Sentimentele dupa o nastere vaginala dupa cezariana

Exercitiu de relaxare in timpul unei contractii

Sentimentele gravidei

Dupa ce am expus aspectele medicale ale nasterii vaginale dupa operatie cezariana (NVDC), ar fi potrivit sa imbinam in randurile urmatoare sentimentele mamei cu modul in care s-a desfasurat travaliul, conduita medicala si sentimentele celor care au monitorizat travaliul.

Dreptul pacientei de a alege informat

In urma cautarilor ei prin Romania, Antoanela a aflat ca in maternitatea Isis, daca iti doresti o nastere naturala, fara interventii medicamentoase, metode de inducere si progresie a travaliului, o poti avea. Stia, de asemenea, ca se respecta dreptul de a alege informat, ca poti avea o nastere conform unui plan pe care il stabilesti cu medicul tau.

Care a fost teama ei

Distanta mica intre cele doua sarcini. (un an si noua luni dupa prima nastere)
Toti medicii incurajeaza o noua sarcina la o distanta care sa permita refacerea cicatricei uterine.
A fost vazuta de dr.Zaher, iar dupa un prim consult acesta a considerat ca cicatricea uterina ar permite o incercare de travaliu. S-au discutat in amanunt riscurile acestui travaliu si conduita per travaliu. De asemenea gravida si-a expus dorinta ca travaliul sa se declanseze natural iar aceasta conduita sa fie respectata atat timp cat el se desfasoara in limite normale.

Asteptarea instalarii naturale a travaliului

Incepand de la 37 de saptamani, ea a fost cazata impreuna cu sotul ei in Constanta si a fost consultata periodic de medic. Era pregatita sa aiba rabdare, dar in egala masura stia ca travaliul se poate declansa oricand.
La 38 de saptamani, la un control, s-a constatat o modificare semnificativa a colului.
I s-a indicat sa faca miscare, sa foloseasca metode naturale de inducere a travaliului ( mers, miscare pe minge) fiindca, in mod sigur pana seara contractiile vor deveni regulate si se va intoarce pentru internare.
Acest lucru s-a si intamplat!
La ora 16, Antoanela s-a intors, dupa ce acasa a avut contractii regulate care ajunsesera la un interval de 5 minute.

A fost vazuta de medic si i s-a confirmat ca existau modificari ale colului, dilatatie 2-3.
A urmat o monitorizare atenta a batailor cordului fetal, a tensiunii arteriale, a formei uterului.
In tot acest timp, Antoanela, conform planului ei de nastere, a fost monitorizata intermitent, atat timp cat bataile cordului fetal si tensiunea arteriala erau normale.
S-a miscat continuu, a respirat. A avut o atitudine calma, de impacare, stia pas cu pas ce are de facut.

Stia cum evolueaza travaliul, cum poate evolua

Parea linistita, intrata undeva in lumea ei: ea cu bebelusul ei, insa era atenta la atitudinea personalului medical, cerea confirmari ale celor din jur, ale medicului precum ca lucrurile sunt normale.
Personalul avea acea atitudine specifica, calda-prietenoasa, ba chiar pusa pe glume.
Daca in mesajul anterior am vorbit de adrenalina in perioada finala a travaliului necesara gravidei care naste, acum as vrea sa spun ca Antoanela a simtit adrenalina prezenta in aer.

Antoanela isi dorea o nastere in apa.

Planul initial a fost ca scufundarea in apa sa se desfasoare usor diferit decat intr-o nastere care nu implica riscuri.
Dr.Zaher stabilise ca va intra in apa, la dilatatie 5, pentru a relaxa usor musculatura uterina, dupa care urma sa desfasoare travaliul din nou in pozitii active, iar momentul terminal sa se desfasoare din nou in apa.
 Insa acest lucru nu s-a intamplat!
Saltul de la dilatatie 5 la 7 a fost intr-un timp scurt. A urmat ruperea membranelor, iar ulterior nevoia de a impinge a tinut activa intreaga echipa.

Femeile simt nevoia de a impinge

 Cate dintre femei isi amintesc despre aceasta nevoie si au considerat ca nu sunt eficiente?
Cate nu au avut nevoie de directionarea cadrelor medicale? Nevoia de a impinge femeile o pot simti instinctiv, dar cateodata frica ne centreaza gandurile numai pe acea durere finala a travaliului.

Antoanela a avut si ea nevoie de directii.
Chiar daca ea este educator pentru alte gravide, initial frica era cea care ii limita puterea de concentrare.
 Noi zambeam. Dar ea simtea, ne simtea. Ulterior s-a putut detasa.
A fost un elev constiincios. Contractie-relaxare. Priviri-confirmari.

Au fost timpi importanti, tensionati, insa rezultatul final, plansul bebelusului, lipsa unei sangerari semnificative dupa expluzie, controlul manual al cicatricii, a adus zambetul si sentimentul de satisfactie pe buzele echipei.
Antoanela, nu s-a concentrat la ceea ce simtea, la durere, ci era atenta la plansul baietelului, la reactiile noastre, stia ca imediat dupa expulzie putea fi un moment care putea aduce surprize majore.

Un travaliu cu emotii poate fi obositor

Ieri, dupa prima ei noapte cu Stefan, ne-a povestit cu un usor sentiment de vina, ca a adormit bustean dupa 24 de ore cand fusese activa.
Simtea ca adormea cu bebelusul in brate.
A rugat asistenta din tura de noapte sa o ajute cu Stefan deoarece dorea macar cateva ore de odihna. Ieri, dupa ce adormise 6 ore fara sa realizeze cand s-au scurs, a realizat ca travaliul ei a necesitat un consum de energie major, ca din punct de vedere psihologic a avut nevoie de o mare putere de concentrare pentru a putea ramane calma atunci cand avea durere, sa se concentreze, sa simta tensiunea din jur si totusi sa poata ramane implicata si detasata in ceea ce facea:travaliul si nasterea.

Intrebat medicul care a asistat la nastere, cand va fi urmatoarea nastere vaginala dupa cezariana in Isis, acesta ne-a raspuns in gluma:
``Intai sa imi revina tensiunea arteriala la normal...´´