si respectul omului, astfel incat sa il faci sa se detaseze de anumite situatii negative si sa ii imprimi gustul reusitei?

Defapt, nasterea si alaptarea inseamna inceputul unei familii
Dragii nostri,
Este important ca in cele trei zile pe care le petreceti la noi, sa aveti sentimentul ca ati avut o experienta frumoasa.
Si nu ne raportam la confort, nu ne raportam la faptul ca asistenta vine si deserveste pacientul mult mai des deact intr-un sistem de stat sau in alt sital privat, nu ne referim la faptul ca putem ajuta proaspata mamica sa se odihneasca, dandu-i copilului biberoane cu lapte praf, luindu-i copilul peste noapte pentru ca ea sa doarma linistita.

Nasterea unei familii Maternitatea Isis

Am putea spune ca, acesta este un fals confort pe care poate sa vi-l acorde o clinica privata
Ingrijirea excesiva a femeii proaspat nascute genereaza sentimente de neimplinire atunci cand va ajunge acasa.
O femeie proaspat nascuta sau operata care va fi in permanenta dependenta de calmantul acordat cu usurinta, pentru confortul ei mental si fizic, va suporta cu greu perioada de furie a laptelui pe care o va resimti acasa. Aceasta va genera sentimente de neimplinire, de neincredere pe termen lung sau scurt.

Atunci cand copilul este in grija cadrelor medicale, poti fi fericita pentru o seara doua sau trei.
Dar oare ti-ai pus intrebarea, draga mamica, ca acasa nu vei mai avea sustinerea profesionistilor, iar tu poti genera aceleasi sentimente de mamica nestiutoare?
Oare nu era mai bine daca in acele trei zile din maternitate ai fi invatat cum sa te descurci cu micutul, cerand confirmarea specialistilor?
Oare nu era mai simplu sa depasesti anumite etape dureroase ale alaptarii, ale plansului copilului si sa ai micutul in permanenta la sanul tau?

Ai fi trait acea perioada de neincredere in mediul spitalului, sustinuta de specialisti, confirmandu-ti ca, instinctiv, tu sti ce si cum sa faci cu micutul tau.
Oare faptul ca ai solicitat suplimente cu lapte praf, pentru confortul pe care ti-l acorda o clinica privata (raport serviciu-pret) nu ti-a creat un drum catre nesiguranta, nu ti-a zdruncinat usor increderea ca poti alapta? Ca ai suficient lapte? Sau ca laptele tau este suficient de bun pentru copilul tau?

Ce ne-am dorit sa subliniem in acest articol?
Adesea in sistemul privat se realizeaza un raport intre pret si serviciu. Pentru anumite servicii ne dorim confort.
Evident, poti avea aceste lucruri in maternitatea noastra, insa nasterea este o experienta emotionala in care sadim incredere, deprinderi, obiceiuri sanatoase, o minte puternica pentru a fi pregatiti in viata de parinte.

Confortul de multe ori inseamna neimplicare, iar un parinte implicat este un parinte increzator
In maternitatea noastra aveti servicii hoteliere, dar ne dorim sa aveti un start bun al alaptarii, sa alaptati pe termen lung, ne dorim ca partenerul sa fie implicat alaturi de voi in cresterea si educarea copilului, ne dorim sa simtiti ca puterea este la voi si nu noi, cadrele medicale suntem cele care va ingrijim micutul, va dam directiile pentru o viata de familie.

Salon Maternitatea Isis

Noi, echipa Isis, ne dorim sa va simtiti parintii pregatiti atunci cand va indreptati catre iesirea din spatiul unde ati trait o experienta unica din viata voastra!
Va multumim ca ne-ati ales!

Deşi am născut prin cezariană, am visat să nasc natural

În rândurile următoare vă prezentăm gândurile Andrei, din Galaţi, care şi-a dorit să nască natural după ce în urmă cu trei ani, a născut prin operaţie cezariană un baieţel la unul din spitalele din Bucureşti.

Am extras pentru voi ideile semnificative pentru reuşita unei naşteri vaginale după cezariană prin prisma Andrei. (NVDC)

De ce v-aţi dorit o naştere naturală?

Am dorit ca, experienţa primei naşteri, cu tot ce a adus ea neplăcut, să fie înlocuită de una nouă, îmbătătoare, pozitivă, să mă simt cu adevărat puternică şi mai împlinită.

Care au fost sentimentele după prima naştere?

Am avut multe tristeţi în suflet, multe şi mari dureri sufleteşti, dezamăgire, sentimentul de neîmplinire.

Aţi fost familiarizată cu riscurile unei NVDC-naştere vaginală după cezariană (VBAC)?

Da, am aflat care sunt riscurile şi am fost mereu conştientă de ele. Cei doi medici care mi-au urmărit sarcina pînă la final, Dr. Zaher Mohamed si Dr. Ciornei Bogdan, s-au asigurat că înteleg bine care sunt acestea.

De unde aţi aflat că aveţi posibilitatea să naşteţi natural după o operaţie cezariană?

După prima naştere (2008), diverse persoane din anturajul meu afirmau că în România niciun medic nu îmi va permite să nasc natural dupa cezariană. În schimb, ştiam sigur că, este posibil în afara tării. Şi nu am  accept at ideea. M-am ambiţionat,iar cu prima ocazie am căutat pe internet. Aşa am descoperit prima oara mămici care recunoşteau că, în mod oficial, nimeni în ţara noastră nu asistă o NVDC, dar povesteau de câţiva medici din diverse spitale româneşti care în anumite cazuri permiteau.

 Încă nu se ştia de Maternitatea Isis.

Ce surse de informare aţi avut? Ce informaţie aţi considerat-o valabilă?

Internetul a fost prima mea sursa de informare: site-urile straine (având în vedere că în destule ţări există o cazuistică plină) apoi, pe masură ce au apărut cazuri şi în România, cele romăneşti. Am căutat, în primul rând, cazuri reale, nu statistici, de aceea am preferat să citesc cât mai multe şi mai diverse poveşti cu NVDC-uri reuşite.

Apoi, am apelat şi la surse din mediul medical. Era de ajutor să înţeleg care erau motivele pentru care unele cadre medicale erau pro şi altele contra unei NVDC.

 Din sursele romăneşti, abia după ce a apărut primul caz la Isis, am început să iau în serios ideea. Până atunci, eram în cumpănă, fiindcă, ce era aplicabil în afara ţării, nu era la noi şi eu încă nu aveam această şansă.

De ce v-aţi adresat maternităţii Isis? De unde aţi aflat de posibilitatea de a naşte vaginal după cezariană în Isis?

La prima sarcină

Căutam modalităţi de a naşte natural şi aflasem şi de naşterea în apă. Astfel, am urmărit discuţiile de pe un forum, în care mămicile relatau despre o maternitate privată, unde era posibil să naşti în apă.

 Deşi am născut prin cezariană,

Mi-am păstrat acest vis şi urmăream forumul, până când, într-o zi, cineva a scris de existenţa încă a unei maternităţi private – era vorba de Maternitatea Isis din Constanţa.

 Fiind o maternitate nouă, am căutat pe detalii pe internet. Şi aşa, am dat de diverse bloguri legate de maternitate şi de forumul acesteia.

 Din forumul Maternităţii Isis, după ce a apărut povestea primei NVDC reuşite, am realizat că, în sfârşit, exista un loc în care şi eu am o şansă. Şi la scurt timp după ce am citit povestea respectivă l-am contactat pe Dr. Zaher pe e-mail, i-am scris pe scurt despre prima naştere şi dorinţa pentru a doua iar dumnealui s-a arătat deschis să discute cu mine, când va fi cazul.

Fiindcă eu şi soţul meu hotărâsem să mai aştept până rămân iar însărcinată, îmi doream doar sa ştiu că am o poartă deschisă undeva şi că, atunci când am nevoie, am la cine apela ca să-mi văd visul cu ochii.

Care au fost sentimentele în momentul in care aţi hotărât NVDC?

Încredere, bucurie, nerăbdare, teamă, îngrijorare! Era o călătorie în necunoscut din foarte multe puncte de vedere.

Ce fel de persoană sunteţi? Care este profesia dvs?

Din afară, par o perfecţionistă şi pe bună dreptate, sunt şi meticuloasă în anumite cazuri. Iar dincolo de acest perfecţionism se ascunde o persoană realistă, capabilă să accepte realitatea, cu „imperfecţiunile” ei şi să vadă că ceea ce contează este rezultatul.

Sunt economist de profesie.

Cum gestionaţi situaţiile stresante din viaţa de zi cu zi? Puteti aminti unul, pe care l-aţi depăşit şi ce factori psihologici caracteristici dvs v-au avantajat?

Dacă le privesc ca şi cum aş fi un observator, aş spune că adesea găsesc modalităţi de a le gestiona bine.

De exemplu, când primul meu copil trecea prin traume fizice şi sufleteşti, aveam de ales: plâng şi eu şi pe el nu-l ajut cu nimic şi devin o povară pentru ceilalţi (cadrele medicale ce-l îngrijeau) sau mă adun, mă întăresc şi astfel, sunt un adevărat sprijin, o mamă adevarată.

Şi mereu am ales varianta a doua. Am privit cu cât mai multă detaşare situatia – avantajul meu major este că sunt capabilă să mă detaşez repede şi foarte bine de o situaţie.

 M-am adunat, am gândit la rece, am căutat să văd ce îi este util copilului şi am căutat să fiu aşa cum are el nevoie: puternică, stăpână pe mine, capabilă să zâmbesc, iubitoare, capabilă să îndur sete, foame, oboseală şi critici din partea altora, capabilă să fac glume etc.

 Sunt situaţii în care propria-mi persoană şi ceea ce simt,  trece pe ultimul loc.

Aţi avut sprijin emoţional în decizia dvs de NVDC? Cine si cum?

Cine nu a văzut o NVDC reuşită nu mă putea susţine, am înţeles acest lucru. Dar cel puţin, soţul meu şi apoi puţinele prietene adevărate, au avut încredere în mine, cu tot cu scepticismul normal pe care îl aveau, şi au încercat pe cât posibil, să mă sustină. Cel mai mare sprijin, trebuia să vină din interiorul meu – şi a fost cel mai greu lucru, fiindcă am avut propriile întrebări, temeri, îndoieli, etc.

Spre sfârşitul sarcinii, am avut o susţinere neaşteptată din partea unor mămici care-mi erau străine, dar cu care discutam pe forumul Isis.

Şi, în final, am creat o legatură aparte cu prima mămică care reuşise NVDC la Isis, Antoanela din Piatra Neamţ, o persoană care m-a ajutat enorm, exact când aveam nevoie.

Care au fost considerentele după care aţi ales medicul care v-a urmărit sarcina?

În primul rând, era singurul medic care oficial accepta ca o gravidă să incerce NVDC.

• Era cel despre care toate mămicile care au avut de-a face cu el, ziceau numai de bine.
• Era cel care îmi răspunsese la e-mail şi îmi lăsase o poartă deschisă.
• Era şeful unei clinici noi şi, gândeam eu, nu-şi putea permite să greşească şi bănuiam că dacă lua o decizie, stia foarte bine ce face şi mă pot încrede în el.

A avut medicul dvs vreo influenţă în decizia NVDC?

De fapt, medicul a venit cu propunerea, chiar când nu mă aşteptam, atunci când a văzut că au fost îndeplinite anumite condiţii pentru a putea naşte astefel. Eu îi spusesem la prima consultaţie că îmi doresc acest lucru, iar dumnealui a fost deschis dar mi-a comunicat că nu poate lua o decizie fiindcă era prea devreme deoarece nu se ştia cum va decurge sarcina.

Care au fost factorii care au contribuit la reuşita NVDC dvs?

Încrederea în forţele proprii, în modul în care m-am pregătit, în corpul meu. Apoi încrederea în medicul ales şi în echipa sa.

Şi toate învăluite în credinţa că Viaţa/Dumnezeu îmi va arăta cum e mai bine pentru mine si copil.

Puteţi descrie în câteva cuvinte experienţa naşterii?

Minunată, surprinzătoare, împlinitoare, dătătoare de puteri nebănuite.

Vă amintiţi momentele semnificative ale travaliului?

Greul a început după dilataţie 6-7: contracţiile au devenit tot mai puternice, iar lucrul pe care nu credeam că voi reuşi să-l fac a fost şi ultimul necesar: împingerea copilului.

Au fost timpi în care aţi crezut că poate fi greu să duci la bun sfârşit un travaliu cu un uter sectionat?

Culmea, nu. Nu-mi era de cicatrice, ci de cum să fac să pot suporta durerile din timpul contracţiilor. Grijile cu cicatricea le-am lăsat în seama echipei medicale, care ştiam că e pregătită să intervină cu succes. Plus că, evitam poziţiile în care simţeam presiune în zona cicatricei şi preferam poziţiile în care simţeam presiune în alte părţi ale bazinului.

Ce v-a motivat să depăşiţi momentele stresante?

Circumstanţele, mediul în care mă aflam, atmosfera la care contribuia întregul personal medical respectându-mi nevoia de intimitate şi linişte şi faptul că vedeam clar că mă descurc ascultându-mi intuiţiile.

Ce aşteptări aveaţi de la mediul naşterii, atitudinea cadrelor medicale?

Aveam aşteptări similare cu ceea ce a fost defapt, dar fiindcă eu nu am apucat să-mi exprim doleanţele nici în scris (printr-un plan de naştere) şi nici verbal, am fost foarte surprinsă când am observat că mediul era, nu doar aşa cum mi-l doream, ci mai mult, deşi nu spusesem nimic nimănui, parcă fusese ceva de la sine înţeles sau o discuţie telepatică.

Am avut parte de linişte, singurătate, eram văzută doar în momentele necesare, din 2 în 2 ore, iar la ultima fază a travaliului şi la expulzie am avut parte exact de sprijinul necesar. A fost minunat.

Stiaţi că urmărirea unui travaliu cu un uter secţionat, poate fi uşor emoţionant pentru cadrele medicale?

Stiam, mai ales că au fost puţine cazuri reuşite în România.

Aţi simtit în atitudinea cadrelor medicale emoţii cu privire la starea dvs sau a fătului? Cum aţi perceput că au depăşit aceste faze?

Nu am simţit niciun fel de emoţie din partea lor, doar încredere şi încurajare. Singurul lucru aparte a fost chipul doctorului Zaher, în ultima faza, un chip serios când urmărea evoluţia copilului prin canalul naşterii, un chip care arăta maximă concentrare, care era pregătit oricând să intervină în ajutorul nostru.

Ca o proaspată mămică, care a trecut printr-o experienţă emoţională unică, puteţi transmite câteva sfaturi femeilor care îşi doresc o NVDC?

În primul rând,

Să fie realiste, bine informate şi conştiente că orice sarcină şi orice naştere este unică. Şi că, sunt foarte puţini factori pe care să îi putem controla sau influenţa (starea noastră psihică şi emoţionala înaintea, în timpul sarcinii şi la naştere) şi sunt mult mai mulţi factorii, unii dintre ei decisivi pentru o NVDC (sănătatea şi poziţia fătului în uter, implicit placenta şi lichidul amniotic, starea noastră de sănătate din timpul sarcinii) care nu depind de noi, deşi putem încerca să ajutam sănătatea sau să ajutăm la schimbarea poziţiei copilului, dar nu înseamnă că vom reuşi!

În al doilea rând,

Să îşi asculte intuiţiile, vocea interioară, să aibă încredere în ele însele, să-şi clădească această încredere.

În al treilea rând,

Să facă ce simt  că le-ar ajuta, să fie mai aproape de împlinirea acestui vis: să danseze, să cânte, să facă exerciţii fizice adecvate, plimbări în aer liber, să se odihnească, să se relaxeze, să înveţe să se liniştească, în special în situaţii dificile. Să se pregătească fizic, psihic şi emţional pentru ambele variante (cezariană/naturală), fiind pregătite pentru orice, îşi cresc şansele să se întâmple ceea ce-şi doresc.

Alatura-te campaniei "Donator de zambete"

Alătură-te şi tu campaniei „Donator de zâmbete” pentru a le acorda micuţilor o şansă la o copilărie fericită!
Te aşteptăm să vii oricând la sediul Isis Medical Center unde poţi să depui în spaţiul special amenajat lucruşoarele pe care vrei să le donezi acestor copii.

Orice este binevenit: un set de creioane colorate, o cărticică, o jucărie, o haină rămasă mică de la copilul tău.
Generozitatea nu constă în a da mult, ci în a da celor ce au nevoie.

Împreună cu colaboratorii noştri, vom merge şi vom împărţi donaţiile copiilor din orfelinate, centre de plasament, spitale, creşe şi grădiniţe din judeţul Constanţa.

Dacă vrei să faci acest gest frumos dar nu ai posibilitatea de a te deplasa la noi pentru a lăsa ceea ce vrei să dăruieşti, sună-ne şi lasă-ne datele tale de contact.
Vom veni noi la tine pentru a lua pacheţelul cu lucruşoare şi pentru a le împărţi apoi micuţilor care au nevoie de ele.

Aşa că poţi deja să pui deoparte hăinuţele, cărţile şi jucăriile la care te-ai gândit.
Ce bucurie mai mare ai putea avea, decât să ştii că ai adus un zâmbet pe faţa unui copil?

Vino alături de noi! Fii Donator de Zâmbete! :)

Sa nasc la ISIS - nu mi-a trecut prin cap niciodata

Anca ne-a impartasit experienta ei despre nastere. 
Iata inca o fila din Jurnalul Isis! 

"Sa nasc la o clinica privata sau la vreun spital de stat, altul decat cel din orasul meu, am avut de gand pe la inceputul sarcinii mele, cand frica de momentul nasterii era coplesitoare. Apoi, urmand cursurile Lamaze, am inceput sa capat incredere in mine si usor, usor, am  ajuns sa ma acomodez cu gandul ca voi naste la maternitatea din orasul meu, ba mai mult decat atat, nici nu mai doream sa aud de un alt spital. Eram incantata fiindca doctorita care mi-a urmarit sarcina, m-a asigurat ca va asista la nasterea mea.

Sotul intra in panica

Apropiindu-se momentul, sotul meu era cel care intra in panica. Imi tot spunea ca s-a interesat si ca ar fi tare bine daca m-as mai gandi sa mergem la Bucuresti. Asta l-ar fi linistit pe el. Bineinteles ca eu nu eram de acord cu ideea asta, nu-mi placea gandul ca voi fi departe de casa.

In ultima vreme nascusera doua dintre colegele mele de la Lamaze si nu au avut, din pacate, deloc o experienta frumoasa in maternitatea din orasul nostru. Eu cred ca as fi  fost traumatizata psihic daca treceam prin ce trecusera ele.

Ma linisteam mult zicandu-mi ca mie nu mi se poate intampla asa ceva, ca la mine o sa fie asa cum am visat. Imi vizualizasem nasterea de atatea ori incat eram sigura ca totul va fi asa conform planului.

Ultimele detalii cu privire la nasterea asteptata

Intr-o seara, dupa ultima intalnire cu colegele Lamaze, pe cand depanam amintiri si punea

m la punct ultimele detalii vis-a-vis de apropiata nastere, am discutat din nou despre experientele colegelor noastre si atunci, pentru prima data dupa mult timp, am intrat in panica.

Oare pe mine ce m-ar fi asteptat? Vreo cezariana dupa ce m-as fi chinuit vreo zi si-o noapte? Ma apucase groaza.

Atat i-a trebuit sotului meu ... din doua telefoane am facut rost de numarul Anei, un inger de fata, moasa si asistenta sefa la ISIS. Joi seara am vorbit cu ea si iata-ma, vineri la ora 12, la clinica unde avea sa se nasca bebelusul meu in cele mai bune conditii.

Maternitatea - atat de aproape de mare

Prima zi la Constanta a inceput, binenteles, cu o plimbare la mare, maternitatea fiind la doua sute de metri de mare. Cat despre bebe, ce sa spun? Aceleasi dureri pe care le aveam de mult timp din cauza hipertoniei uterine.

Primul control - bucurie! Nasc repede!

Vineri, la control, doctorul mi-a zis ca am dilatatie doi, ca mi-a cazut dopul geletinos. Eram bucuroasa ca momentul mult asteptat era atat de aproape. Am avut monitorizari ale lui bebe, atentie deosebita din partea tuturor. O vacanta frumoasa pe care nu o mai avusesem de cel putin 9 luni de zile. Sambata mi s-a alaturat la Isis si cealalta colega de la cursurile Lamaze, care trebuia sa nasca inaintea mea. Avea 41 de saptamani.

Primele contractii s-au anuntat cu dureri

Duminica noaptea au inceput durerile. Erau mult mai puternice decat cele pe care le simtisem pana atunci. Mi-am zis: asta e! Nasc mai repede, foarte bine! Nu am anuntat cadrele medicale in acea noapte. Doream sa fiu sigura ca au inceput contractiile de naster

Dimineata- la monitorizarea contractiilor – nimic

Aparatul nu indica nici o contractie. Parca visasem. Dupa ce toata noaptea am sarit si m-am leganat pe minge, dupa ce am facut kilometri intregi de la usa la fereastra, nu aveam nicio modificare a colului. Nimic! Nu-mi venea sa cred! Travaliul meu nu incepuse inca.

Insa nu stiam ce ma asteapta

In ziua urmatoare, luni,au revenit durerile obisnuite si, bineinteles, au aparut tocmai atunci

 cand eram cu colega mea prin oras. Vroiam sa facem plimbari cat mai lungi ... cu gandul ca vor ajuta la nastere.

A venit noaptea de luni spre marti cand m-am trezit transpirata si cu niste dureri cumplite. Si uite-asa eram din nou pe minge, prin camera de la ora 12 pana la 5 dimineata cand au disparut durerile de parca nu fusesera niciodata. La monitorizare au iesit tot acele contractii nesemnificative

Contractiile ma oboseau si plecau

Ziua in curs s-a desfasurat la fel ca precedenta, fara evenimente, dar  cu mai mult stres pentru ca il asteptam pe bebe disperata ... numai ca el stia cand trebuia sa vina...

Noaptea de marti spre miercuri, nu mai trebuie sa va povestesc ce am patit. Dureri din ce in ce mai mari. Intr-un fel a fost bine penrtu ca ma obisnuisem asa de mult cu ele incat devenisera normale pentru mine.

La monitorizarea de dimineata am vazut ca respectivele contractii ajunsesera la intensitate de 100, adica la maxim. Cu alte cuvinte trebuia sa ma pregatesc pentru nastere.

Mi s-a zis ca a inceput travaliul

Un medic mi-a zis ca daca suport durerile astea, asa va fi si la nastere (insa nu prea avea cum sa stie ca el nu nascuse niciodata). Imi venea sa sar in sus de bucurie pentru ca nici un le mai simteam.

Pe la ora 10, din pacate, durerile au disparut, iar toata ziua nu s-a mai intamplat nimic

Mai stresata ca oricand

E inutil sa zic ca noaptea urmatoare, miercuri spre joi, mi s-a intamplat la fel ca in celelalte, ca dimineata aveam contractii mari si ca eram mai stresata ca oricand. Toata lumea il astepta pe bebe si el ... intarzia sa apara.

Pe la ora 10 dimineata, joi, am inceput sa am contractii de intensitate 100, din minut in minut. Durerile erau mari, mi le arata si monitorul. Mingea nu-mi mai folosea. Eram obosita.

Dupa 4 nopti de pretravaliu puterile imi cam scazusera...

Toata lumea m-a asigurat ca a inceput in sfarsit adevaratul travaliu. Eram bucuroasa. Timpul trecea repede. Eu suportam durerile foarte bine multumita psihoterapeutului, care-mi lua durerea cu mana, de fapt vocea ei imi ducea durerea undeva unde numai ea stia.

Ma astepta in sfarsit o cada plina cu apa

La ora 17 (nu stiam cand s-a ajuns la aceasta ora pentru ca eu credeam ca-i 12) am urcat in sala de nasteri. Ma astepta o cada plina cu apa calda, un doctor simpatic pus numai pe glume care mi-a zis ca in maxim 2 ore o sa-l tin in brate pe bebita. Am urcat pe masa...in cateva minute mi-a venit sa imping. Era momentul sa intru in cada. Ce bucurie…

M-au pus sa imping ca sa se asigure ca stiu sa imping eficient in vederea intrarii in cada. Atunci, pot zice, am avut prima contractie dureroasa. M-a durut atat de tare incat am uitat sa mai respir. Mi-am zis: Doamne, fa ceva, si opreste totul ca eu nu sunt in stare sa suport durerile astea.

Psihoterapeutul mi-a zis ca mai aveam putin si intram in cada si ca acolo durerile se vor diminua mult. Si iata-ma respirand cum invatasem la Lamaze pe durere si asteptand sa treaca. Toata periaoada asta de stat pe masa a fost doar de jumaate de ora dar eu am perceput-o altfel ... parca nu se mai termina. Intr-un sfarsit am auzit ca pot intra in cada.

Doamne, ce bine era in cada!

Am bagat primul picior … Doamne ce bine era! Apa calda m-a invaluit indata si in scurt timp, in afara de o oarecare presiune, nu am mai simtit nici o durere. Eram fericita. Eram linistita. La capul meu stateau vreo 10 persoane (3 medici si restul asistenti), fiecare parand ca-si face foarte bine treaba. Mai ramanea sa mi-o fac si eu foarte bine. Atunci mi-am zis: acum de mine depinde totul (de fapt in acelasi timp il auzisem si pe doctorul Zaher zicandu-mi asta).

Impinge!!! De 3 ori pana la 10 pe contractie! Si asa am facut! Am impins, se pare ca bine ca bebita a iesit destul de repede. O frumusete de copilas de 3.600 grame pe care mi l-au pus pe burta si caruia i-am taiat cordonul (tati a venit dupa 20 minute dupa ce am nascut ... pentru el totul se petrecuse mult mai repede). Eu l-am vazut ca pe cel mai frumos ingeras...

Am simtit acel sentiment pe care numai mamele il cunosc

Mi-am dat seama apoi ca nu plange si ca mi l-au luat … nu am intrat in panica pentru ca ei erau foarte linistiti ... Mi-am zis ca totul e in regula ... si asa a fost ... in cateva secunde a inceput sa planga. Si atunci m-a coplesit sentimentul acela numai de mame stiut ... (am vrut sa-l descriu acum, dar nu am stiut cum).

M-am rupt putin pentru ca bebe fusese mare, dar s-a rezolvat rapid totul. Toata echipa maternitatii era langa mine felicitandu-ma si spunandu-mi ca am fost un exemplu de gravida (trebuie sa ma laud si eu un pic).

A venit si tati dupa scurt timp si mi-a facut un compliment cum numai el stie sa-mi faca … cu lacrimi in ochi spunandu-mi ca sunt frumoasa ca un cer fara nori (eu de fapt eram transpirata si obosita)

Un zambet de ingeras si o viata in trei

Peste 3 zile eram acasa unde e astepta, dupa cum urma sa traim, o viata in 3 plina de peripetii, frumoasa si, din cand in cand, cu cate un zambet de ingeras care ne pune in genunchi si ne aduce aminte de fiecare data cui trebuie sa-i multumim pentru ca noi am cerut si El ne-a dat intocmai. Multumim, Doamne!

A, sa nu uit … as mai face-o de 1.000 de ori!"

Anca devenit exemplu pentru multe alte mamici care se asteaptau ca sarcina sa se termine cu un pretravaliu si un travaliu cat mai scurt.