Nasterea vaginala dupa cezariana-povestea Andrei

Andrea din Galati, devenita, zilele trecute, mamica a doi baietei, ne-a povestit experienta celei de-a doua nasteri, nasterea vaginala dupa cezariana (NVDC).

Povestea mea: O minune vine întotdeauna însoţită de altele  

De curând au avut loc doua minuni deodată în viaţa mea:

• Ivirea pe lume a celui de-al doilea băieţel, a doua minune a familiei, perfect sănătos 
• O naştere vaginală după cezariană, după care mă recuperez rapid

Despre ce s-a întâmplat până în prima parte a sarcinii am mai scris aici:
  http://www.maternitate-constanta.ro/forum/viewtopic.php?f=10&t=1821.

Aceasta este cea de-a doua sarcina si nastere a mea:

Toată sarcina a decurs normal

 Bebe a fost activ din momentul în care a mişcat în burtică şi până la naştere (mă rog, cât de activ a putut fi pe ultima "sută"). Singurul incovenient a fost când am avut greţuri în primele 3 luni, dar au trecut repede.

 Începând cu prima ecografie, de depistare a sarcinii, şi încheind cu ultimul TNS, am făcut toate ecografiile, analizele şi testele necesare recomandate de medici. Toate au ieşit mereu bune. Acest lucru mi-a adus linişte la fiecare pas şi am putut rasufla uşurată până la pasul următor. Mişcările bebeluşului, perioadele lui de activitate/somn pe care le ştiam şi care se repetau zilnic m-au liniştit în permanenţă.

Pe tot parcursul sarcinii m-am simţit în formă, am avut tensiunea arterială normală, am luat în greutate normal. Am făcut diverse activităţi, am fost mereu activă şi am avut grijă să mănânc variat şi hrănitor, să fac mişcare etc. Cu ceva bellydance şi ceva fitness specific trimestrului respectiv de sarcină mi-am menţinut tonusul muscular. M-am şi odihnit foarte mult (ore în şir, ca ursul, fiindcă ştiam că mă aşteaptă momente grele la naştere şi zile mult mai grele după).

Am avut si emotii

Singurul lucru care ne-a dat emoţii mari, pe lângă uterul cicatriceal, a fost placenta. La ecografia morfologică de trimestrul trei s-a văzut că este matură. Aşadar cezariana, pentru mine, a stat ca sabia lui Damocles deasupra capului mereu fiindcă dacă placenta nu hrănea bine bebeluşul sau nu-i oferea oxigen destul acesta trebuia scos cât mai repede posibil - era o situaţie în care i-ar fi fost mai bine în afara uterului.

Alte emoţii, dar nu la fel de mari, le-a dat şi cordonul ombilical, care nu se vedea bine la ecografii dacă este sau nu în jurul gâtului (dar era sigur la nivelul acestuia).

Până în săptămâna 33 m-am dus lunar la consultaţii la Dl Dr. Zaher Mohamed şi/sau la Dr. Ciornei Bogdan, depinde cine era atunci disponibil pentru consultaţii. Am avut mereu încredere în amândoi, fiind colegi, chiar dacă Dr. Zaher Mohamed era medicul meu principal şi cel cu care mă familiarizasem mai mult.

Urma ca travaliul să decurgă normal, fără vreo intervenţie medicamentoasă, pentru a nu pune în pericol fătul şi starea uterului la nivelul cicatricei.

Datorită stării placentei, după aceea am fost chemată la doua săptămâni.La 37 saptămâni(16 ianuarie), Dr. Zaher mi-a spus că peste o săptămână când vin la control să rămân în Constanţa până la naştere. Aveam colul încă destul de lung şi perfect închis. Totuşi am fost avertizată că în orice zi mă pot aştepta la declanşarea travaliului.

Ma pregateam pentru nastere

Cam din 18 ianuarie a început să curgă un mucus transparent, cu fiecare zi curgând mai des. Mi-am zis că, dacă e dopul gelatinos, tot mai am timp să plec duminică spre Constanţa, aşa cum ne programasem 

Sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 11, am simţit cum uterul se contracta uşor, îndelungat şi nedureros. Pe la ora 13 deja curgea mucusul cu o mică pată roz. Mă apucase disperarea la gândul că dacă rămân în Galaţi voi naşte acolo şi mă vor tăia şi îmi vor distruge visele, speranţele, voi fi în condiţii mizere şi iar voi fi traumatizată.

Am luat legatura cu Ela, cea care a avut prima NVDC in Isis

Aşa că am sunat-o pe Ela din Piatra Neamţ că nu ştiam ce să mai fac.

Discutând cu ea, m-am calmat şi m-am lămurit: dacă eu aveam sentimentul că nasc curând, era bine să-mi fac repede bagajele şi să plec cu soţul în aceeaşi zi.

 Aveam două variante: cu trenul sau cu microbuzul. Deşi ajungea târziu şi după mai bine de cinci ore, mi s-a părut mult mai comod şi mai sigur cu trenul.

Am luat trebul spre Constanta

Zis şi făcut. La ora 16:59 eram în tren şi îmi revenise bucuria. Pe drum uterul se contracta la intervale lungi, tot nedureros. Nu prea puteam sta în şezut, doar pe-o parte sau mult pe spate mi-era mai confortabil. Cu mai puţin de jumătate de oră înainte de sosirea în Constanţa (pe la 22,adică) simţeam nevoia să stau în picioare şi să-mi balansez bazinul.

La 22:25, înainte să ajungă trenul în gară, cum stăteam eu veselă în picioare, simt ceva presiune, rupere şi o curgere mare de lichid transparent şi foarte cald prelingându-se frumos pe picioare şi udându-mi pantalonii  

Ela îmi spusese să rămân liniştită dacă "se rupe apa" fiindcă mai e timp până la naştere  

Soţul meu era mult mai calm ca mine.

 Mi-am luat drept fusta un prosop mare peste bazin şi pantalonii uzi şi aşa am coborât din tren pe vânt şi zăpadă, ţintă la un taxi.

La 22:45 eram în Clinica Isis întâmpinată cu căldură

 Am completat câteva acte. Lichidul tot curgea.

A venit şi medicul de gardă care la ecografie a văzut că bebe era bine, a observat şi că am avut mult lichid ("aha," îmi ziceam eu, "de aia îmi părea burta mai grea în ultima săptămână... nu din cauză că copilul avea cine ştie ce greutate!"  ). Încă nu aveam dilataţie.

M-a întrebat dacă sunt "naturistă" (fără intervenţii medicamentoase, fără ajutor cu epidurală) şi am zis DA. M-au ajutat să-mi pun cămăşuţă de la ei şi după ce mi-am lăsat lucrurile în cameră mi-am trimis soţul la gazda din oraş (că se putea odihni findcă mai dura ceva până la naştere) şi eu m-am dus în sala de naştere unde am rămas până a doua zi.

Linistita in sala de travaliu

După ce am ajuns în sală mi s-a făcut primul TNS, şi apoi din 2 în 2 ore câte unul, cu durata de 20 de minute. Între ele eram singurică, lăsată în voia mea, având la dispoziţie tot ce era necesar: apă, torşoane, puteam suna şi chema oricând pe cineva. Mai venea din când în când cineva din personalul clinicii să vadă cum mă simt şi dacă aveam nevoie de ceva. În rest, linişte şi pace.

Tot cam pe-atunci am cunoscut-o personal pe Liliana, pe care o stiam din discutiile cu Antoanela din Piatra Neamt si de pe forumul Isis. La un moment dat, mi-a adus mingea de travaliu şi mi-a arătat cum să stau pe ea.

Câteva ore am avut contracţii neregulate

Abia în jur de doua dimineaţa au început să fie regulate (dacă îmi mai aduc bine aminte). După monitorizarea de la patru dimineaţa aveam dilataţie trei, iar peste câteva ore, cam înainte să se schimbe turele personalului, aveam dilataţie sase-sapte.
 Nu ştiu cum am ajuns la dilataţia asta. Mi se spusese încă de la început că ar fi bine să mă odihnesc între contracţii, să aţipesc puţin, să nu-mi consum resursele de la început fiindcă va dura travaliul. Medicul din garda de noapte a zis că vede că rezist aşa că mă voi descurca şi sigur năşteam până în după-amiaza de duminică.
Şi-a luat la revedere şi Liliana, că şi ea pleca din tură şi rămânea să îmi continui "călătoria", cu o alta colega care urma sa intre in tura de dimineata.

Imi alegeam pozitiile din timpul travaliului in functie de durere

De multe ori, în timpul contracţiilor m-am simţit mult mai bine în picioare, folosind mişcări de balans ale bazinului, şoldurilor sau pe vasul toaletei (mai ales ca mie tot mi-a curs apa ore întregi) şi mereu mi-am masat singurică puternic, osul sacru de-o parte şi de alta, coccisul, în timpul fiecărei contracţii şi acest lucru le-a făcut mult mai suportabile, alături de respiraţia de relaxare învăţată de pe CD-ul Sorinei (http://www.nastereprinhipnoza.ro/cd-pregatire-nastere).

 Între contracţii eram destinsă, calmă, discutam.
(Liliana, vazându-mă din afară, poate zice dacă aşa a fost sau nu).

Am atipit cand dilatatia era mai mare

De aţipit am putut aţipi stând pe mingea de travaliu, unde preferam poziţia şezut dar lăsată pe spate - nu simţeam presiune în partea anterioară a bazinului, doar în cea posterioară - sau în timpul monitorizărilor, pe pat, între contracţii, deşi pe pat mi-a fost mai greu la început şi culmea, am aţipit foarte bine când dilataţie era mai mare.

În tura de dimineaţa a intrat moaşa Laura (asistenta şefă)
 Mi-a pus muzică numai bună de dansat din şolduri. Am mai rezistat dansând, masându-mi cu putere sacrul, dar deja nu mai puteam sta decât în picioare cel mai bine. La un moment dat contracţiile au devenit tot mai puternice. Laura mă avertizase că vor fi mai puternice şi le voi simţi mai puternic când vor fi una după alta după o extrem de mică pauză între ele.

 De atunci m-a ajutat cu masajul în zona lombară şi a sacrului - are o forţă fantastică în mâini şi când mă masa parcă îmi lua durerea cu mâna şi totodată mă ajuta să respir astfel încât să trec prin contracţie mai bine.

Din păcate, când începuse să îmi fie şi mai greu, de vreo doua ori Laura a trebuit să iasă din salon, că era chemată.
 Cât nu era Laura a venit Dna Dr. Bucur şi îmi spuse că mai am puţin.
 Îi răspund:
 "Faceţi şi Dvs. ca mama mea când trebuia să mă convingă să mai merg pe jos câţiva km. Mă păcălea spunându-mi că mai e puţin!" 

A doua oară când Laura a plecat îmi venea să urlu de furie că nu era acolo şi că mi-ar fi fost mai bine dacă stătea cu mine.Şi am sunat să o cheme la mine. Când am văzut-o, probabil i-am zis încruntată: "Te rog să nu mai pleci de lângă mine!"   Şi a rămas cu mine, şi a făcut schimb de loc cu o altă colegă care să asiste la cezariana ce urma să aibă loc în aceeaşi dimineaţă.

Ma asteptam sa dureze mai mult
Cum-necum, cu ajutorul Laurei, am ajuns, la ora zece dimineaţa, la dilataţie zece. Nu-mi venea să cred. Mă aşteptam să dureze mai mult! Aveam dilataţie, dar bebe nu coborâse.
De atunci încolo am stat doar pe masa/pat. Îmi era de folos să mă împing în mâini şi tălpi, mai ales ca mai era până aveam voie să împing bebeluşul.

A venit dr. Zaher
 Cand a venit, intrand pe uşă, m-a intrebat: "Ce mai faci fetiţă?" (Cine ştie dacă o fi zis cu adevărat asta, că începuse să vină mai mult personal în sală, şi discutau pe diverse teme. Între contracţiile mele făceau glume, râdeau, mă mai întrebau ceva etc.) Eu eram mai mult atentă la ce îmi spuneau Laura şi Dr. Zaher. Mă străduiam să le urmăresc reacţiile şi să îi ascult când îmi spuneau ce şi cum să fac.
 Întrebat dacă "taie" (perineul), Dr. Zaher - uitându-se la faţa locului - a tras concluzia că nu e necesar, şi uite aşa, fără să îi spun, am scăpat de episiotomie.
(Notă: Din cauza candidozei din timpul sarcinii ţesuturile mele nu aveau elasticitatea normală şi au suferit, dar n-are nicio importanţă că am fost cusută din cauza asta. Pentru mine este important că nu s-a intervenit deloc şi am născut normal.)

Nu vroiam sa vina sotul, in acel moment m-ar fi enervat

Înainte de expulzie m-au întrebat dacă vreau să vină soţul că e pe hol.
"NU! SĂ STEA ACOLO PÂNĂ SE TERMINĂ!"  Nu vroiam să mă vadă, m-ar fi enervat chiar! 

În fine, după câteva încercări nereuşite, am reuşit în sfârşi,t să împing bine şi am născut "spontan" un pui mic şi alb şi ud, o urlătoare mică, pe care Dr. Zaher vesel mi-a pus-o pe piept.

 Uau! Minunat! Ce senzaţie să simţi presiunea şi să încerci să scoţi afară un cap mic şi apoi puf! într-o secundă să iasă restul corpului şi gata! Al tău bebeluş e cu tine! 

Mi-a fost scoasa repede placenta şi s-a verificat cicatricea, totul era bine. Uraa! 

Dupa nastere

Doua ore am stat întinsă în sală, până mi-au trecut frisoanele, timp în care soţul meu a stat cu mine, m-a ţinut de mână, mi-a arătat ce mândru e de mine (mai ales după ce a aflat că nu am făcut epidurală), a văzut bebeluşul (care a stat la incubator până ce vernixul s-a absorbit în piele, timp în care bebe era liniştit, dădea din picioruşe şi mânute).

Şi i-am dat copilului un nume care a venit spontan în mintea fiecăruia din noi. De data asta eu eram cea care trebuia să îi dea nume copilului, dar se pare că am avut amândoi aceeaşi intuiţie, aceeaşi inspiraţie, cu acelaşi nume deosebit.

Dupa nastere, eram pregatita sa imi primesc puiul
După aceea am fost dusă în camera noastră, unde am mâncat. După ce mi-am mai adunat forţele, am sunat să anunţ că eu sunt pregătită să-mi primesc puiul în cameră atunci când el va putea fi adus la mine.Dacă nu mă odihneam între contracţii, aşa cum îmi recomandase personalul medical, nu aveam puterea să mă ridic din pat imediat ce am terminat de mâncat (m-au ajutat ei şi cu nişte calciu după naştere, ce-i drept, dar odihna, cât a fost a însemnat foarte mult).

Cât am stat internată cu puiul în cameră am avut totul asigurat: masa - care în primele doua zile mi s-a părut puţină, la efortul pe care îl depusem aveam o foame de lup, plus că am alăptat de la început; scutece pentru bebe, torşoane pentru mine, cămăşuţă, papucei, săpun, etc.
Practic nu am avut nevoie de mare lucru de la mine, deşi aveam bagaj mai mult că înainte de plecarea din Galaţi nu mă aşteptasem să mă internez atât de repede 

Îi mulţumesc Dr. Zaher Mohamed pentru:

• şansă, încurajări, încredere şi ajutorul deosebit acordat la naştere
• a fost omul potrivit pentru împlinirea unei minuni în viaţa noastră

Fie ca prin intermediul dânsului şi al celorlalţi oameni extraordinari de la Clinica Isis să aibă loc cât mai mult succese şi minuni!
Andrea din Galati, mamica a doi baietei minunati

Deşi am născut prin cezariană, am visat să nasc natural

În rândurile următoare vă prezentăm gândurile Andrei, din Galaţi, care şi-a dorit să nască natural după ce în urmă cu trei ani, a născut prin operaţie cezariană un baieţel la unul din spitalele din Bucureşti.

Am extras pentru voi ideile semnificative pentru reuşita unei naşteri vaginale după cezariană prin prisma Andrei. (NVDC)

De ce v-aţi dorit o naştere naturală?

Am dorit ca, experienţa primei naşteri, cu tot ce a adus ea neplăcut, să fie înlocuită de una nouă, îmbătătoare, pozitivă, să mă simt cu adevărat puternică şi mai împlinită.

Care au fost sentimentele după prima naştere?

Am avut multe tristeţi în suflet, multe şi mari dureri sufleteşti, dezamăgire, sentimentul de neîmplinire.

Aţi fost familiarizată cu riscurile unei NVDC-naştere vaginală după cezariană (VBAC)?

Da, am aflat care sunt riscurile şi am fost mereu conştientă de ele. Cei doi medici care mi-au urmărit sarcina pînă la final, Dr. Zaher Mohamed si Dr. Ciornei Bogdan, s-au asigurat că înteleg bine care sunt acestea.

De unde aţi aflat că aveţi posibilitatea să naşteţi natural după o operaţie cezariană?

După prima naştere (2008), diverse persoane din anturajul meu afirmau că în România niciun medic nu îmi va permite să nasc natural dupa cezariană. În schimb, ştiam sigur că, este posibil în afara tării. Şi nu am  accept at ideea. M-am ambiţionat,iar cu prima ocazie am căutat pe internet. Aşa am descoperit prima oara mămici care recunoşteau că, în mod oficial, nimeni în ţara noastră nu asistă o NVDC, dar povesteau de câţiva medici din diverse spitale româneşti care în anumite cazuri permiteau.

 Încă nu se ştia de Maternitatea Isis.

Ce surse de informare aţi avut? Ce informaţie aţi considerat-o valabilă?

Internetul a fost prima mea sursa de informare: site-urile straine (având în vedere că în destule ţări există o cazuistică plină) apoi, pe masură ce au apărut cazuri şi în România, cele romăneşti. Am căutat, în primul rând, cazuri reale, nu statistici, de aceea am preferat să citesc cât mai multe şi mai diverse poveşti cu NVDC-uri reuşite.

Apoi, am apelat şi la surse din mediul medical. Era de ajutor să înţeleg care erau motivele pentru care unele cadre medicale erau pro şi altele contra unei NVDC.

 Din sursele romăneşti, abia după ce a apărut primul caz la Isis, am început să iau în serios ideea. Până atunci, eram în cumpănă, fiindcă, ce era aplicabil în afara ţării, nu era la noi şi eu încă nu aveam această şansă.

De ce v-aţi adresat maternităţii Isis? De unde aţi aflat de posibilitatea de a naşte vaginal după cezariană în Isis?

La prima sarcină

Căutam modalităţi de a naşte natural şi aflasem şi de naşterea în apă. Astfel, am urmărit discuţiile de pe un forum, în care mămicile relatau despre o maternitate privată, unde era posibil să naşti în apă.

 Deşi am născut prin cezariană,

Mi-am păstrat acest vis şi urmăream forumul, până când, într-o zi, cineva a scris de existenţa încă a unei maternităţi private – era vorba de Maternitatea Isis din Constanţa.

 Fiind o maternitate nouă, am căutat pe detalii pe internet. Şi aşa, am dat de diverse bloguri legate de maternitate şi de forumul acesteia.

 Din forumul Maternităţii Isis, după ce a apărut povestea primei NVDC reuşite, am realizat că, în sfârşit, exista un loc în care şi eu am o şansă. Şi la scurt timp după ce am citit povestea respectivă l-am contactat pe Dr. Zaher pe e-mail, i-am scris pe scurt despre prima naştere şi dorinţa pentru a doua iar dumnealui s-a arătat deschis să discute cu mine, când va fi cazul.

Fiindcă eu şi soţul meu hotărâsem să mai aştept până rămân iar însărcinată, îmi doream doar sa ştiu că am o poartă deschisă undeva şi că, atunci când am nevoie, am la cine apela ca să-mi văd visul cu ochii.

Care au fost sentimentele în momentul in care aţi hotărât NVDC?

Încredere, bucurie, nerăbdare, teamă, îngrijorare! Era o călătorie în necunoscut din foarte multe puncte de vedere.

Ce fel de persoană sunteţi? Care este profesia dvs?

Din afară, par o perfecţionistă şi pe bună dreptate, sunt şi meticuloasă în anumite cazuri. Iar dincolo de acest perfecţionism se ascunde o persoană realistă, capabilă să accepte realitatea, cu „imperfecţiunile” ei şi să vadă că ceea ce contează este rezultatul.

Sunt economist de profesie.

Cum gestionaţi situaţiile stresante din viaţa de zi cu zi? Puteti aminti unul, pe care l-aţi depăşit şi ce factori psihologici caracteristici dvs v-au avantajat?

Dacă le privesc ca şi cum aş fi un observator, aş spune că adesea găsesc modalităţi de a le gestiona bine.

De exemplu, când primul meu copil trecea prin traume fizice şi sufleteşti, aveam de ales: plâng şi eu şi pe el nu-l ajut cu nimic şi devin o povară pentru ceilalţi (cadrele medicale ce-l îngrijeau) sau mă adun, mă întăresc şi astfel, sunt un adevărat sprijin, o mamă adevarată.

Şi mereu am ales varianta a doua. Am privit cu cât mai multă detaşare situatia – avantajul meu major este că sunt capabilă să mă detaşez repede şi foarte bine de o situaţie.

 M-am adunat, am gândit la rece, am căutat să văd ce îi este util copilului şi am căutat să fiu aşa cum are el nevoie: puternică, stăpână pe mine, capabilă să zâmbesc, iubitoare, capabilă să îndur sete, foame, oboseală şi critici din partea altora, capabilă să fac glume etc.

 Sunt situaţii în care propria-mi persoană şi ceea ce simt,  trece pe ultimul loc.

Aţi avut sprijin emoţional în decizia dvs de NVDC? Cine si cum?

Cine nu a văzut o NVDC reuşită nu mă putea susţine, am înţeles acest lucru. Dar cel puţin, soţul meu şi apoi puţinele prietene adevărate, au avut încredere în mine, cu tot cu scepticismul normal pe care îl aveau, şi au încercat pe cât posibil, să mă sustină. Cel mai mare sprijin, trebuia să vină din interiorul meu – şi a fost cel mai greu lucru, fiindcă am avut propriile întrebări, temeri, îndoieli, etc.

Spre sfârşitul sarcinii, am avut o susţinere neaşteptată din partea unor mămici care-mi erau străine, dar cu care discutam pe forumul Isis.

Şi, în final, am creat o legatură aparte cu prima mămică care reuşise NVDC la Isis, Antoanela din Piatra Neamţ, o persoană care m-a ajutat enorm, exact când aveam nevoie.

Care au fost considerentele după care aţi ales medicul care v-a urmărit sarcina?

În primul rând, era singurul medic care oficial accepta ca o gravidă să incerce NVDC.

• Era cel despre care toate mămicile care au avut de-a face cu el, ziceau numai de bine.
• Era cel care îmi răspunsese la e-mail şi îmi lăsase o poartă deschisă.
• Era şeful unei clinici noi şi, gândeam eu, nu-şi putea permite să greşească şi bănuiam că dacă lua o decizie, stia foarte bine ce face şi mă pot încrede în el.

A avut medicul dvs vreo influenţă în decizia NVDC?

De fapt, medicul a venit cu propunerea, chiar când nu mă aşteptam, atunci când a văzut că au fost îndeplinite anumite condiţii pentru a putea naşte astefel. Eu îi spusesem la prima consultaţie că îmi doresc acest lucru, iar dumnealui a fost deschis dar mi-a comunicat că nu poate lua o decizie fiindcă era prea devreme deoarece nu se ştia cum va decurge sarcina.

Care au fost factorii care au contribuit la reuşita NVDC dvs?

Încrederea în forţele proprii, în modul în care m-am pregătit, în corpul meu. Apoi încrederea în medicul ales şi în echipa sa.

Şi toate învăluite în credinţa că Viaţa/Dumnezeu îmi va arăta cum e mai bine pentru mine si copil.

Puteţi descrie în câteva cuvinte experienţa naşterii?

Minunată, surprinzătoare, împlinitoare, dătătoare de puteri nebănuite.

Vă amintiţi momentele semnificative ale travaliului?

Greul a început după dilataţie 6-7: contracţiile au devenit tot mai puternice, iar lucrul pe care nu credeam că voi reuşi să-l fac a fost şi ultimul necesar: împingerea copilului.

Au fost timpi în care aţi crezut că poate fi greu să duci la bun sfârşit un travaliu cu un uter sectionat?

Culmea, nu. Nu-mi era de cicatrice, ci de cum să fac să pot suporta durerile din timpul contracţiilor. Grijile cu cicatricea le-am lăsat în seama echipei medicale, care ştiam că e pregătită să intervină cu succes. Plus că, evitam poziţiile în care simţeam presiune în zona cicatricei şi preferam poziţiile în care simţeam presiune în alte părţi ale bazinului.

Ce v-a motivat să depăşiţi momentele stresante?

Circumstanţele, mediul în care mă aflam, atmosfera la care contribuia întregul personal medical respectându-mi nevoia de intimitate şi linişte şi faptul că vedeam clar că mă descurc ascultându-mi intuiţiile.

Ce aşteptări aveaţi de la mediul naşterii, atitudinea cadrelor medicale?

Aveam aşteptări similare cu ceea ce a fost defapt, dar fiindcă eu nu am apucat să-mi exprim doleanţele nici în scris (printr-un plan de naştere) şi nici verbal, am fost foarte surprinsă când am observat că mediul era, nu doar aşa cum mi-l doream, ci mai mult, deşi nu spusesem nimic nimănui, parcă fusese ceva de la sine înţeles sau o discuţie telepatică.

Am avut parte de linişte, singurătate, eram văzută doar în momentele necesare, din 2 în 2 ore, iar la ultima fază a travaliului şi la expulzie am avut parte exact de sprijinul necesar. A fost minunat.

Stiaţi că urmărirea unui travaliu cu un uter secţionat, poate fi uşor emoţionant pentru cadrele medicale?

Stiam, mai ales că au fost puţine cazuri reuşite în România.

Aţi simtit în atitudinea cadrelor medicale emoţii cu privire la starea dvs sau a fătului? Cum aţi perceput că au depăşit aceste faze?

Nu am simţit niciun fel de emoţie din partea lor, doar încredere şi încurajare. Singurul lucru aparte a fost chipul doctorului Zaher, în ultima faza, un chip serios când urmărea evoluţia copilului prin canalul naşterii, un chip care arăta maximă concentrare, care era pregătit oricând să intervină în ajutorul nostru.

Ca o proaspată mămică, care a trecut printr-o experienţă emoţională unică, puteţi transmite câteva sfaturi femeilor care îşi doresc o NVDC?

În primul rând,

Să fie realiste, bine informate şi conştiente că orice sarcină şi orice naştere este unică. Şi că, sunt foarte puţini factori pe care să îi putem controla sau influenţa (starea noastră psihică şi emoţionala înaintea, în timpul sarcinii şi la naştere) şi sunt mult mai mulţi factorii, unii dintre ei decisivi pentru o NVDC (sănătatea şi poziţia fătului în uter, implicit placenta şi lichidul amniotic, starea noastră de sănătate din timpul sarcinii) care nu depind de noi, deşi putem încerca să ajutam sănătatea sau să ajutăm la schimbarea poziţiei copilului, dar nu înseamnă că vom reuşi!

În al doilea rând,

Să îşi asculte intuiţiile, vocea interioară, să aibă încredere în ele însele, să-şi clădească această încredere.

În al treilea rând,

Să facă ce simt  că le-ar ajuta, să fie mai aproape de împlinirea acestui vis: să danseze, să cânte, să facă exerciţii fizice adecvate, plimbări în aer liber, să se odihnească, să se relaxeze, să înveţe să se liniştească, în special în situaţii dificile. Să se pregătească fizic, psihic şi emţional pentru ambele variante (cezariană/naturală), fiind pregătite pentru orice, îşi cresc şansele să se întâmple ceea ce-şi doresc.

Asteptam fetita si a fost baiat

Salonul 213. Citim raportul zilei: Nastere naturala-ziua zero

Deschidem usa salonului. De aceasta data raportul a fost diferit. De regula, noi , prin atitudinea noastra, suntem cei care aducem zambetul pe buze femeilor abia nascute, insa de aceasta data suntem intampinati de zambetul unei femei frumoase care se odihnea, pe o parte, in patul sau, privindu-si micutul din patut.

Era liniste, pace, incantare, se simtea in privirea ei implinirea menirii femeii.

Ar fi putut avea o usoara unda de oboseala? In mod sigur. Trecuse printr-un travaliu lung. Era noapte si ar fi putut sa se odihneasca, gandindu-se ca poate urma o noapte nedormita, in care micutul sa o solicite.

“ Simt ca va fi o noapte usoara, este prima cu bebelusul meu. Nu am cum sa dorm, il astept sa se trezeasca, pentru a sta cat mai mult timp cu el.”

Se citea in ochii ei nerabdarea mamei care isi doreste puiul aproape, sa ii studieze manutele, sa ii sarute fiecare degetel. Dar nu dorea sa strice un ritual al locului.

“  Il puteti lua langa dumneavoastra, il doriti in pat?”

Era retinuta, fericita, se gandea ca aceasta este o regula, din moment ce bebelusul fusese asezat in patutul  verde de langa patul său.

Cu fericire in ochi, il primeste langa sân. E cald, e ceea ce simțea micutul ca a trait timp de noua luni in pantecul mamei sale. Mirosul dulceag al laptelui, ce ii trezea amintiri ale lichidului in care poposise atata timp, il facu sa adulmece.

Era mami? Era cea pe care o cunostea atat de bine, cu care traise aproape un an? Simteau in acelasi timp. Era mami de la care primise  hrana si sentimente pentru a creste, cea cu care formase un intreg. Traise prin mami si ea i-a dat putere.

Dar oare de cate ori micuta fiinta din pantece ii daduse putere mamei sale?

In ziua externarii, asezate comod, vorbim despre ce a insemnat pentru Andreea experienta nasterii.

“ Imi doresc de ani de zile sa mi se intample acest lucru. Nu mai cred in sarcinile programate. Lucrurile se intampla atunci cand suntem destinsi si relaxati. O sarcina, o minune in viata ta vine atunci cand nu iti propui, cand simti ca viata iti surade, cand te bucuri pentru fiecare lucru marunt si reusesti sa imparti zambete in jurul tau.

O sarcina la 35 de ani

Aceasta sarcina m-a transformat ca femeie, am simtit ca m-am reinventat, am capatat alte valori, am aprofundat idei care imi adusesera confirmarea ca ma reprezinta. Vedeam cum ma transform. Era o bucurie care venea din interior si nu o puteam explica nimanui in cuvinte. Simteam ca, in interiorul meu era o mica fiinta cu care aveam o relatie speciala. Era o bucurie pe care nu o puteam impartasi cu ceilalti si ce a fost minunat este  ca ea nu a trecut toata sarcina.

Multe femei s-ar fi simtit impovarate

As spune despre mine ca sunt atipica ca femeie, sunt necasatorita.

Probabil, cele mai multe femei ar fi vazut impovarator acest rol, insa eu mi-am asumat rolul de mama fiindca am putut sa-mi indeplinesc o dorinta mult visata. Nu am simtit ca este o povara.

La inceput, tatal nu isi dorea copilul, chiar insista sa intrerup aceasta sarcina. Toate acestea m-au facut mai puternica, desi uneori ma simteam singura.

Etape prin care uneori trecem

Am trecut prin etape normale unei astefel de experiente:

La inceput am plans mult. Imi parea rau. De ce tatal copilului nu putea sa impartaseasca aceasta bucurie cu mine?

Ma rugam. Simteam ca in felul acesta pot depasi sentimentele care ma impovarau. Am simtit ca in acest fel imi intaresc fortele, poate de aceea am fost atat de optimista si nu am avut temeri in legatura cu nasterea. Dupa ce am depasit  aceste sentimente fața de tatal copilului, am putut sa ma bucur de puiul meu.

Am asteptat nasterea fiindca stiam ca atunci mi se va schimba viata

Se apropia momentul nasterii, iar prietenele ma intrebau daca am temeri in legatura cu aceasta. Gandindu-ma acum, pot spune ca am asteptat ca pe ceva minunat care imi va schimba viata in bine.

 De la inceput am refuzat idea de cezariana, fiind o persoana sociala, educata, responsabila am realizat care sunt beneficiile nasterii naturael, chiar si la aceasta varsta.”

Vorbiti despre beneficiile nasterii asupra corpului dvs, care va erau informatiile inainte de nastere?

“ Stiam ca organismul se reface mult mai repede dupa o nastere naturala. De exemplu, am avut modificari hormonale la nivelul sanilor, acum ceva ani, iar in timpul sarcinii aceste modificari nu au mai existat, iar medicii mi-au adus confirmarea ca organismul se recladeste hormonal dupa o astfel de experienta”

In cercul meu de prietene am fost incurajata sa ma operez, toate prietenele mele au trecut printr-o astfel de interventie pentru a-si aduce pe lume copiii, dar eu hotarasem sa nasc natural.

Hemoglobina destul de mica

In timpul sarcinii, hemoglobina mea era mica. Unii medici nu m-au incurajat sa nasc natural. Se punea intrebarea daca voi putea face fata recuperarii de dupa nastere.

Si totusi ati ales nastere naturala chiar daca putea fi un risc?

“Mi s-a explicat pana in ultimul moment ca, pot avea  hemoragie puternica  in timpul travaliului, chiar si dupa nastere. Am ales sa nasc natural fiindca stiam ca maternitatea Isis promoveaza nasterea naturala. Aveam incredere in medicul meu si in personalul medical. Eram sigura ca echipa era pregatita sa intervina in cazul in care aparea o situatie ce putea fi critica.

Intotdeauna am gandit pozitiv. Aveam incredere si eram motivata sa nasc natural. In general, nu ma las influentata si daca am anumite convingeri, mi le pastrez.”

Cum ati trecut peste aceasta experienta?

“Sunt un om care are la baza credinta, m-a ajutat mult de-a lungul vietii. De aceasta data s-a intamplat chiar asa cum mi-am dorit:

Am nascut usor, natural, fara complicatii!”

Care va sunt gandurile despre aceasta experienta?

“Pot spune ca a fost un examen al vietii, dar unul diferit fata de ceea ce citisem si stiam din experienta altora. Asteptam momentul acesta, era firesc, dar nu mi-am facut niciun fel de scenariu desi citisem foarte mult.

Ma caracterizeaza optimismul in viata si trec peste bariere, indiferent de natura lor, infruntandu-le, in niciun caz, evitandu-le.

Am simtit ca nasterea este o experienta prin care este important sa trec. Este un dar al femeii sa poata creste in interiorul sau un prunc si sa-l poata naste.

Chiar daca multe  indicatii ma directionau catre operatie cezariana, am vrut sa trec prin durerile nasterii. Pentru mine operatia cezariana era un semn de slabiciune.

Fiindca ati vorbit de durere, cum ati perceput contractiile?

O…au fost altfel decat ma asteptam!

Am avut un travaliu intens si nu am avut ragaz sa imi dau seama ce mi se intampla. Stiam ce trebuie sa fac, cum sa fac, cum trebuie sa respir, dar nimic nu a mai functionat.

A functionat instinctul

Stiam ca trebuie sa fac fata durerilor fiindca, daca nu ma linistesc bebelusul meu poate avea de suferit. Acest gand mi-a dat putere sa pot trece prin contractiile care erau la interval de un minut. Nu aveam timp sa ma relaxez, dar simteam ca trebuie sa fac fața momentului.

Pentru o clipa, in timpul travaliului, m-am gandit ca ar fi trebuit sa fac cezariana, apoi medicul mi-a spus ca mai avem zece minute si nasc. A fost momentul cand am realizat ca, trebuie sa cad cu picioarele pe pamant. Copilul meu avea nevoie de implicarea mea totala.

Ce te-a motivat sa mergi mai departe?

Cand ma simteam epuizata, medicul meu, dr. Mohamed Zaher, mi-a spus ca are nevoie sa il ajut. Ca o nastere naturala nu poate avea loc fara participarea mea. Auzind acestea, chiar daca nu mai aveam putere, am facut un efort maxim, am impins eficient si s-a nascut bebelusul.

Primul moment cu bebelusul

O sa va dezamagesc cand o sa va spun ce sentimente am avut. Eu eram pregatita sa ma intalnesc cu fetita mea. Nu am vrut sa stiu sexul bebelusului inainte de nastere, fiindca orice sex avea, pentru mine era binevenit. Eu simteam ca am o fetita in interiorul meu, iar toata sarcina m-am adresat bebelusului  ca si cum ar fi fost fetita.

In momentul nasterii nu am intrebat ce sex are, m-am bucurat de toata splendoarea momentului, iar abia dupa trei-patru minute am intrebat ce este.

Cand mi l-au asezat pe piept, prima senzatie a fost de respingere, nu am crezut, asteptam sa fie o gluma. Apoi, nu am vrut sa il vad, fiind usor dezamagita de situatie sau poate, mai degraba dezamagita de instinctele care ma ghidasera in timpul sarcinii, de increderea mea ca imi cunosc bine trupul.

 Chiar daca initial am fost dezamagita, ulterior am simtit ca este al meu indiferent de ceea ce imi dictase sufletul inainte de nastere. Probabil, era o dorinta a mea ascunsa, de a avea o fetita.

O senzatie de pace-un miracol

S-a produs ceva miraculos pe masa de nasteri, cand asistenta de la nou nascuti mi-a pus baiatul la san. Am avut o senzatie de pace cand am vazut cum baietelul meu, ghidat de instinctul primar, stie sa suga, dupa care s-a cuibarit langa mine sugand linistit.

Temerile medicilor s-au adeverit?

Stim ca imediat dupa nasterea naturala ar fi putut sa creasca incidenta sangerarilor de dupa nastere. Cum a fost perioada imediat urmatoare nasterii?

“Intr-adevar, am avut o sangerare abundenta.”

“Ce stare aveati?”

“Ma simteam epuizata, molesita.”

“Ce ati facut in acel moment?”

“ Mi-am impus sa ma odihnesc si am primit medicatia corespunzatoare. Era calma si stiam ca exista un remediu pentru ceea ce mi se intampla.”

De ce ar alege o femeie de cariera (jurist, manager), la varsta de 35 de ani sa nasca natural?

“Hm, pentru ca e natural asa. E simplu, concis.”

Asa a incheiat acest dialog, Cristina, cu un zambet cald, fara sa simta necesar sa ne ofere mai multe amanunte. Acestea au fost sentimentele ei, iar pentru Cristina, a fost atat de simplu!

Campania "Donator de zambete"

Donator de Zambete la Lake View

 26 august 2011

 Ne indreptam din nou atentia asupra copiilor parasiti, a caror casa este centrul de plasament, iar parinti – personalul in grija carora se afla.

 Intr-o zi de prietenoasa de vara, pe 26 august, membrii Clubului ISIS impreuna cu  partenerii sai, Asociatia United Hands Romania si Nestle Romania, si-au propus sa doneze zambete de vara.

Spatiul de joaca amenajat in incinta Lake View din Constanta

 Incepand cu ora 11, spatiul de joaca amenajat in incinta Lake View din Constanta ii asteapta pe copiii de la centrul de plasament Delfinul din Agigea si pe cei de la Micul Rotterdam din Constanta sa se bucure de jocurile copilariei. La eveniment sunt invitati si micutii care fac parte in Clubul Isis.

„Ne dorim sa continuam ceea ce a devenit deja o traditie  - Campania Donator de Zambete,

 iar toti copiii care vor veni alaturi de noi vor primi cadouri. Este un eveniment care aduce bucurie in sufletele noastre, ale organizatorilor, si ne bucuram ca ni se alatura, pe langa institutii si firme comerciale, persoane fizice, familii cu copii care doneaza diverse obiecte sau produse”, a declarat managerul spitalului privat Isis - dr. Mohamed Zaher, initiatorul acestui proiect.

Vino alaturi de noi!

Fii donator de zambete!

„Donator de zambete” se apropie de implinirea a doi ani 

Continua sa ofere sprijin copiilor abandonati, dar si familiilor cu copii care locuiesc in zonele rurale.

 Prin intermediul acestei campanii, in ultimul an, echipa Isis reusit sa aduca zambete pe chipurile a peste 700 de copii din comunele Istria, Pestera, Nazarcea, Castelu, dar si din diferite centre de plasament din judetul Constanta.

 Acestia au primit hainute, carti, jucarii, alimente si dulciuri, au luat parte la activitati creative in aer liber si in cadrul Atelierului de Ciocolata Silvian, au beneficiat de controale pediatrice gratuite, iar  peste 250 de mamici si gravide au beneficiat de consultatii medicale gratuite de obstetrica si ginecologie, teste Papanicolau, ecografii si tratamente, planning familial, precum si de consiliere psihologica gratuita.

„Donator de zambete” este o campanie initiata de catre Clubul Isis si Asociatia United Hands Romania si este sustinuta de catre partenerii sponsori Lake View si Nestele Romania.

Parteneri media: Neptun Tv, Telegraf, Radio Doina.

Pentru o nastere naturala, fug in alt oras?

Forfota in Isis. O zi incarcata.

Multe interventii care urmau sa ocupe sala de operatii. Fie ca erau operatii cezariene, fie ca erau interventii chirurgicale de natura ginecologica, personalul medical era alert. O zi plina, un etaj plin cu mame care aveau déjà  bebelusii langa ele.

Receptia forfotea

Toata agitatia era concentrata la nivelul ultimului etaj, blocul operator.

In una dintre salile de nastere era liniste. O gravida calma, zambitoare, asculta nostalgica aparatul care monitoriza bataile cordului fetal.

O intreb cum isi doreste sa nasca si care ii sunt motivele pentru care a ales maternitatea noastra.

Era atat de zambitoare, emana siguranta si o stare de fericire.

‘’Sunt atat de fericita ca am facut aceasta alegere de a veni aici!’’

Au femeile un plan de nastere?

Multe femei anticipeaza nasterea lor si isi planuiesc inca din momentul conceptiei medicul care ii va urmari sarcina, medicul care va asista nasterea cat si locul unde va naste.

Alte femei au un plan initial diferit dupa care, un imbold sau o situatie care se schimba si aleg in ultimul moment sa ni se adreseze.

Aleg o altfel de nastere decat au planificat, una intr-o clinica privata.

Gravida era din alta localitate (Galati), o distanta care poate fi semnficativa pentru anumite cupluri, iar pentru altele poate fi atat de aproape.

Femeile isi doresc medicul la nastere?

Sarcina i-a fost urmarita de unul din medicii din orasul ei in care avea incredere deplina. Stabilisera impreuna sa aiba o nastere naturala. Era modul ales de nastere al femeii, medicul fiind cel care ii confirma ca din punct de vedere medical, lucrurile se petrec asa cum prevazuse natura.

 Isi dorea ca la nastere sa fie prezent si medicul cu care cladise o  relatie de incredere. La o ultima vizita i s-a explicat ca o nastere care debuteaza spontan, asa cum si-o dorea, nu o poate avea cu medicul alaturi, deoarece exista un program de garzi pe care acesta il respecta in raport cu colegii din spitalul in care lucra.

Daca medicul nu e prezent la nasterea mea, imi voi programa cezariana?

Deja gandurile ei erau orientate catre operatia cezariana.

De doua saptamani incerca sa se obisnuiasca cu gandul ca siguranta nasterii cu medicul alaturi o poate avea numai daca alegea sa se opereze. Facuse planul impreuna cu familia ei, cu sotul, dar gandul ca urma o interventie chirurgicala fara sa fie necesara din punct de vedere medical a facut-o sa se gandeasca profund. Nu asta isi dorea! Nu acest lucru anticipase pentru ea si momentele imediat urmatoare cu fetita lor.

Au hotarat in timp scurt

 Internetul a fost cel care le-a oferit solutia!

 Chiar daca in orasul lor multe gravide s-au adresat clinicii noastre, ea nu a intrat in contact cu niciuna dintre aceste familii. Informarea pe care i-a oferit-o  lume virtuala i-a fost de ajuns.

Acum iradia de fericire!

‘’Si nastere naturala, ati ales? Care va sunt sentimentele in legatura viitoarea nastere?’’

Am adresat aceasta intrebare fiindca orice gand din trecut, orice situatie care te determina sa iei in considerare o operatie cezariana, iti poate crea nesiguranta in timpul travaliului, iar cand durerea poate atinge un anumit prag, poti considera ca operatia cezariana este cea care te poate salva.

 Este o alegere pe care multe femei o regreta, daca ea este luata in timpul travaliului, fara o indicatie clara de cezariana.

Alegerea cea mai buna - nasterea in apa 

Parea convinsa ca a facut cea mai buna alegere.  A urmat un mic chestionar prin care intentionam sa o pregatim pentru nasterea ce va urma, o pregatire psihologica.

Travaliul a pornit a doua zi. A ramas in salon, era relaxata, vesela, statea pe minge, iar durerile veneau si plecau. Sotul i-a fost alaturi.

Ganduri dupa nastere

O intrebam, acum, cand fata statea relaxata in patul mare, asezata pe o perna pentru a ajunge la nivelul sanului.

Zambeste larg si puncteaza:

‘’Am nascut o fetita de 4200g, a  fost bine!’’

Ma asez pe pat si intru in amanunte. Imi doresc sa aflu care este perceptia ei despre durere acum, cand era incarcata cu hormonii fericirii, cand sotul era incantat sa ne povesteasca despre povestea nasterii fetei lui care s-a nascut in aceeasi zi cu tati!

‘’ A fost greu, da!’’

Ascult si caut in priviri, dezamagire sau regret ca a ales sa nasca…

‘’Greu?’’

‘’Da, greu, dar am nascut! Am nascut in apa o fetita, iar greutatea fetei chiar imi da un sentiment de putere, realizezi?’’

Mandrie-dragoste-realizare

Ascult si simt mandrie. Simt dragoste. Simt ca un lucru pe care si l-a dorit sa-l realizeze, pentru care a trebuit sa ia decizii de ultim moment, sa schimbe un oras, sa isi infrunte teama de durere, acest lucru a facut-o sa se simta  puternica.

‘’Sunt fericita! Nu pot sa cred ce sentiment de implinire am! Nasterea in apa, chiar asta imi doream si a fost cum am visat!’’

Concluzie

Poti simti ca ai avut un drumul lung si greu, un drum care implica depasirea temerilor, transformarea senzatiilor negative in sentimente de implinire, un drum in care poti sa simti ca natura a creat femeia sa nasca!

A existat un vis, acum iata, inceputul!

Acesta este inceputul     

Am gasit potrivit sa incepem acest jurnal al Isisului cu un alt inceput. Este un articol pe care este semnificativ pentru ceea ce reprezinta acum Isis Medical Center:

Cuget Liber-29.mai.2006
,,Pentru dr. Mohamed Zaher, specialist în obstetricã-ginecologie, ce profeseazã în cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgentã Constanta, România este patria în care si-a petrecut cei mai multi ani din viatã.
Lumina zilei a vãzut-o pe 30 iunie1973, la Cairo, capitala Egiptului.

Destinul le-a purtat pasii pãrintilor sãi, de origine palestinianã, în aceastã tarã datoritã serviciului. Tatãl docorului Zaher era atunci profesor la universitatea din orasul Cairo.
„Când aveam cinci ani, familia mea s-a întors în Palestina, la Gaza, unde am rãmas pânã la 18 ani¨, a declarat, pentru „Cuget Liber”, medicul ginecolog.
A decis cã va fi medic în clasa a doua.
Încã de când era elev în clasa adoua, interlocutorului nostru i s-a înfiripat în minte un vis care, ulterior, avea sã devinã realitate.

„Mi-am dorit foarte mult sã devin medic. În tara mea, însã, evreii nu au permis înfiintarea unei facultãti de medicinã. Existau toate specialitãtile, mai putin aceasta“, spune Mohamed Zaher.
Asadar, proaspãtul absolvent de liceu avea bine conturate planurile sale de viitor.
„Am primit o bursã de studii la facultatea de medicinã din Montreal, Canada. Pentru a obtine viza sã ajung în acest stat, trebuia sã merg la ambasada canadianã, care era în zona palestinianã ocupatã de Israel. Nu s-a putut“, completeazã medicul.
Chiar dacã împrejurãrile politice din tara sa, l-au împiedicat sã se ducã în Canada, dr. Zaher nu si-a abandonat visul. Si astfel, interesându-se unde ar putea studia medicina, a aflat de România.
Era în 1992.
Stia câte cevadespre tara noastrã, despre Revolutia din Decembrie 1989.
Cunostea chiar si douã cuvinte românesti  „da“ si „mâncare“, pe care le învãtase în Palestina, de la un evreu de origine românã.
S-a documentat într-o singurã zi despre învãtãmântul superior sanitar din România si a aflat cã se pune accentul pe multã practicã, deci pe contactul cu pacientii. Era exact ceea ce îsi dorea.
Dupã trei zile, tânãrul palestinian era la Bucuresti, singur.
„N-am vrut sã rãmân în Bucuresti, asa cã am luat legãtura cu studentii strãini care studiau în România si care m-au sfãtuit sã mã duc la Timisoara“,îsi aminteste interlocutorul meu.

De când sosise în tara noastrã, Mohamed mai învãtase câteva cuvinte românesti, dar nu îndeajuns cât sã poarte o conversatie.
Pentru a putea scãpa de anul pregãtitor la facultate, tânãrul trebuia sã învete grabnic sã vorbeascã româneste. Pentru asta, a avut ladispozitie cam douã luni.
„Studiam limba românã si câte 15 ore pe zi. Întelegeam cuvintele, dar nu puteam vorbi, nu le puteam lega într-o propozitie“, afirmã dr. Zaher.
Primul an de facultate l-a fãcut la Timisoara, însã i-a adus unele dezamãgiri.
Desi învãta pe rupte, nu primea notele pe care credea cã le merita. Singurul 10 îl luase la… sport!
Prin urmare, a decis sã continue studiul medicinii într-un alt oras.
Si astfel a ajuns la Constanta, unde s-a îndrãgostit de mare si unde erau o multime de studenti strãini si…restaurante cu specific libanez, sirian,etc.

Are în proiect deschiderea primei maternitãti private la Constanta.
Dupã sase ani de facultate, absolviti cu brio, au urmat cinci ani de specializare în obstetricã-ginecologie.
„Îmi plãcea si chirurgia cardiovascularã, dar, pentru a o studia, trebuia sã plec din Constanta“, completeazã Mohamed.

Peste doi ani, dr. Zaher îsi va sustine examenul de doctorat, iar, în toamnã, va absolvi cursurile masterului de management sanitar al Facultãtii de medicinã dentarã din cadrul Universitãtii „Ovidius“.

În 2001 si în 2005, s-a implicat în organizarea congreselor de ginecologie de la Mamaia si Eforie, manifestãri în premierã la malul mãrii.

În 2003, în colaborare cu dr. Viorel Cristurean, a deschis la Constanta o clinicã privatã, iar în prezent, lucreazã la proiectul primei maternitãti particulare din orasul de la malul mãrii.

Programatã a fi inauguratã peste aproximativ un an si jumãtate, aceasta va cuprinde, printre altele, saloane de nastere sub apã si sãli de operatie.
De asemenea, în cadrul clinicii se vor organiza cursuri Lamaze si va fi acordat tratament ambulatoriu.

Citeste si despre
Si totusi nasc sau ma operez dupa o prima cezariana?
Maternitate privata
Are degetele atat de micute
Cauta surse sigure de informare