Nu as fi vrut sa dorm in timp ce nasc!

Stiam ca in cursul noptii fusese o nastere naturala in apa. Fusesem anuntati ca urmeaza sa nasca o gravida din Bucuresti. In aceasta poveste am ales sa expunem perceptia gravidei despre nastere si alaptare.

Ce ne-a impresionat?

Increderea ca lucrurile se vor desfasura asa cum a programat. Era convinsa ca nasterea se va declansa atunci cand se vor implini noua luni. Nu este prima gravida si nici ultima care are incredere in corpul ei, in copil si este ajutata de o buna intuitie.  

Acest amanunt ne-a creat dorinta de a cunoaste OMUL care ales sa treaca printr-o astfel de experienta venind din departari.
Urmariti povestea Alexandrei!

Aceasta este povestea nasterii lui Alexandru:

“Stiam ca voi naste fix dupa noua luni de la conceptie

Povestea noastra ar putea incepe de ziua sotului meu, pe 9 ianuarie 2011, cand am ramas insarcinata. Imediat ce medicul din Bucuresti mi-a confirmat sarcina, imbatati de fericire. Am simtit ca sorocul imi va veni pe 9 octombrie.

Am stiut ca trebuie sa incep sa ma informez constiincios in legatura cu:

·         viata intrauterina, emotionala a bebelusului,

·         modificarile ce se petrec cu mama, relatia mama - fat

·         si... in special sa ma informez asupra unui loc decent si uman in care sa nasc in Romania.

Asa am descoperit cursurile Lamaze de la Naste cum Simti si oamenii minunati care lucreaza acolo.

Pe bebe il vom feri de zgomot, praf, frig

Noi avem domiciliul in Bucuresti, dar petrecem foarte mult timp la parintii mei, in Buzau, care locuiesc la casa, langa un parc. Asta a fost si unul din motivele esentiale pentru care am decis sa ramanem la ei in primul an al bebelusului. Sa incercam sa il ferim macar un pic de zgomotul, praful si plumbul din capitala.

Sunt pasionata de dezvoltarea emotionala a copilului

Eu lucrez in invatamantul special (predau franceza, engleza si muzica) si se intampla sa fi gustat cativa ani buni amarul copiilor singuri pe lume si sa apreciez corect impactul pe care abandonul il are asupra minorului, a nou-nascutului. Din nefericire cupluri cu un anumit nivel cultural, social si financiar practica "abandonul" bebelusului chiar in sanul familiei, ignorandu-i nevoile emotionale, inclinandu-se doar asupra celor fizice.

Ajut sa fie femeile increzatoare prin machiaj

 Desi lucrez in invatamant, pasiunea mea, manifestata de foarte timpuriu, a fost pentru culori.

Dupa ce mi le-am intins pe toata fata in diferite experimente - am descoperit machiajul.

Am mers la studii si, desi e catalogata drept superficiala, am ramas indragostita iremediabil de aceasta activitate.

 Sunt fascinata de detaliu si fericita de fiecare data cand pot face femeile un pic mai increzatoare.

Inclinatia mea spre natural este incontestabila

 In masura in care pot, ma bucur de:

·         gustul legumelor din gradina,

·         de hainutele din canepa si bumbac organic,

·         folosesc de mult timp detergenti si produse cosmetice 100% naturale, vegane,

·          acum toate scutecele celui mic sunt Eco si Bio-Degradabile, uleiurile pentru ingrijire sunt toate din plante, ii facem baita cu ceai si apa de tarate

·         in acest context o nastere altfel decat naturala, m-ar fi intristat

"Femeia, dupa ce naste, se mantuieste" 

Cand eram mica am auzit o batrana din Ardeal povestind ca "...femeia, dupa ce naste, se mantuieste..."  M-a impresionat. Am inteles ca, daca este cumva adevarat, mantuirea presupune durere, una sfasietoare.

 Mi-am dorit sa imi ofer si un motiv spiritual

In plus, consideram ca atunci  cand, iti doresti un copil trebuie sa fii pregatit sa suferi pentru el chiar din primele clipe.

Relatia mea cu divinitatea este una temperate, daca se poate numi asa. Cred intr-o prezenta superioara care ne vegheaza oarecum, dar nu sunt practicant. Mai mult de atat cred in "a nu face rau voit" si incerc sa respect acest lucru.

Nu as fi vrut sa dorm in timp ce copilul meu se pregateste sa vina pe lume

Doream sa fiu prezenta, vie, sa il intampin. In plus, cand am aflat in timpul sarcinii ca anestezia se elimina in patru  luni din corpul bebelusului,nu am mai avut nicio ezitare.

Nu condamn si nici nu judec femeile care aleg cezariana

Nu e nicio rusine in a-ti fi teama de durere.

Mie mi-a fost intotdeauna groaza de termenii "anestezie" si "operatie". Analogia e cu termenii "pacient" si "boala".

Unele femei raman toata viata cu dureri de abdomen pe care le resimt la schimbarile climatice sau cu partea inferioara a abdomenului amortita.

Altele se simt perfect. Risti sa afli din ce categorie faci parte ?

 Femeia care naste nu este bolnava

Femeia care naste nu este bolnava (sigur, excludem situatiile de urgenta in care cezariana salveaza realmente vieti), este intr-o etapa fireasca din viata, pe care trupul ei stie perfect cum sa o tranziteze. Fara interventii inutile.

O nastere vaginala ramane de preferat, fie si cu anestezie.

As vrea sa precizez ca nici nasterea naturala nu este lipsita de chin. Trebuie sa iti doresti sa faci asta pentru tine si copilul tau. Parerea mea este ca merita sa incerci. Ai oricand optiunea unei anestezii epidurale, daca chiar nu mai rezisti de la un punct.

Nu devin isterica daca nu detin controlul, ma adaptez

Nu sunt un om al provocarilor, imi lipseste ambitia oamenilor "de cariera", prefer sa trec neobservata in majoritatea situatiilor, sa ma abtin, sa evit conflictul atat timp cat subiectul nu ma lezeaza (pe mine sau familia) in mod profund.

Cum procedez in situatii dificile?

Nu am intampinat foarte multe situatii dificile pana acum, deci nu detin o statistica prea exacta a modului in care reactionez; tot ce pot spune este ca, fiind introvertita, nu prea le comunic celorlalti suferintele, le consum in tacere. Si, acest lucru lasa urme in mine

Imi place sa fiu pregatita

 Sunt personana careia-i displac schimbarile bruste de plan, prefer sa cunosc circumstantele, sa fiu pregatita. Dar nu devin isterica daca nu detin controlul. Ma adaptez.

Arareori stiu si pot defini exact ce imi doresc. Nasterea,  planul pentru copilul meu - au fost unele din aceste rare lucruri.

Cum am descoperit maternitatea Isis?

In cautarea diverselor informatii despre sarcina si nastere am descoperit cateva link-uri care faceau referire la Isis. Opiniile erau impartite, majoritatea afirmatiilor despre clinica fiind rezervate, vagi sau limitate la costurile prea ridicate. Atunci am intrat direct pe site-ul Isis sa ma luminez. Am decis cu sotul meu ca merita o vizita. Pe care am si facut-o pe la jumatatea lunii august.

Prima vizita la Isis

 Atunci am vizitat camerele si sala de nasteri cu o domnisoara foarte draguta si disponibila si, mult mai important, l-am cunoscut pe domnul doctor Zaher.

 I-am prezentat intentia mea de a naste cat mai firesc, in apa, daca se poate.

L-am intrebat daca imi permite sa aduc o doula din Bucuresti pentru a ma insoti in travaliu, daca sotul meu poate sta langa mine tot timpul, daca imi accepta planul de nastere. Am primit patru raspunsuri afirmative, in cel mai senin si cald mod cu putinta.

 In urma ecografiei mi-a spus ca bebe e foarte bine pozitionat si ca, la momentul acela, nu vede niciun obstacol in a naste natural. M-a impresionat delicatetea dialogului si estetica simpla a domnului doctor si am decis ca mi-ar prinde bine la nastere o fiinta atat de calma, de stapana pe sine. Aflasem deja despre filosofia si experienta dumnealui in nasteri naturale. Ca atare a ramas sa ne reintalnim la inceputul lunii octombrie.

Aspectele financiare trebuiau discutate in familie

 Am discutat  cu sotul meu despre implicatiile financiare. Stiam  amandoi ce servicii riscam sa primim daca mergem la o maternitate de stat. Mai stiam ca intentionez sa evit orice tip de anestezie si isi dorea si el  sa experimentez nasterea in cada, stiind ce efect calmant, terapeutic a avut intotdeauna apa asupra-mi.

Ne-am gandit ca sunt banuti cheltuiti in cel mai dulce si util mod. Pentru  bebelus.

Daca doream cezariana, ma operam cu medicul din Buzau

Eram urmarita si de medicul din Buzau. I-am impartasit dorinta mea de a naste in apa, cat mai firesc, fara interventie medicala (decat in caz de urgenta) si ca pentru asta ma voi deplasa in Constanta, la o clinica privata.

M-a privit circumspect si m-a ironizat usor. L-am inteles. Dansul face cu maiestrie operatii cezariene la cerere si are o mana foarte buna. Daca as fi dorit sa nasc prin cezariana, nu as fi ezitat nicio clipa sa apelez la dansul.

Aveam emotii: cand voi pleca spre Constanta?

Am sunat-o pe Raluca (Raluca Petre este educator prenatal certificat Lamaze, consilier in alaptare, prietena la nastere si un om deosebit), ea urma sa vina din Bucuresti pentru a-mi fi alaturi in travaliu si la nastere.

Am sunat-o sa ii comunic ce imi spusese medicul si sa o intreb ce sa fac : sa plec sau nu ? M-a linistit si mi-a spus ca ea crede ca o sa nasc pe 9 octombrie, asa cum am simtit eu intotdeauna, dar sa plecam un pic mai devreme ca sa nu fiu nelinistita din aceasta pricina.

Am plecat  sambata  pe 1 octombrie

Ne-am cazat la cel mai apropiat hotel de clinica, am primit o camaruta cu balcon catre mare si...ne-am bucurat de o ultima vacanta in doi. De cine tihnite, de plimbari lungi pe malul marii si pe aleile vechiului oras, de filme la cinematograf. Nu ne ramasese nimic de facut decat sa asteptam.

Bebe nu ne-a dezamagit

In dimineata lui 8 octombrie am inceput sa remarc semne specifice pretravaliului: dureri lombare, usoara sangerare, emotie, neliniste. Nu am sunat-o imediat pe Raluca; am asteptat pana pe la 12.00 cand se instalasera deja durerile asemanatoare celor menstruale. Atunci am sunat-o si mi-a spus ca maxi-taxi va ajunge in Constanta in jurul orei 18.00. Bun.

 Intre timp am facut o ultima plimbare prin oras, in speranta ca mi se vor rupe membranele, apoi am mers sa luam bagajul de la hotel si pe la 14.00 am mers la Isis pentru internare cu tot cu sot.

Am ajuns la Isis

Durerile se intensificau la interval de o ora -doua, dar erau suportabile. Am ajuns in camera, in care nimic nu iti amintea ca esti intr-un spital (fie el si privat) ci mai degraba intr-un hotel, am facut un dus, m-am schimbat si am fost preluata de medicul de garda pentru un consult si pentru monitorizarea fetala.

Aparatul arata ca aveam contractii regulate si puternice, dar eu nu simteam decat o durere slaba. Aveam dilatatie 3. Normal, ar fi trebuit sa raman in sala de nasteri pe parcursul travaliului pentru ca aveam contractii destul de dese, dar doamna doctor a fost intelegatoare si mi-a permis sa cobor in camera cu promisiunea ca voi urca din ora in ora pentru monitorizare si control.

 Ce am facut in camera in timpul contractiilor?

In camera, unde eram cu sotul si mama mea (care a plecat la sosirea Ralucai) am primit o minge de travaliu fara care as fi suportat mult mai greu durerile provocate de contractii. Am stat pe ea aproape incontinuu pana spre miezul noptii cand deja controlul asupra corpului meu devenise extrem de firav, iar durerea o percepeam ca fiind continua si foarte intensa.

A contact mult prezenta insotitorului la nastere (doula)

Trebuie sa precizez ca prezenta Ralucai a facut o diferenta dramatica in travaliu; mi-ar fi fost mult mai greu fara ea. Psihic si, prin urmare, fizic.

 M-a tinut de mana tot timpul, a stat in picioare biata de ea aproape toata noaptea, m-a sprijinit, m-a leganat, mi-a povestit diverse intru distragerea atentiei, m-a incurajat, m-a asigurat ca intelege prin ce trec (doar are doua fetite superbe) si, foarte important, mi-a amintit aproape la fiecare contractie in ce mod sa respir.

Ciudat cate poate face pentru tine un strain, intr-un moment atat de intim si delicat.

Sotul s-a comportat neasteptat de bine in travaliu

 Si sotul meu s-a comportat neasteptat de bine, dar cu toate astea, cand durerile au devenit greu tolerabile s-a blocat. Nu stia cum sa reactioneze in fata atator suferinte. Se invartea neputincios prin camera si, din cand in cand, incerca (evident inutil) sa ma consoleze.

Dupa miezul noptii eram lipsita de energie

Era trecut de miezul noptii, inca nu mi se rupsesera membranele, iar eu incercam, fara prea mult succes, sa imi mai prezerv din energie, sa respir, sa ma gandesc ca la capat urmeaza sa il vad pe cel mic. Deja aveam frisoane, ma traversau siroaie de apa care imi ingheta pe piele instantaneu, apoi valuri de caldura si durere.

Raluca ma invelea si ma dezvelea de cateva ori pe minut. Deja ma deplasam la etaj pentru monitorizare cu caruciorul si cu liftul. Scarile iesisera complet din discutie. Nu mai gaseam pic de alinare in nicio pozitie. Aveam dilatatie sase.

Am fost intrebata daca doresc anestezie epidurala

 Am fost intrebata daca doresc anestezie epidurala. Mai tarziu nu se mai putea face. Am ezitat o clipa, apoi am spus Nu. Si nu a fost o negatie eroica. Nu inteleg nici eu cum, dar mi-a fost foarte usor sa il spun.

Mi-a venit inima la loc cand a venit dr.Zaher in miez de noapte

La dilatatie 7, in jurul orei 2.00, a fost chemat domnul doctor Zaher. Calm si binedispus, desi trezit din somn. Mi-a venit un pic inima la loc, desi nu aveam ragaz sa vorbesc sau sa ma bucur mai mult de o clipa - doua. M-a consultat si mi-a spus ca faptul ca nu mi s-a rupt apa nici pana la momentul asta, imi va lungi si mie si lui bebe agonia cu cel putin cateva ore. Mi-a propus decolarea membranelor, mi-a explicat ca nu doare, dar ca dupa asta contractiile vor fi mai puternice.

 Raluca m-a incurajat. Si am fost de acord. Intr-adevar nu a durut deloc, in schimb dupa aceea, a urmat perioada realmente dificila.

Eram asa de fericita, puteam intra in apa

Un pic inaintea orei 6.00 domnul doctor le-a spus asistentelor ca pot da drumul la apa in cada. Ca de acum nu mai poate dura foarte mult. Eram asa de fericita... asteptam scufundarea in apa calda ca pe o salvare. Aveam dilatatie 8. Toate asistentele m-au incurajat spunandu-mi ca din momentul in care intru in cada mai poate dura totul maximum o ora. Dar...surpriza. Lui Alex i-a placut se pare in apa si...m-a tinut si pe mine in cada 4 ore. Mi-au mai spus ca e maricel copilul si vine putin mai greu.

 Era limpede: aveam un travaliu mai dificil si mai lung decat media

Imediat dupa imersiune totul a fost un pic mai usor si am simtit nevoia sa imping. Nu imi mai percepeam greutatea, iar apa calda si lumina slaba din salon mi-au facilitat intrarea intr-un soi de transa. Raluca ma dirija astfel incat sa imping pe contractie; faceam tot posibilul, dar deja eram epuizata. Bebe m-a ajutat foarte mult; se misca si se repozitiona dupa fiecare contractie.

 Laura, o dulceata de asistenta, ii tot verifica celui mic bataile cordului (in apa) si mie colul. Si imi povestea ceva amuzant, ca sa mai capat putere. Mai venea si domnul Zaher din cand in cand. Se facuse zi afara, iar mie nu imi venea sa cred ca trecuse o astfel de noapte peste mine.

Curand aveam sa imi vad copilul

 Asta mi-a mai dat putere. Adi, sotul meu, statea langa mine pe un scaun si, desi avea aparatul foto la gat, de emotii, a uitat complet sa faca fotografii.

 La ora 10.00 a venit domnul doctor din nou la control si a zis :

"Gata, pregatiti totul ca in 10 minute nastem !" 

Parca nu imi venea sa cred. Brusc o serie de asistente si medici neonatologi au umplut salonul, au pregatit masuta de infasat si ustensilele pentru taierea cordonului, se miscau toti rapid si precis ca organizarea unui furnicar.

Ora 10.10.-Cu ultimele puteri am impins decisiv

 Am simtit o usurare si apoi un soi de amorteala.

Si iata-l pe Alexandru in mainile doctorului, iar apoi, intr-o clipita, pe burtica mea, foarte aproape de san. Chiar nu pot descrie relevant minutul acela in care l-am vazut, l-am simtit, l-am atins si mirosit prima oara. Divin. Era micut, cu o nuanta lila, foarte fin si avea ochisorii deschisi.

 Imi amintesc doar ca plangeam, ii vorbeam dragastos si ii sarutam in continuu crestetul. Alex adulmeca sanul. Si eu si Adi il frecam usurel pe spate, pentru circulatie si o respiratie mai buna.

 Domnul Zaher i-a intins sotului meu un soi de foarfeca si i-a indicat unde anume sa taie cordonul ombilical. Adi, cu lacrimi in ochi si cu mana tremurand, a avut nevoie de o serie de incurajari ca sa indrazneasca, dar a reusit.

Apoi doamna doctor neonatolog l-a luat pe Alex sa il evalueze si sa il puna la caldura. Adi l-a insotit tot timpul. Prima lui nota a fost 10.

Nu imi venea sa cred ca nu ma mai doare nimic

Pe mine m-au ajutat sa ies din cada si m-au urcat pe masa pentru delivrenta si pentru evaluarea "daunelor". Era ireal. Nu imi venea sa cred ca nu ma mai doare nimic.

 Domnul doctor a constatat mandru ca nu am suferit decat o fisura superficiala a perineului, care se va rezolva cu "un mic X" - se referea la o cusatura. Cand l-am vazut cu seringa in mana (pentru anestezie locala) si cu ac plus ata... aproape ca am cedat nervos. Nu mai vroiam sa ma mai doara nimic, nici macar putin. M-a tinut Adi de o mana si Raluca de alta si...pana la urma m-au convins. Nu a fost chiar asa rau, dar acele mi-au dat intotdeauna fiori. Nici nu vreau sa ma gandesc ce rupturi as fi suferit daca as fi nascut pe o masa, si nu as fi stat 4 ore in apa calda.

Am fost dusa in salon impreuna cu puiul meu

 Dupa, o doamna asistenta m-a ajutat sa ma asez in scaunul cu rotile si m-a condus in camera, unde, in scurt timp, l-am primit si pe Alex infasat ca la carte. Si, de cand ne-am revazut, suntem de nedespartit si traim intr-o continua dezmierdare.

L-am pus imediat la san, la care s-a atasat perfect ca si cum il alaptasem de-o viata. Tragea colostrul cu o sete de nedescris. M-a ajutat enorm in stimularea lactatiei. 

Am facut o mica ragada la sanul stang, dar tratat cu putina lanolina si cu laptic propriu s-a vindecat in cateva zile. Acum avem laptic mult si papam aproape in continuu. Nu exista program.

Vreau sa transmit mamicilor un mesaj important!

Mi-ar placea ca toate mamicile sa inteleaga ca atunci cand alapteaza nu sunt un simplu instrument, furnizor de hrana; totodata ele transmit dragoste, liniste, securitate si confort emotional bebelusului. Eu vorbesc cu el cand papa, il sarut si il mangai, iar tati ii canta la chitara. E un copil cumintel si pana acum totul e minunat.

Ma simt binecuvantata

Apreciez atat experienta nasterii cat si cea a alaptarii ca fiind extrem de satisfacatoare. Ma simt binecuvantata.

 Si tin sa multumesc si sa ma inclin in fata persoanelor deosebite pe care le-am intalnit la Isis, care m-au inteles, mi-au explicat si care nu m-au tratat cu condescendenta.

Ii multumesc Anei, Laurei, Lilianei, doamnei doctor Bucur, doamnei doctor Oprea si, nu in ultimul rand, domnului doctor Zaher. Cu siguranta am omis cateva nume si vreau sa imi cer scuze ca nu mi le mai amintesc. Cu unii am petrecut, din pacate, foarte putin timp, dar unul de calitate.

Va multumesc pentru tot sprijinul.

Cu drag,

Alexandra, Adi si Alexandru”