Nu o sa poti face copii, ai diabet!

De ce aceasta poveste?

Va vom prezenta povestea unei gravid care ,cu multa putere interioara, fara ore de somn, cu dedicare, a depisit cele cateva zile pe care le-a petrecut in maternitatea noastra.

Daca pentru multe femei, sarcina este o perioada dduce, naturala imbinata cu multe dduce de fericire, pentru altele, sarcina poate dduce multe emotii.

Am rugat-o pe Georgiana sa ne povesteasca:

“Acum cinci  ani, cand am fost diagnosticata cu diabet tip unu, eram o persoana care muncea foarte tunci aveam o relatie cu actualul meu sot, pe care l-am rugat sa ma paraseasca, fiindca eu nu aveam de gand sa ma casatoresc, fiindca niciodata nu ii voi avea niciodata copii.

Primul lucru pe care mi l-au spus doctorii a fost: NU O SA MAI POTI FACE COPII

Pentru mine a fost o lovitura grea, nu am vrut sa arat nimanui cat de mult sufeream.

Am plecat la Bucuresti sa imi fac  analize pentru a vedea daca din punct de vedere fizic mai puteam sa raman insarcinata. Raspunsul a fost favorabil . Insa si doctorul de acolo mi-a spus ca “Nu sunt in toate mintile, daca ma gandesc sa aduc pe lume un copil care o sa sufere din cauza mea si se va chinui ca mine.”

Atunci am renuntat la idée

Am plecat impreuna cu sotul meu in Danemarca pentru a munici. Ne resemnasem. Eram obisnuiti cu ideea ca vom fi doar eu si sotul meu, iar intr-o buna zi vom strange bani sa infiem un copil.

Timpul a trecut si in 2007 ne-am casatorit civil. Dupa nunta, dorinta de a avea un copil, imi crea insomnii. Imi doream din ce in ce mai mult, dar vorbele acelui medic,  "nu esti in toate mintile" , nu imi dadeau pace.

Am inceput sa fac glume spunand ca intr-un an o sa organizam si botezul

Imi simteam familia ca se tem pentru mine, dar nu indrazneau sa imi spuna nimic. Ei considerau ca imi pun viata in pericol . Le era teama ca ma pot pierde.

Din gluma in gluma, am vorbit cu sotul meu si i-am spus ca eu sunt hotarata sa incerc sa raman insarcinta, chiar daca era un efort financiar destul de mare. El m-a sustinut, ca de fiecare data si m-a incurajat ca daca imi doresc, vom deschide toate drumurile pentru a reusi.

Am strans bani pentru bandelete de control  

Am facut un calcul estimativ si ne-am dat seama ca reusisem sa strangem  banuti  pentru a-mi cumpara bandelete de control ale glicemiei, fara de care nu indrazneam sa raman insarcinata. Glicemia trebuia sa mi-o masor din ora in ora.

 Am ramas insarcinata in 23 decembrie si am aflat pe data de 18 ianuarie.

Eram si fericiti si speriati

Un sentiment care nu poate fi descris.

Mama mea a intrat in panica, ii era frica fiindca nu stia cat de mult rau imi putea face aceasta sarcina. A urmat o perioada grea in care am controlat glicemia din ora in ora, au fost zile cand nu reuseam sa imi stabilizez glicemia.

Am trait cu spaima in suflet ca bebe ar fi putut avea de suferit din cauza crizelor mele de hipoglicemie.

Am avut o sarcina usoara

Sarcina a fost foarte usoara in privinta greturilor sau a kilogramelor luate. Nu mi-a fost rau absolut deloc, am mancat orice si nu am luat decat patru kilograme in greutate.

La inceputul sarcinii, am avut doua amenintari de avort- decolare de placenta si am fost internata.

Atunci am trecut prin emotii mari, pana cand am ajuns la clinica si am facut o echografie pentru a vedea daca bebelusul este in regula si sa stim daca ii mai bate inimioara.

Era importanta siguranta mea si a copilului

Cum imi planificasem fiecare investitie pe care am facut-o in timpul sarcinii, asa am planificat si investitiile in legatura cu nasterea. Aveam emotii cu privire la ceea ce avea sa se intample cu mine cat si cu micutul si aveam nevoie sa stim ca vom primi ingrijirile medicale cele mai bune, in cazul in care se intampla ceva.

Am ales medicul fiindca stiam ca nu face intreruperi de sarcina

In alegerea noastra a contat faptul ca  stiam ca doctorul Zaher nu o sa ma sfatuiasca sa fac o intrerupere de sarcina decat daca ar fi fost imperios necesar. Am avut nevoie de cineva care sa creada ca pot duce aceasta sarcina la termen si nu sa ma sfatuiasca sa renunt inainte de a face tot posibilul sa fie bine.

La fiecare control aveam emotii, dar aflam ca bebe era sanatos.

Am hotarat ca metoda cea mai buna de nastere a lui George era operatia cezariana.

Prima intalnire cu bebe-lacrimi, frica, autocontrol

Ma intrebati daca am avut emotii in legatura cu operatia… Evident!

Cine nu are?

Insa,  m-am concentrat pe momentul cand il voi avea in brate pe George.

Am avut emotii. George parea ca nu vrea sa ma salute din primul moment in care s-a nascut. Din clipa in care a fost preluat din burtica mea, pana cand a fost aspirat si a inceput sa planga, am avut sentimentul ca au trecut ore, nu secunde.In acel moment pe masa,mi-a crescut tensiunea. Nu exista cuvinte pentru a putea descrie ceea ce am simtit in acele momente. Am inceput sa plang instantaneu, chiar daca imi impuneam sa fiu puternica atat pt bebe cat si pentru familia mea care astepta afara. Aveam mari emotii. Il priveam si el intarsia sa planga.

Ma gandeam ca trebuie sa resist. Nu imi permiteam sa cedez pe masa de operatie si sa mi se intample ceva rau. Aceste ganduri nu m-au lasat sa simt nici macar durerea de dupa operatie. In permanenta imi impuneam sa resist, fiindca trecusem prin momente mai grele.

Eram putin tulburata fiindca nascusem inainte de ziua in care fusesem programata, iar sotul meu inca nu venise in tara. L-am sunat atunci, noaptea si i-am dat vestea prin telefon. El a ajuns in tara a doua zi, cand bebe avea déjà o zi de viata. Aceea a fost prima lor intalnire.

Primele trei secunde cu bebe au contat enorm

In sala de operatie, dupa ce l-au curatat, au venit sa mi-l arate si acele trei secunde in care am reusit sa il ating usor pe spate au fost cele mai frumoase momente din viata mea.

Cand mi l-au adus si mi l-au dat in brate, trebuie  sa recunosc ca nu am stiut nici cum sa il tin si nu puteam face altceva decat sa il privesc. Eram fascinata de felul cum arata.

Ma gandeam:

Este al meu, in sfarsit- il vad, in sfarsit- il ating

Am incercat sa il si alaptez dar nu am reusit deoarece el era cam somnoros si eu nu ma prea puteam misca. Zilele au continuat in salon.”

Cele de mai sus reprezinta perceptia Georgianei despre despre sarcina si primele momente impreuna cu bebelusul.

Perceptia cadrelor medicale

Micutul Stefan a fost un nou nascut cu greutate mica la nastere care obosea destul de mult cand mami il aseza la sanul sau.  Stiind ca micutul avea nevoie de contactul cu mami, Georgiana il aseza la san ori de cate ori plangea. Dar micutul nu stia sa planga, era somnoros.

Stefan nu sugea bine

Chiar daca exista dedicarea mamei, care se uita pe sine, cea care avusese o interventie chirurgicala abdominala, Stefan nu putea suge.

Erau doi factori implicati

Mama-conformatia sanului nu permitea o prindere buna. Insa aceasta nici nu s-a gandit sa ceara suplimente de lapte praf sau sa ii ofere baiatului biberonul. A intrebat daca exista sanse ca micutul sa se poata alimenta de la san. Sansele existau, insa in aceasta faza avea nevoie de mameloane speciale care sa ii permita lui Stefan sa se prinda de mamelon.

Copilul-Fiind un bebelus cu greutate mica la nastere, acesta nu deschidea suficient gurita pentru a putea prinde mamelonul. De asemenea, obosea foarte repede si adormea inainte de a-si fi luat cantitatea de lapte sufiecienta.

A continuat alaptarea intr-un ritm ce putea fi obositor

S-a sesizat ca startul in alaptare a lui Stefan era dificil, iar Georgiana a avut nevoie de sprijin in alaptare la fiecare ora de masa. Georgiana era dedicata copilului si chiar daca operatia ar fi putut sa o deranjeze, a incercat toate pozitiile care ii permiteau lui Stefan sa aiba o prindere buna a sanului.

Fiindca adormea la sanul mamei destul de repede, avea nevoie sa fie stimulat, trezit pentru a reincepe din nou sa manance.

De asemenea, mama isi dorea cu ardoare sa i se declanseze secretia de lapte si cum aceasta putea fi stimulata prin suptul copilului, a ales sa il tina la sanul sau pe Stefan, timp de o ora, dupa care suplimenta cu seringa, picurand lichidul pe san.

Stefan a inceput sa manance si sa capete vigoare, iar cantitatea de lapte a mamei crescuse. Au fost timpi in care mama statea la dispozitia asistentelor pediatre, fiindca avea nevoie…”de inca o pereche de maini” asa cum spunea Georgiana.

Cand se odihnea Georgiana?

Timp de o ora Stefan statea la sanul mamei, iar din ora in ora Georgiana trebuia sa isi verifice glicemia si sa-si manance gustarile.

A fost insotita in permanenta de mama ei, care in profunzime, se ingrijora pentru lipsa de odihna si vesnica solicitare a Georgianei, insa ea se dorea a fi la dispozitia micutului fara sa se gandeasca la ea. Se odihnea constructiv cate o jumatate de ora pe noapte. Avea perioade cand valoarea glicemiei ii scadea mult sub limita permisa, insa era optimista, isi iubea baiatul, il punea la san, apoi valorile se normalizau.

O rugam sa o ajutam, sa se odihneasca o noapte iar Stefan sa stea cu asistentele pediatre “la gradi”, dar Stefan a stat seara de seara alaturi de mama sa.

Lactatia s-a declansat, iar Stefan a facut icter fiziologic accentuat

Au trecut doua zile de spitalizare, iar sanii Georgianei au devenit durerosi, mult mai dificil pentru Stefan sa suga.

Stefan era somnoros, nu se mai trezea sa manance, isi incetinise ritmul de supt, in urma starii pe care i-a determinat-o icterul fizilogic.

Nici de aceasta data, nu am vazut vreo urma de ingrijorare in ochii Georgianei. Ne privea cu incredere si ne intreba daca trece printr-o etapa normala. Era o etapa de adaptare, era normala si o va depasi cu mult calm, rabdare, cu mult timp alocat mulsului sanului si hranirii unui bebelus somnoros.

S-a externat din maternitate

In ziua cand s-a externat Stefan prindea sanul dupa ce il mulgea, statea cinci minute la san, dupa care adormea si nu mai reusea sa il trezeasca. Dupa aceea il alimenta cu seringa cu laptele sau muls.

De ce Georgiana si Stefan?

1.       Am cunoscut o mamica care s-a uitat pe sine, care avea toate motivele sa renunte la alaptare inca din maternitate, mai ales ca in timpul suptului nivelul glicemiei ii scadea periculos de mult. Ea ne spunea ca organismul ei se obisnuise cu asemenea valori si ca le poate depasi.

2.       Dorinta ei de autodepasire, de a nu depinde de ceilalti, chiar daca sanul nu avea conformatia optima pentru alaptare.

3.       Stefan avea toate motivele sa primeasca lapte praf si totusi mami a insistat sa primeasca lapte de la san.

4.       Multe alte mame care nu aveau istoricul ei, ar fi renuntat cu usurinta, iar ea nu a facut-o.

5.       A uitat ca este operata, a uitat ca are un abdomen taiat, era numai la dispozitia bebelusului in cele mai neobisnuite pozitii care ii permiteau lui Stefan sa prinsa sanul.

·         Cateodata, in viata, lucrurile obisnuite ne par greu de realizat.

·         Cautam si gasim oprelisti si avem tendinta de a renunta, fara sa avem un motiv intemeiat.

·         Alteori viata ne ofera surprize care ne cresc increderea in fortele proprii, care ne ajuta sa nu mai vedem obstacolele iar daca ele exista, ne determina sa le infruntam pentru a le depasi, fara a le ocoli sau a ne intoarce din drum.