Nasterea vaginala dupa cezariana-povestea Andrei

Andrea din Galati, devenita, zilele trecute, mamica a doi baietei, ne-a povestit experienta celei de-a doua nasteri, nasterea vaginala dupa cezariana (NVDC).

Povestea mea: O minune vine întotdeauna însoţită de altele  

De curând au avut loc doua minuni deodată în viaţa mea:

• Ivirea pe lume a celui de-al doilea băieţel, a doua minune a familiei, perfect sănătos 
• O naştere vaginală după cezariană, după care mă recuperez rapid

Despre ce s-a întâmplat până în prima parte a sarcinii am mai scris aici:
  http://www.maternitate-constanta.ro/forum/viewtopic.php?f=10&t=1821.

Aceasta este cea de-a doua sarcina si nastere a mea:

Toată sarcina a decurs normal

 Bebe a fost activ din momentul în care a mişcat în burtică şi până la naştere (mă rog, cât de activ a putut fi pe ultima "sută"). Singurul incovenient a fost când am avut greţuri în primele 3 luni, dar au trecut repede.

 Începând cu prima ecografie, de depistare a sarcinii, şi încheind cu ultimul TNS, am făcut toate ecografiile, analizele şi testele necesare recomandate de medici. Toate au ieşit mereu bune. Acest lucru mi-a adus linişte la fiecare pas şi am putut rasufla uşurată până la pasul următor. Mişcările bebeluşului, perioadele lui de activitate/somn pe care le ştiam şi care se repetau zilnic m-au liniştit în permanenţă.

Pe tot parcursul sarcinii m-am simţit în formă, am avut tensiunea arterială normală, am luat în greutate normal. Am făcut diverse activităţi, am fost mereu activă şi am avut grijă să mănânc variat şi hrănitor, să fac mişcare etc. Cu ceva bellydance şi ceva fitness specific trimestrului respectiv de sarcină mi-am menţinut tonusul muscular. M-am şi odihnit foarte mult (ore în şir, ca ursul, fiindcă ştiam că mă aşteaptă momente grele la naştere şi zile mult mai grele după).

Am avut si emotii

Singurul lucru care ne-a dat emoţii mari, pe lângă uterul cicatriceal, a fost placenta. La ecografia morfologică de trimestrul trei s-a văzut că este matură. Aşadar cezariana, pentru mine, a stat ca sabia lui Damocles deasupra capului mereu fiindcă dacă placenta nu hrănea bine bebeluşul sau nu-i oferea oxigen destul acesta trebuia scos cât mai repede posibil - era o situaţie în care i-ar fi fost mai bine în afara uterului.

Alte emoţii, dar nu la fel de mari, le-a dat şi cordonul ombilical, care nu se vedea bine la ecografii dacă este sau nu în jurul gâtului (dar era sigur la nivelul acestuia).

Până în săptămâna 33 m-am dus lunar la consultaţii la Dl Dr. Zaher Mohamed şi/sau la Dr. Ciornei Bogdan, depinde cine era atunci disponibil pentru consultaţii. Am avut mereu încredere în amândoi, fiind colegi, chiar dacă Dr. Zaher Mohamed era medicul meu principal şi cel cu care mă familiarizasem mai mult.

Urma ca travaliul să decurgă normal, fără vreo intervenţie medicamentoasă, pentru a nu pune în pericol fătul şi starea uterului la nivelul cicatricei.

Datorită stării placentei, după aceea am fost chemată la doua săptămâni.La 37 saptămâni(16 ianuarie), Dr. Zaher mi-a spus că peste o săptămână când vin la control să rămân în Constanţa până la naştere. Aveam colul încă destul de lung şi perfect închis. Totuşi am fost avertizată că în orice zi mă pot aştepta la declanşarea travaliului.

Ma pregateam pentru nastere

Cam din 18 ianuarie a început să curgă un mucus transparent, cu fiecare zi curgând mai des. Mi-am zis că, dacă e dopul gelatinos, tot mai am timp să plec duminică spre Constanţa, aşa cum ne programasem 

Sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 11, am simţit cum uterul se contracta uşor, îndelungat şi nedureros. Pe la ora 13 deja curgea mucusul cu o mică pată roz. Mă apucase disperarea la gândul că dacă rămân în Galaţi voi naşte acolo şi mă vor tăia şi îmi vor distruge visele, speranţele, voi fi în condiţii mizere şi iar voi fi traumatizată.

Am luat legatura cu Ela, cea care a avut prima NVDC in Isis

Aşa că am sunat-o pe Ela din Piatra Neamţ că nu ştiam ce să mai fac.

Discutând cu ea, m-am calmat şi m-am lămurit: dacă eu aveam sentimentul că nasc curând, era bine să-mi fac repede bagajele şi să plec cu soţul în aceeaşi zi.

 Aveam două variante: cu trenul sau cu microbuzul. Deşi ajungea târziu şi după mai bine de cinci ore, mi s-a părut mult mai comod şi mai sigur cu trenul.

Am luat trebul spre Constanta

Zis şi făcut. La ora 16:59 eram în tren şi îmi revenise bucuria. Pe drum uterul se contracta la intervale lungi, tot nedureros. Nu prea puteam sta în şezut, doar pe-o parte sau mult pe spate mi-era mai confortabil. Cu mai puţin de jumătate de oră înainte de sosirea în Constanţa (pe la 22,adică) simţeam nevoia să stau în picioare şi să-mi balansez bazinul.

La 22:25, înainte să ajungă trenul în gară, cum stăteam eu veselă în picioare, simt ceva presiune, rupere şi o curgere mare de lichid transparent şi foarte cald prelingându-se frumos pe picioare şi udându-mi pantalonii  

Ela îmi spusese să rămân liniştită dacă "se rupe apa" fiindcă mai e timp până la naştere  

Soţul meu era mult mai calm ca mine.

 Mi-am luat drept fusta un prosop mare peste bazin şi pantalonii uzi şi aşa am coborât din tren pe vânt şi zăpadă, ţintă la un taxi.

La 22:45 eram în Clinica Isis întâmpinată cu căldură

 Am completat câteva acte. Lichidul tot curgea.

A venit şi medicul de gardă care la ecografie a văzut că bebe era bine, a observat şi că am avut mult lichid ("aha," îmi ziceam eu, "de aia îmi părea burta mai grea în ultima săptămână... nu din cauză că copilul avea cine ştie ce greutate!"  ). Încă nu aveam dilataţie.

M-a întrebat dacă sunt "naturistă" (fără intervenţii medicamentoase, fără ajutor cu epidurală) şi am zis DA. M-au ajutat să-mi pun cămăşuţă de la ei şi după ce mi-am lăsat lucrurile în cameră mi-am trimis soţul la gazda din oraş (că se putea odihni findcă mai dura ceva până la naştere) şi eu m-am dus în sala de naştere unde am rămas până a doua zi.

Linistita in sala de travaliu

După ce am ajuns în sală mi s-a făcut primul TNS, şi apoi din 2 în 2 ore câte unul, cu durata de 20 de minute. Între ele eram singurică, lăsată în voia mea, având la dispoziţie tot ce era necesar: apă, torşoane, puteam suna şi chema oricând pe cineva. Mai venea din când în când cineva din personalul clinicii să vadă cum mă simt şi dacă aveam nevoie de ceva. În rest, linişte şi pace.

Tot cam pe-atunci am cunoscut-o personal pe Liliana, pe care o stiam din discutiile cu Antoanela din Piatra Neamt si de pe forumul Isis. La un moment dat, mi-a adus mingea de travaliu şi mi-a arătat cum să stau pe ea.

Câteva ore am avut contracţii neregulate

Abia în jur de doua dimineaţa au început să fie regulate (dacă îmi mai aduc bine aminte). După monitorizarea de la patru dimineaţa aveam dilataţie trei, iar peste câteva ore, cam înainte să se schimbe turele personalului, aveam dilataţie sase-sapte.
 Nu ştiu cum am ajuns la dilataţia asta. Mi se spusese încă de la început că ar fi bine să mă odihnesc între contracţii, să aţipesc puţin, să nu-mi consum resursele de la început fiindcă va dura travaliul. Medicul din garda de noapte a zis că vede că rezist aşa că mă voi descurca şi sigur năşteam până în după-amiaza de duminică.
Şi-a luat la revedere şi Liliana, că şi ea pleca din tură şi rămânea să îmi continui "călătoria", cu o alta colega care urma sa intre in tura de dimineata.

Imi alegeam pozitiile din timpul travaliului in functie de durere

De multe ori, în timpul contracţiilor m-am simţit mult mai bine în picioare, folosind mişcări de balans ale bazinului, şoldurilor sau pe vasul toaletei (mai ales ca mie tot mi-a curs apa ore întregi) şi mereu mi-am masat singurică puternic, osul sacru de-o parte şi de alta, coccisul, în timpul fiecărei contracţii şi acest lucru le-a făcut mult mai suportabile, alături de respiraţia de relaxare învăţată de pe CD-ul Sorinei (http://www.nastereprinhipnoza.ro/cd-pregatire-nastere).

 Între contracţii eram destinsă, calmă, discutam.
(Liliana, vazându-mă din afară, poate zice dacă aşa a fost sau nu).

Am atipit cand dilatatia era mai mare

De aţipit am putut aţipi stând pe mingea de travaliu, unde preferam poziţia şezut dar lăsată pe spate - nu simţeam presiune în partea anterioară a bazinului, doar în cea posterioară - sau în timpul monitorizărilor, pe pat, între contracţii, deşi pe pat mi-a fost mai greu la început şi culmea, am aţipit foarte bine când dilataţie era mai mare.

În tura de dimineaţa a intrat moaşa Laura (asistenta şefă)
 Mi-a pus muzică numai bună de dansat din şolduri. Am mai rezistat dansând, masându-mi cu putere sacrul, dar deja nu mai puteam sta decât în picioare cel mai bine. La un moment dat contracţiile au devenit tot mai puternice. Laura mă avertizase că vor fi mai puternice şi le voi simţi mai puternic când vor fi una după alta după o extrem de mică pauză între ele.

 De atunci m-a ajutat cu masajul în zona lombară şi a sacrului - are o forţă fantastică în mâini şi când mă masa parcă îmi lua durerea cu mâna şi totodată mă ajuta să respir astfel încât să trec prin contracţie mai bine.

Din păcate, când începuse să îmi fie şi mai greu, de vreo doua ori Laura a trebuit să iasă din salon, că era chemată.
 Cât nu era Laura a venit Dna Dr. Bucur şi îmi spuse că mai am puţin.
 Îi răspund:
 "Faceţi şi Dvs. ca mama mea când trebuia să mă convingă să mai merg pe jos câţiva km. Mă păcălea spunându-mi că mai e puţin!" 

A doua oară când Laura a plecat îmi venea să urlu de furie că nu era acolo şi că mi-ar fi fost mai bine dacă stătea cu mine.Şi am sunat să o cheme la mine. Când am văzut-o, probabil i-am zis încruntată: "Te rog să nu mai pleci de lângă mine!"   Şi a rămas cu mine, şi a făcut schimb de loc cu o altă colegă care să asiste la cezariana ce urma să aibă loc în aceeaşi dimineaţă.

Ma asteptam sa dureze mai mult
Cum-necum, cu ajutorul Laurei, am ajuns, la ora zece dimineaţa, la dilataţie zece. Nu-mi venea să cred. Mă aşteptam să dureze mai mult! Aveam dilataţie, dar bebe nu coborâse.
De atunci încolo am stat doar pe masa/pat. Îmi era de folos să mă împing în mâini şi tălpi, mai ales ca mai era până aveam voie să împing bebeluşul.

A venit dr. Zaher
 Cand a venit, intrand pe uşă, m-a intrebat: "Ce mai faci fetiţă?" (Cine ştie dacă o fi zis cu adevărat asta, că începuse să vină mai mult personal în sală, şi discutau pe diverse teme. Între contracţiile mele făceau glume, râdeau, mă mai întrebau ceva etc.) Eu eram mai mult atentă la ce îmi spuneau Laura şi Dr. Zaher. Mă străduiam să le urmăresc reacţiile şi să îi ascult când îmi spuneau ce şi cum să fac.
 Întrebat dacă "taie" (perineul), Dr. Zaher - uitându-se la faţa locului - a tras concluzia că nu e necesar, şi uite aşa, fără să îi spun, am scăpat de episiotomie.
(Notă: Din cauza candidozei din timpul sarcinii ţesuturile mele nu aveau elasticitatea normală şi au suferit, dar n-are nicio importanţă că am fost cusută din cauza asta. Pentru mine este important că nu s-a intervenit deloc şi am născut normal.)

Nu vroiam sa vina sotul, in acel moment m-ar fi enervat

Înainte de expulzie m-au întrebat dacă vreau să vină soţul că e pe hol.
"NU! SĂ STEA ACOLO PÂNĂ SE TERMINĂ!"  Nu vroiam să mă vadă, m-ar fi enervat chiar! 

În fine, după câteva încercări nereuşite, am reuşit în sfârşi,t să împing bine şi am născut "spontan" un pui mic şi alb şi ud, o urlătoare mică, pe care Dr. Zaher vesel mi-a pus-o pe piept.

 Uau! Minunat! Ce senzaţie să simţi presiunea şi să încerci să scoţi afară un cap mic şi apoi puf! într-o secundă să iasă restul corpului şi gata! Al tău bebeluş e cu tine! 

Mi-a fost scoasa repede placenta şi s-a verificat cicatricea, totul era bine. Uraa! 

Dupa nastere

Doua ore am stat întinsă în sală, până mi-au trecut frisoanele, timp în care soţul meu a stat cu mine, m-a ţinut de mână, mi-a arătat ce mândru e de mine (mai ales după ce a aflat că nu am făcut epidurală), a văzut bebeluşul (care a stat la incubator până ce vernixul s-a absorbit în piele, timp în care bebe era liniştit, dădea din picioruşe şi mânute).

Şi i-am dat copilului un nume care a venit spontan în mintea fiecăruia din noi. De data asta eu eram cea care trebuia să îi dea nume copilului, dar se pare că am avut amândoi aceeaşi intuiţie, aceeaşi inspiraţie, cu acelaşi nume deosebit.

Dupa nastere, eram pregatita sa imi primesc puiul
După aceea am fost dusă în camera noastră, unde am mâncat. După ce mi-am mai adunat forţele, am sunat să anunţ că eu sunt pregătită să-mi primesc puiul în cameră atunci când el va putea fi adus la mine.Dacă nu mă odihneam între contracţii, aşa cum îmi recomandase personalul medical, nu aveam puterea să mă ridic din pat imediat ce am terminat de mâncat (m-au ajutat ei şi cu nişte calciu după naştere, ce-i drept, dar odihna, cât a fost a însemnat foarte mult).

Cât am stat internată cu puiul în cameră am avut totul asigurat: masa - care în primele doua zile mi s-a părut puţină, la efortul pe care îl depusem aveam o foame de lup, plus că am alăptat de la început; scutece pentru bebe, torşoane pentru mine, cămăşuţă, papucei, săpun, etc.
Practic nu am avut nevoie de mare lucru de la mine, deşi aveam bagaj mai mult că înainte de plecarea din Galaţi nu mă aşteptasem să mă internez atât de repede 

Îi mulţumesc Dr. Zaher Mohamed pentru:

• şansă, încurajări, încredere şi ajutorul deosebit acordat la naştere
• a fost omul potrivit pentru împlinirea unei minuni în viaţa noastră

Fie ca prin intermediul dânsului şi al celorlalţi oameni extraordinari de la Clinica Isis să aibă loc cât mai mult succese şi minuni!
Andrea din Galati, mamica a doi baietei minunati

Am piciorul in ghips, cum ma ocup de copil dupa operatie?

M-am gandit mult: sa descriu intai inceputul povestii acestei mamici sau inceputul  interactiunii mele cu ea si cum m-a impresionat atitudinea acestei proaspete paciente operate?

Puteti doar citi si afla!

Ora 9, intr-o zi oarecare

Infirmierele din tura de dimineata se indrepta cu cate o proaspata mamica operata catre saloanele unde erau cazate, dupa o noapte pe care au petrecut-o in salonul postoperator.

Cateodata, imobilizarea mamicilor operate poate fi mai dificila, iar alteori destul de lejera.

 Ce le diferentiaza pe aceste paciente: greutatea pe care o au in moment nasterii, modul cum reactioneaza la durere, perceptia despre sine vis-à-vis de situatiile dureroase din viata.
 Aceasta latura o vom dezvolta intr-un alt articol, fiindca aici si acum vom expune povestea unei mamici cu o experienta deosebita de nastere.

De aceasta data ne asteptam ca mobilizarea sa se faca mai dificil, avand in vedere ca piciorul in ghips al pacientei cu chip balnd si zambitor, trona – alb, dur, inert.

Salonul 210

Elisa, ca orice pacienta operata a avut o imobilizare mai dificila, insa fata ii era luminoasa, zambea, nu parea ca se concentreaza pe durerea pe care o putea resimti in mometul in care de pe scaunul mobil a fost asezata in pozitie orizontala in pat. Multe femei au sentimentul ca operatia se “desface” datorita presiunii pe care o exercita organele interne asupra tesuturilor  sectionate.

Familia a asteptat-o. Priviri calde, un  “Bun venit!”

Intalnirea cu familia a fost mult mai importanta decat ceea ce simtea ea in acel moment la nivelul operatiei. Oare se mai gandise?

Fetita este adusa in salon

Salonul 210, este unul dintre saloanele cu doua paturi. Pacientele il prefera deoarece pot sta lejer cu un insotitor, sotul sau oricine altcineva din familie. Adesea aleg pachetul de 1000 de euro din acest motiv, mai ales daca proaspata mamica a avut o operatie cezariana, care presupune o imobilizare ingreunata pentru a putea fi disponibila nevoilor bebelusului.

Ora 10
Micutei dupa ce i s-a facut toaleta de dimineata  si a fost vazuta de medic in salonul destinat bebelusilor cu mamicile operate, a fost adusa in salon, langa mama sa.  Dormea, a fost asezata in patutul ei, ramand ca familia sa o admire in liniste pana cand Arina ar da semn ca doreste sa se trezeasca pentru a suge.

Dupa o ora, Arina a inceput sad dea semne ca doreste prezenta mamei sale. Incantare, familia era nerabdatoare sa o vada la sanul mamei.

Cu ajutor, ne gandeam, Elisa se va putea intoarce usor pentru a o lasa pe micuta sa se regaseasca la sanul ei. De aceasta data ea a reactionat conform instincetelor de mama uitand ca piciorul in ghips nu ii permite sa se foloseasca de ambele picioare pentru a-si proteja operatia. S-a intors zambind,  ca orice mama care a trecut printr-o nastere, fara sa se gandeasca ca exista o taietura a abdomenului care i-ar fi putut genera disconfort.

Ne-am gandit ca, Elisa ar avea nevoie mai mult de sprijinul nostru pentru a se ocupa de bebelus, insa aceasta mamicia ne-a surprins cu daruirea totala pe care a arata-o fata de micuta sa cu chip extreme
 de frumos.

In acea zi, familia i-a fost aproape, iar seara ne-a anuntat ca va ramane singura peste noapte si doreste sa se ocupe asistentele pediatree de micuta. Alesese pachetul de 800 de euro, trei zile fara insotitor. Zis si facut.

A doua zi, surpriza

Ne-a spus ca se simte pregatita sa se ocupe de fata si nu mai are nevoie de ajutor. Cu imaginatie am amenajat camera. Cele doua paturi ale salonului 210 au fost unite, astfel s-a crea un pat mai mare, iar micutei i s-a amenajat un patut langa mama sa. Nu se putea intoarce inca cu lejeritate pentru a o alapta pe Arina, nici formatul sanului nu ii permitea acest lucru.

Ce e de facut? “Inaltatoare” pentru loc’sorul Arinei de langa mami.

Cat de incantata era Elisa ca acum micuta era langa ea!

Geanta de voiaj in care isi adusese cele necesare ne-a rugat sa o asezam langa ea, astfel incat in acel pat “maret” sa se poata ocupa de cele minime necesare pentru ea si mamica.

“Sigur, este bine”

“Da, vreau sa fie langa mine pentru a ma putea ocupa de ea.”

Povestea ei

Cu putin timp inainte de nastere a alunecat in curtea casei si si-a fracturat piciorul. Se speriase foarte tare fiindca in caderea ei a incercat din rasputeri sa isi protejeze burtica unde se afla fetita lor. A mers la medic pentru a i se imobiliza piciorul si a aflat ca micuta era sanatoasa.

In timpul sarcinii si-a dorit sa nasca natural iar dupa acest incident a hotarat impreuna cu medicul sau, dr. Cristurean Viorel, sa astepte declansarea naturala a travaliului, dupa care sa se intervina chirurgical. Un travaliu cu intreg piciorul in ghips putea fi destul de complicat.

Care au fost sentimentele ei de dupa nastere?

Va spuneam ca intalnisem fericire, dedicare totala, uitare de sine cand ar fi avut doua motive care ar fi putut sa ii creeze discomfort.

In caderea ei, a uitat cu desavarsire de durerea piciorului, era ingrijorata cu privire la starea fetei. Chiar daca medicul sau a asigurat-o ca micuta nu patise nimic, avea un sentiment de neliniste. In cele trei saptamani pana in momentul nasterii  s-a straduit sa isi controleze teama ca s-ar fi putut intampla ceva.

Cand micuta s-a nascut, in momentul in care a tinut-o in brate si a primit asigurarea medicului neonatolog  ca este sanatoasa, s-a uitat pe sine.

Arina era sanatoasa!

In cele doua nopti care au urmat, Elisa a avut grija de micuta ei, in sistem rooming-in, asa cum fac toate mamele care au nascut in Isis. A plecat acasa fericita si extrem de incantata de frumoasa ei domnisoara care a preluat starea mamei si nu a plans decat cand i-a fost foame, care s-a regasit la sanul mamei si a incantat pe toata lumea cu prezenta ei si modul in care raspundea vocilor pe care le auzea.

Cateodata  anumite experiente de viata ne determina sa apreciem lucrurile cu adevarat importante.

Poveste nastere, "Cand se intoarce bebelusul?"

Isis si-a propus ca nasterea naturala sa fie abordata diferit in Romania

Sunt practici pe care le-am insusit inca de cand ne-am  infiintat, ca raspuns la dorintele femeilor ce veneau  sa nasca aici. Dupa care ne-am dorit ca aceste practici sa fie cunoscute in randul celor  care se adreseaza serviciilor medicale din Romania, astfel incat sa putem schimba perceptia femeii despre cultul nasterii in Romania.

Nasterea sa fie respect, practici medicale benefice pentru mama, copil, familie

“Isis, o nastere prietenoasa” prima editie  ne-a apropiat de  lumea celor care promoveaza drepturile femeii care naste. 

Ana Maita, presedinta  a Asociatiei mamepentrumame, una dintre femeile care a ales sa nasca acasa fiindca isi dorea o nastere la care sa participe sotul ei, sa adopte diferite pozitii in timpul travaliului, alta decat cea intinsa pe spate, a fost alaturi de noi in cadrul primei editii a seriei “Isis, o nastere prietenoasa” si sustine adoptarea  planului de nastere in cadrul tuturor maternitatilor, fie de stat sau particulare.

De ce aceasta introducere

Planul de nastere in Romania  este un act in care gravida isi expune dorintele cu privire la nastere, dar nu are nota juridica, iar scopul asociatiei mamepentrumame este de a-l implementa in cadrul tuturor maternitatilor.

 Iata prima gravida din Bucuresti trimisa de Ana Maita, care ni se adreseaza cu un astfel de plan de nastere, creat  conform practicilor din strainatate.

Prima vizita

Corina din Bucuresti ne viziteaza pentru a cunoaste maternitatea, pentru a stabili o relatie cu medicul cu care va naste si pentru a afla daca planul de nastere poate fi indeplinit in cadrul maternitatii noastre.

Era diferit acest plan? Pentru noi ca si institutie care promoveaza nasterea naturala, aceste practici nu erau diferite de cele pe care déjà le abordasem, insa forma in care ne era prezentat era putin diferita.

Corina isi dorea o nastere naturala, fara interventii medicamentoase. A luat legatura cu medicul, dupa care continuu a tinut legatura cu noi prin mijloacele noastre de comunicare on line ( facebook).

Emotii in ultim trimestru de sarcina

Cand mai avea zilele numerate pana la nastere, in urma  ultimului control la medicul ginecolog a aflat ca micutul lor bebelus (optase sa nu afle sexul micutei fiinte pe care o purta in pantec) nu adoptase inca pozitia de nastere.

Ce fac cele mai multe gravide in aceasta situatie?

Intra in panica. Gandul ca o nastere naturala nu mai poate avea loc nu le da pace. Traiesc cu teama ca li se intampla ceva micutului si se programeaza in subconstient ca nasterea va avea loc printr-o operatie cezariana.

In prezent nasterea nu mai este vazuta numai cu componenta sa medicala, ci un complex de factori in care cel afectiv are un rol important. Daca multe femei in astfel de situatii au nevoie de consiliere psihologica, de exercitii de relaxare pentru a intra intr-o stare speciala care sa ii permita bebelusului sa se miste liber pentru a se pozitiona conform planului naturii, Corina avea incredere in micutul ei. Stia ca va fi bine. In fiecare seara aloca un timp determinat, dialogului cu micutul sau, iar corpul ei ii permitea fatului aflat in pantec sa se miste conform instinctelor.

Cu cateva zile inainte de data probabila a nasterii, Corina a avut confirmarea de la medicul sau din Bucuresti, ca bebelusul a adoptat pozitia de nastere.

Pregatirea pentru nastere fara interventii medicamentoase

 In drumurile ei in interes de serviciu pe care le avea in afara tarii, si-a facut un bagaj de carti care i-au crescut increderea in capacitatea de a naste prin informatia medicala pe care a preluat-o, cat si prin descrierea ritualurilor ce aduc confortul psihologic pentru a avea o nastere naturala, fara interventii medicamentoase.

A urmat sedinte de pregatire a nasterii, de gimnastica a gravidei, si-a pregatit perineul pentru nastere, a intreabat  si a discutat cu multe femei din tara si nu numai, pentru a le intelege experienta nasterii  pentru a-si cladi asteptarile ei in legatura cu nasterea.

 A avut convingerea ca alegerea de a naste la Isis, este cea care ii va aduce indeplinirea planului de nastere.

Nasterea incepe cu drumul catre Constanta

S-a cazat intr-una din pensiunile din apropierea maternitatii care i-a oferit confortul si meniul natural pe care si-l dorea. Travaliul ei putea sa inceapa oricand. Medicul sau a sfatuit-o sa ramana in Constanta in momentul in care au aparut modificari la nivelul colului uterin, semn ca  travaliul sau putea incepe in cateva ore sa cateva zile. Timp de o saptamana a ramas sa admire Constanta in prag de sezon estival.

Primele contractii

Chiar daca primele contractii pareau ca se instaleaza, ii schimbau programul de somn, ele nu erau regulate. Stia ca aceste contractii  pot dura cateva zile, ca fac parte din faza pregatitoare pentru debutul travaliului. Somnul ii era interupt, dar avea acea stare speciala: avea incredere in corpul ei si in micut care se afla in armonie perfecta cu starea ei.

Travaliul debuteaza

Ruperea membranelor amniotice, contractiile cu caracter progresiv au determinat-o sa se indrepte catre clinica. Isi programase ca langa ea in timpul travaliului, sa fie o persoana care sa o sustina, sa aiba o legatura speciala cu ea, sa o sustina din punct de vedere afectiv, daca in timpul travaliului va pierde controlul. Avea planul scris si pentru aceasta situatie.

Si de aceasta data increderea ca lucrurile se vor desfasura conform celor stabilite de ea, a ajutat-o sa se incadreze in planul de nastere. Anamaria, era de serviciu. O cunoscuse la una dintre vizitele anterioare din cadrul maternitatii.

A avut un travaliu conform planului de nastere: fara interventii medicamentoase, adoptarea pozitiilor verticale, sustinere in timpul travaliului, intarzierea pensarii cordonului ombilical, nedespartirea bebelusului de mama si intarzierea primelor manevre care se efectueaza bebelusului-cantar si masuratori, iar prima alaptare a fost initiata imeiat dupa nastere.

In salon: micuta a stat nedespartita de mama ei, in contact cu tatal inca din primele ore de nastere, a stat in contact piele-piele pentru a favoriza instalarea secretiei de lapte, fara a se introduce un program de masa, decat cel dictat de instinctele fetitei proaspat nascute ce parea sa fie usor obosita dupa nastere.

Astazi, primim mesajul acesta pe siteul de socializare facebook:

 "Vroiam sa va spunem ca noi suntem bine, avem laptic sa mai dam la un bebe; ieri a venit pediatra si Olga a recuperat deja 200 g din cele pierdute dupa nastere;
Doarme bine, cel mai bine pe pieptul meu.
Cam atat de la noi, sper ca in cateva zile sa va pot trimite gandurile mele despre experienta nasterii si cateva poze.
Oricum, pana atunci transmit gandurile noastre bune si recunostinta pentru experienta naturala, frumoasa si netraumatizanta dlui Zaher, dnei Pelin, dnei Bucur, Anei Maria si Ionelei (sper ca i-am retinut corect numele), Lilianei si sper ca nu am uitat pe nimeni...a fost atat de intens si rapid ca nici nu imi e clar daca am nascut sau Olga a venit altfel pe lume."

Poveste nastere-Maria Brianna

Poveste preluata de pe forumul Isis Medical Center

Buna ziua!
 Dupa cum am promis, iata si povestea nasterii printesei noastre scumpe Brianna Maria, care a venit pe lume in apa cu ajutorul echipei Isis, ce ne-a fost alaturi si careia ii multumim mult.

Cum s-a intamplat?

Totul s-a intamplat pe data de 26 aprilie 2011.
Incheiam 39 de saptamani, deci mai aveam o saptamana doar,  pana la data maxima a nasterii.
Era dimineata cand au inceput incet, incet contractiile. Erau foarte usoare, le percepeam ca pe niste crampe musculare.
L-am sunat pe domnul doctor Cristurean, care ne-a spus sa venim la ora 14, la cabinet pentru a ma consulta.
Am mers la cabinet.
Domnul doctor ne-a zis, inainte sa ne vada, ca nu arat ca ar trebui sa nasc in ziua respectiva. Dupa control, a constatat ca era deschis colul si ne-a confirmat ca, probabil seara, noaptea sau a doua zi dimineata, e posibil sa vina pe lume bebika noastra.
 Ne-a sfatuit sa asteptam contractiile la 6 min si apoi sa ne indreptam spre clinica.
Ne-am gandit si noi ca nu are rost sa stam in clinica pana devin mai dese contractiile.

tati urmareste fata prin geamul despartitor

Asa am si facut.
Am revenit acasa amandoi. Sotul mea ma tot intreba daca am contractii. Chiar daca erau rare la inceput, mi s-au parut suportabile.
Am stat acasa cu tati, relaxati, ne-am uitat la filme pana la ora 22 cand au inceput contractiile la 5-6 min, care mi se pareau mai dureroase, dar totusi suportabile.
Tati a fost cel care a sesizat ca sunt la cinci minute si ne-am hotarat sa plecam. In masina deja erau din ce in ce mai dese.
Am ajuns in clinica. M-a consultat doamna doctor Pelin care cum m-a vazut, i-a zis asistentei ca pregateasca sala de nasteri ca am dilatatie 8 si l-a anuntat imediat pe medicul meu, care in scurt timp a venit.
Dupa aceasta atitudine a doctoritei, am gandit ca mai am putin si nasc.
Am mers in sala de nasteri. Deja dadusera drumul la cada, desi mi-au spus ca este posibil sa nu mai apuc sa intru in cada.
In scurt timp a venit doctorul meu. Am mai stat 10 min pe masa de nasteri, dupa care am intrat in cada.
Cred ca am stat jumatate de ora in cada pana am nascut.

Tati nostru a fost mereu alaturi. A stat la capul meu, cu mana pe umerii mei, ii simteam cu fata mana lui, la fiecare contractie cand impingeam.

Am ascultat tot ce mi-au spus si domnul doctor Cristurean si toata echipa de acolo. Chiar daca citisem mult pe forum si pe internet, atunci nu eram atenta decat sa fac absolut tot ce mi se spune, pentru a sti cum trebuie  sa fac ca sa vina pe lume cu bine printesa noastra.

Stiam ca sunt o fire norocoasa. Aveam incredere in mine. Aveam incredere in Dumnezeu si in echipa Isis ca totul va fi bine si asa a si fost.
Inca de la inceputul sarcinii mi-am spus in sufletul meu, ca se poate sa nasc normal in apa, ca sunt o fire puternica si asa a fost.
Nu am facut nici o anestezie, pur si simplu am intrat in apa, am ascultat tot ce s-a spus sa fac si am nascut.

Pot spune ca a fost o nastere destul de usoara, asa am perceput-o eu. In apa m-am relaxat. Simteam durere doar in timpul contractiei iar intre contractii ma relaxam.
 Domnul doctor glumea, mi-a placut ca ma facea sa rad.

Am nevoie de caldura mamei, sunt singura!!!

 Dupa 30 de minute de stat in apa, la ora 23.20, a venit pe lume bebika noastra.

Cum a iesit din apa mi-au dat-o la piept. Ea a plans din prima, micuta!
Nu-mi venea sa cred ca am nascut, ca o tineam in brate, ca este minunea noastra!

Tati povestea ca el a vazut tot cand statea la capul meu. A vazut capul printesei noastre, apoi un umar, celalat umar si apoi tot corpul, dupa care au scos-o din apa si mi-au dat-o direct la piept.
Am tinut-o putin, dupa care i-au taiat cordonul si au luat-o in camera de alaturi.

Am iesit usor din cada pot chiar sa imi amintesc cum  coboram scarile de la cadita si nu realizam ca am nascut!
 Nu realizam ca s-a terminat asa de repede nasterea, ca pot sta in picioare si ca totul a trecut atat de repede!Abia asteptam sa o vad mai bine pe printesa noastra!

Tati nostru a stat cu ea, in camera de alaturi inca de la inceput in timp ce ii faceau masuratori  si tot ce era necesar.
 La o ora de la nastere mi-au adus-o la san si a papat bebika nostra jumatate de ora lapte de la mami, cu o pofta nebuna! Stia fetita noastra din prima cum sa pape, binenteles cu tati alaturi, care a fost mereu alaturi de noi si nu ne-a lasat deloc singurele.

Si acum ca au trecut doua saptamani de la nastere, nu-mi vine sa cred ca am adus o minune pe lume, ca este a noastra, ca a stat 9 luni la mami in burtica.

Multumim echipei Isis, care ne-a fost alaturi, ne-a sprijinit si ne-a indrumat in toate, de cand am ajuns in clinica si pana am plecat.
Cu siguranta daca peste doi sau trei ani ii vom face un fratior Briannei, vom proceda la fel.

Tati nostru ne ajuta mult: facem baita impreuna, o schimbam impreuna, masajul il facem amandoi.
Suntem o echipa, facem totul amandoi, ca doar e printesa noastra si o iubim mult!

Aceasta este povestea noastra, pe care cu siguranta nu o vom uita toata viata.

Simona

Poti citi si alte povesti despre nastere:
Are degetele atat de micute!
Un copil este bine venit intotdeauna!
Operatia cezariana si alaptarea
Eugenia ne povesteste