Deşi am născut prin cezariană, am visat să nasc natural

În rândurile următoare vă prezentăm gândurile Andrei, din Galaţi, care şi-a dorit să nască natural după ce în urmă cu trei ani, a născut prin operaţie cezariană un baieţel la unul din spitalele din Bucureşti.

Am extras pentru voi ideile semnificative pentru reuşita unei naşteri vaginale după cezariană prin prisma Andrei. (NVDC)

De ce v-aţi dorit o naştere naturală?

Am dorit ca, experienţa primei naşteri, cu tot ce a adus ea neplăcut, să fie înlocuită de una nouă, îmbătătoare, pozitivă, să mă simt cu adevărat puternică şi mai împlinită.

Care au fost sentimentele după prima naştere?

Am avut multe tristeţi în suflet, multe şi mari dureri sufleteşti, dezamăgire, sentimentul de neîmplinire.

Aţi fost familiarizată cu riscurile unei NVDC-naştere vaginală după cezariană (VBAC)?

Da, am aflat care sunt riscurile şi am fost mereu conştientă de ele. Cei doi medici care mi-au urmărit sarcina pînă la final, Dr. Zaher Mohamed si Dr. Ciornei Bogdan, s-au asigurat că înteleg bine care sunt acestea.

De unde aţi aflat că aveţi posibilitatea să naşteţi natural după o operaţie cezariană?

După prima naştere (2008), diverse persoane din anturajul meu afirmau că în România niciun medic nu îmi va permite să nasc natural dupa cezariană. În schimb, ştiam sigur că, este posibil în afara tării. Şi nu am  accept at ideea. M-am ambiţionat,iar cu prima ocazie am căutat pe internet. Aşa am descoperit prima oara mămici care recunoşteau că, în mod oficial, nimeni în ţara noastră nu asistă o NVDC, dar povesteau de câţiva medici din diverse spitale româneşti care în anumite cazuri permiteau.

 Încă nu se ştia de Maternitatea Isis.

Ce surse de informare aţi avut? Ce informaţie aţi considerat-o valabilă?

Internetul a fost prima mea sursa de informare: site-urile straine (având în vedere că în destule ţări există o cazuistică plină) apoi, pe masură ce au apărut cazuri şi în România, cele romăneşti. Am căutat, în primul rând, cazuri reale, nu statistici, de aceea am preferat să citesc cât mai multe şi mai diverse poveşti cu NVDC-uri reuşite.

Apoi, am apelat şi la surse din mediul medical. Era de ajutor să înţeleg care erau motivele pentru care unele cadre medicale erau pro şi altele contra unei NVDC.

 Din sursele romăneşti, abia după ce a apărut primul caz la Isis, am început să iau în serios ideea. Până atunci, eram în cumpănă, fiindcă, ce era aplicabil în afara ţării, nu era la noi şi eu încă nu aveam această şansă.

De ce v-aţi adresat maternităţii Isis? De unde aţi aflat de posibilitatea de a naşte vaginal după cezariană în Isis?

La prima sarcină

Căutam modalităţi de a naşte natural şi aflasem şi de naşterea în apă. Astfel, am urmărit discuţiile de pe un forum, în care mămicile relatau despre o maternitate privată, unde era posibil să naşti în apă.

 Deşi am născut prin cezariană,

Mi-am păstrat acest vis şi urmăream forumul, până când, într-o zi, cineva a scris de existenţa încă a unei maternităţi private – era vorba de Maternitatea Isis din Constanţa.

 Fiind o maternitate nouă, am căutat pe detalii pe internet. Şi aşa, am dat de diverse bloguri legate de maternitate şi de forumul acesteia.

 Din forumul Maternităţii Isis, după ce a apărut povestea primei NVDC reuşite, am realizat că, în sfârşit, exista un loc în care şi eu am o şansă. Şi la scurt timp după ce am citit povestea respectivă l-am contactat pe Dr. Zaher pe e-mail, i-am scris pe scurt despre prima naştere şi dorinţa pentru a doua iar dumnealui s-a arătat deschis să discute cu mine, când va fi cazul.

Fiindcă eu şi soţul meu hotărâsem să mai aştept până rămân iar însărcinată, îmi doream doar sa ştiu că am o poartă deschisă undeva şi că, atunci când am nevoie, am la cine apela ca să-mi văd visul cu ochii.

Care au fost sentimentele în momentul in care aţi hotărât NVDC?

Încredere, bucurie, nerăbdare, teamă, îngrijorare! Era o călătorie în necunoscut din foarte multe puncte de vedere.

Ce fel de persoană sunteţi? Care este profesia dvs?

Din afară, par o perfecţionistă şi pe bună dreptate, sunt şi meticuloasă în anumite cazuri. Iar dincolo de acest perfecţionism se ascunde o persoană realistă, capabilă să accepte realitatea, cu „imperfecţiunile” ei şi să vadă că ceea ce contează este rezultatul.

Sunt economist de profesie.

Cum gestionaţi situaţiile stresante din viaţa de zi cu zi? Puteti aminti unul, pe care l-aţi depăşit şi ce factori psihologici caracteristici dvs v-au avantajat?

Dacă le privesc ca şi cum aş fi un observator, aş spune că adesea găsesc modalităţi de a le gestiona bine.

De exemplu, când primul meu copil trecea prin traume fizice şi sufleteşti, aveam de ales: plâng şi eu şi pe el nu-l ajut cu nimic şi devin o povară pentru ceilalţi (cadrele medicale ce-l îngrijeau) sau mă adun, mă întăresc şi astfel, sunt un adevărat sprijin, o mamă adevarată.

Şi mereu am ales varianta a doua. Am privit cu cât mai multă detaşare situatia – avantajul meu major este că sunt capabilă să mă detaşez repede şi foarte bine de o situaţie.

 M-am adunat, am gândit la rece, am căutat să văd ce îi este util copilului şi am căutat să fiu aşa cum are el nevoie: puternică, stăpână pe mine, capabilă să zâmbesc, iubitoare, capabilă să îndur sete, foame, oboseală şi critici din partea altora, capabilă să fac glume etc.

 Sunt situaţii în care propria-mi persoană şi ceea ce simt,  trece pe ultimul loc.

Aţi avut sprijin emoţional în decizia dvs de NVDC? Cine si cum?

Cine nu a văzut o NVDC reuşită nu mă putea susţine, am înţeles acest lucru. Dar cel puţin, soţul meu şi apoi puţinele prietene adevărate, au avut încredere în mine, cu tot cu scepticismul normal pe care îl aveau, şi au încercat pe cât posibil, să mă sustină. Cel mai mare sprijin, trebuia să vină din interiorul meu – şi a fost cel mai greu lucru, fiindcă am avut propriile întrebări, temeri, îndoieli, etc.

Spre sfârşitul sarcinii, am avut o susţinere neaşteptată din partea unor mămici care-mi erau străine, dar cu care discutam pe forumul Isis.

Şi, în final, am creat o legatură aparte cu prima mămică care reuşise NVDC la Isis, Antoanela din Piatra Neamţ, o persoană care m-a ajutat enorm, exact când aveam nevoie.

Care au fost considerentele după care aţi ales medicul care v-a urmărit sarcina?

În primul rând, era singurul medic care oficial accepta ca o gravidă să incerce NVDC.

• Era cel despre care toate mămicile care au avut de-a face cu el, ziceau numai de bine.
• Era cel care îmi răspunsese la e-mail şi îmi lăsase o poartă deschisă.
• Era şeful unei clinici noi şi, gândeam eu, nu-şi putea permite să greşească şi bănuiam că dacă lua o decizie, stia foarte bine ce face şi mă pot încrede în el.

A avut medicul dvs vreo influenţă în decizia NVDC?

De fapt, medicul a venit cu propunerea, chiar când nu mă aşteptam, atunci când a văzut că au fost îndeplinite anumite condiţii pentru a putea naşte astefel. Eu îi spusesem la prima consultaţie că îmi doresc acest lucru, iar dumnealui a fost deschis dar mi-a comunicat că nu poate lua o decizie fiindcă era prea devreme deoarece nu se ştia cum va decurge sarcina.

Care au fost factorii care au contribuit la reuşita NVDC dvs?

Încrederea în forţele proprii, în modul în care m-am pregătit, în corpul meu. Apoi încrederea în medicul ales şi în echipa sa.

Şi toate învăluite în credinţa că Viaţa/Dumnezeu îmi va arăta cum e mai bine pentru mine si copil.

Puteţi descrie în câteva cuvinte experienţa naşterii?

Minunată, surprinzătoare, împlinitoare, dătătoare de puteri nebănuite.

Vă amintiţi momentele semnificative ale travaliului?

Greul a început după dilataţie 6-7: contracţiile au devenit tot mai puternice, iar lucrul pe care nu credeam că voi reuşi să-l fac a fost şi ultimul necesar: împingerea copilului.

Au fost timpi în care aţi crezut că poate fi greu să duci la bun sfârşit un travaliu cu un uter sectionat?

Culmea, nu. Nu-mi era de cicatrice, ci de cum să fac să pot suporta durerile din timpul contracţiilor. Grijile cu cicatricea le-am lăsat în seama echipei medicale, care ştiam că e pregătită să intervină cu succes. Plus că, evitam poziţiile în care simţeam presiune în zona cicatricei şi preferam poziţiile în care simţeam presiune în alte părţi ale bazinului.

Ce v-a motivat să depăşiţi momentele stresante?

Circumstanţele, mediul în care mă aflam, atmosfera la care contribuia întregul personal medical respectându-mi nevoia de intimitate şi linişte şi faptul că vedeam clar că mă descurc ascultându-mi intuiţiile.

Ce aşteptări aveaţi de la mediul naşterii, atitudinea cadrelor medicale?

Aveam aşteptări similare cu ceea ce a fost defapt, dar fiindcă eu nu am apucat să-mi exprim doleanţele nici în scris (printr-un plan de naştere) şi nici verbal, am fost foarte surprinsă când am observat că mediul era, nu doar aşa cum mi-l doream, ci mai mult, deşi nu spusesem nimic nimănui, parcă fusese ceva de la sine înţeles sau o discuţie telepatică.

Am avut parte de linişte, singurătate, eram văzută doar în momentele necesare, din 2 în 2 ore, iar la ultima fază a travaliului şi la expulzie am avut parte exact de sprijinul necesar. A fost minunat.

Stiaţi că urmărirea unui travaliu cu un uter secţionat, poate fi uşor emoţionant pentru cadrele medicale?

Stiam, mai ales că au fost puţine cazuri reuşite în România.

Aţi simtit în atitudinea cadrelor medicale emoţii cu privire la starea dvs sau a fătului? Cum aţi perceput că au depăşit aceste faze?

Nu am simţit niciun fel de emoţie din partea lor, doar încredere şi încurajare. Singurul lucru aparte a fost chipul doctorului Zaher, în ultima faza, un chip serios când urmărea evoluţia copilului prin canalul naşterii, un chip care arăta maximă concentrare, care era pregătit oricând să intervină în ajutorul nostru.

Ca o proaspată mămică, care a trecut printr-o experienţă emoţională unică, puteţi transmite câteva sfaturi femeilor care îşi doresc o NVDC?

În primul rând,

Să fie realiste, bine informate şi conştiente că orice sarcină şi orice naştere este unică. Şi că, sunt foarte puţini factori pe care să îi putem controla sau influenţa (starea noastră psihică şi emoţionala înaintea, în timpul sarcinii şi la naştere) şi sunt mult mai mulţi factorii, unii dintre ei decisivi pentru o NVDC (sănătatea şi poziţia fătului în uter, implicit placenta şi lichidul amniotic, starea noastră de sănătate din timpul sarcinii) care nu depind de noi, deşi putem încerca să ajutam sănătatea sau să ajutăm la schimbarea poziţiei copilului, dar nu înseamnă că vom reuşi!

În al doilea rând,

Să îşi asculte intuiţiile, vocea interioară, să aibă încredere în ele însele, să-şi clădească această încredere.

În al treilea rând,

Să facă ce simt  că le-ar ajuta, să fie mai aproape de împlinirea acestui vis: să danseze, să cânte, să facă exerciţii fizice adecvate, plimbări în aer liber, să se odihnească, să se relaxeze, să înveţe să se liniştească, în special în situaţii dificile. Să se pregătească fizic, psihic şi emţional pentru ambele variante (cezariană/naturală), fiind pregătite pentru orice, îşi cresc şansele să se întâmple ceea ce-şi doresc.